APARIȚII MEDIA

Idei care inspiră schimbarea

Împărtășind experiență autentică despre leadership, echipe și transformare

De-a lungul anilor, am avut privilegiul să împărtășesc din experiențele și lecțiile mele despre leadership și dezvoltarea echipelor în diverse contexte media. Nu sunt un teoretician care predică din cărți - sunt un practician care a trecut prin foc și a învățat pe pielea lui.

Fiecare apariție publică este o oportunitate de a împărți mai departe ceea ce am descoperit construind și conducând echipe timp de peste trei decenii. Cred cu tărie că ideile bune merită să circule, iar provocările comune au nevoie de perspective proaspete.

Fie că e vorba de un podcast, un eveniment, o conferință sau un articol, scopul meu rămâne același: să transform teoriile complicate în idei acționabile care pot fi aplicate chiar mâine în organizația ta.

Vlad Dodan Vlad Dodan

Dilemele din viețile oamenilor

De ce aţi ales tocmai acest nume care pare abstract şi oarecum elitist, Erudio?

Cred că aţi surprins foarte bine locul din care am plecat. Am plecat de la nevoia noastră ca oameni, ca manageri, să ne împrietenim cu lucruri care pînă atunci fuseseră mai curînd abstracte şi care ţin de latura culturală a procesului educativ prin care am trecut – şi în familie, şi în şcoală, şi în facultate. După ce am luat contactul cu societăţile vestice, am descoperit că ne lipsesc, în felul de comunicare şi relaţionare, tuşele calde, autentice şi care să transmită cu adevărat ceva.

Read More
Vlad Dodan Vlad Dodan

Să vorbeşti limba celor cărora te adresezi

Ce nevoie avem de brand-uri? E nevoie de brand-uri în măsura în care fiecare avem nevoie să identificăm în mintea noastră obiecte sau subiecte exterioare. Fie că e vorba de servicii, produse sau persoane, le identificăm de obicei printr-unul sau mai multe atribute care sînt relevante, utile sau importante pentru noi. În funcţie de modul în care un subiect performează pe aceste atribute, el ocupă un loc mai sus sau mai jos în ierarhia brand-urilor din mintea noastră, în categoria respectivă. Deci, altfel spus, avem nevoie de etichete. Brand-urile sînt mai mult decît ceea ce scrie pe etichetă, şi anume ceea ce reprezintă acea etichetă în mintea fiecăruia. Pentru că amîndoi putem să vedem aceeaşi etichetă, dar pentru fiecare dintre noi poate să însemne un lucru diferit.

Read More