Brandivia sunt eu: Cosmin Alexandru și lecțiile unei cariere construite pe intuiție și curaj
Cosmin Alexandru este unul dintre puţinii antreprenori locali care nu se simte sugrumat de criză. Într-adevăr, cererea pentru proiectele de consultanţă şi training pe care le derulează prin Brandivia s-a redus, dar costurile businessului său sunt minime: nu are angajaţi, nu are un sediu propriu şi, mai mult, nu depinde de nicio bancă sau altă instituţie financiară. Ba mai mult, are trei noi proiecte de afaceri, inspirate de criză şi pe care vrea să le pună pe picioare de anul viitor.
"Brandivia sunt eu!", recunoaşte zâmbind Cosmin Alexandru. Chiar dacă în 2005 a ales să plece de la conducerea companiei de cercetare de piaţă GfK România, încă mai are în sediul acesteia un birou pe care îl foloseşte ori de câte ori doreşte. "Mai lucrez cu GfK pe proiecte de consultanţă, dar am ajuns cu ei la o înţelegere să-mi păstrez aici un birou, unde vin ori de câte ori am nevoie de linişte", mărturiseşte acesta.
Biroul este plin de amintiri şi lucruri personale. Între fotografiile, diplomele şi certificatele de acreditare, stă înrămată şi sigla "Research Team România". Aceasta a fost prima companie pe care în 1992 Cosmin Alexandru a fondat-o împreună cu alţi parteneri (doi români şi doi americani), în domeniul cercetării de piaţă, un domeniu total nou, atât pentru piaţa locală, cât şi pentru cei doi tineri români.
"Eram student în anul trei la ASE şi membru AIESEC, iar una dintre colegele mele, care încerca să obţină o sponsorizare pentru organizaţie, a primit o propunere de la nişte americani de a dezvolta împreună un proiect. M-am dus împreună cu ea la discuţii şi nu cred că o să uit vreodată cum ne-am uitat unul la celălalt în momentul în care ei au spus "We want to establish a market research company with you" (Vrem să înfiinţăm o companie de cercetare de piaţă cu voi. n. red). Ştiam ce înseamnă "market", ştiam ce înseamnă "research", dar nu ştiam ce înseamnă "market research"", povesteşte antreprenorul.
Acel "Sure", pe care cei doi tineri l-au spus în 1992 americanilor, pare acum, la 17 ani distanţă, cea mai bună decizie pe care Cosmin Alexandru a luat-o în cariera sa. "Pentru noi a fost dorinţa de a intra într-o lume care ne putea oferi multe şi căreia simţeam că îi putem oferi multe. Nu puteam rata o astfel de oportunitate", spune acesta.
Americanii aveau în România o companie de publicitate outdoor, care plasa reclamele pe mijloacele de transport în comun şi de pe alte media mobile, şi aveau nevoie de cineva care să măsoare impactul acestor campanii. La acel moment, pe piaţa locală nu erau decât fostele companii de stat. "Investiţia a fost minimă pentru că noi găseam studenţi care să ne ajute, noi mergeam pe teren, noi făceam chestionare, noi le aplicam. Am învăţat apoi să creăm baze de date. Ulterior, am învăţat cum se face profesionist acest lucru de la filiala GfK din Austria, de la Viena, la care am ajuns tot datorită americanilor", spune Alexandru.
Prietenia începută atunci s-a finalizat patru ani mai târziu, în 1996, când grupul german GfK, una dintre primele companii de cercetare de piaţă la nivel mondial, a cumpărat Research Team România, firmă cu afaceri de 200.000 euro, zece angajaţi şi clienţi precum Coca Cola, RJ Reynolds Tabacco (actuala JTI România) etc. "La vremea aceea, erau puţine mărci care să fie pe piaţa din România şi care să nu fi trecut pe la noi într-un fel sau altul."
Era o companie mică, dar volumul de muncă era uriaş. "Mi-aduc aminte primul studiu pe care l-am făcut pentru Young&Rubicam din Londra. Era un studiu sociologic, de lifestyle, realizat la nivel naţional pe 2.000 de persoane, la care am lucrat cu doi oameni la centru plus reţeaua de operatori. Afară un studiu de acest tip se realiza cu şase - şapte oameni la centru, plus reţeaua de operatori", precizează antreprenorul.
Aceea a fost perioada cea mai grea, când a stat la birou şi 72 de ore încontinuu. "Noi printam chestionare, noi făceam instruirea, noi le primeam, noi le verificam, noi le introduceam în baza de date. Atunci cred că am dormit doar vreo oră pe masă, dar în rest am muncit ca să plece studiul."
Preluarea GfK a însemnat pentru Cosmin Alexandru trecerea de la statutul de antreprenor la cel de manager de companie multinaţională, iar pentru companie, intrarea într-o altă etapă de dezvoltare. "Noi veneam dintr-o cultură unde muream cu zile la birou, iar ei ne-au mai temperat. Ne-au explicat că firmele sunt ca şi omul: au şi zile bune, şi zile mai puţin bune, se mai îmbolnăvesc, iar apoi îşi revin. Noi voiam ca totul să se întâmple azi, iar ei ne-au învăţat să avem şi răbdare".
Odată cu transformarea GfK la nivel internaţional dintr-o companie privată într-una publică, pe la începutul anilor 2000, aceasta a devenit şi la nivel local destul de birocratică şi greoaie, ceea ce nu se mai potrivea deloc cu stilul antreprenorial al lui Cosmin Alexandru. "Deja în 2005, petreceam foarte mult timp în raportări, întâlniri care nu aveau legatură directă cu ceea ce făceam aici. Aveam senzaţia că petrec din ce în ce mai mult timp cu lucruri care nu aduc valoare în viaţa mea. Atunci am zis că poate e cazul să fac altceva", îşi aminteşte Alexandru.
Astfel, după nouă ani la conducerea unei companii multinaţionale, acesta devine iar antreprenor şi înfiinţează Brandivia. O misiune mult mai uşoară deoarece, de la bun început, şi-a propus să creeze o companie mică, fără şefi, fără angajaţi. "Am vrut să ofer timpul meu doar clienţilor şi oamenilor dragi din viaţa mea. Şi aşa am rămas de atunci. Sunt, practic, ca un consultant", explică acesta.
Tot prin 2005, s-a implicat într-un alt proiect, de data aceasta, de educaţie. Împreună cu alţi patru parteneri a pus pe picioare Asociaţia Erudio, unde manageri din marile companii şi antreprenori urmează cursuri în care se îmbină abilităţile de business cu cele de leadership. "Acesta s-a dezvoltat de la an la an şi în acest moment este un nume în piaţa de educaţie din România. Acolo mi-am satisfăcut dorinţa de a face lucruri mai mari."
În ceea ce priveşte cele două linii de business ale Brandivia - servicii de branding şi strategie şi susţinerea de workshop-uri şi programe de instruire –, acestea au avut de suferit din cauza faptul că, în contextul crizei, companiile au redus drastic bugetele alocate trainingului angajaţilor. "Cred că amândouă au suferit reduceri de chiar 60-70%. Eu lucram mai mult cu companiile mici şi medii şi pot spune că dintre cele acestea şi-au menţinut proiectele doar firmele pe care criza le-a prins într-o situaţie financiară rezonabilă."
Din punctul său de vedere, în acest moment, sunt domenii în care se mai pot dezvolta afaceri. Spre deosebire de perioada precriză, când orice business avea o piaţă întreagă, putea creşte oricât şi oriunde, acum, crede Alexandru, este nevoie de o specializare şi a competenţelor şi a resurselor. "Cred că acum încep să apară nişe, pe care pot exista businessuri, dar ele trebuie gândite din punctul de vedere al brandului şi al brandingului mult mai bine decât înainte, pentru că ele trebuie să ţintească şi mai precis categoria de clienţi cărora li se adresează", este de părere Alexandru.
DIFICULTĂŢI
1. Fluctuaţia colaboratorilor
Într-o perioadă în care cercetarea de piaţă era o necunoscută în România, Cosmin Alexandru şi asociaţii lui au fost nevoiţi să pună pe picioare un sistem de lucru care să funcţioneze constant. "Oamenii veneau, colaborau, plecau. Noi lucram mai mult cu studenţii, iar ei au vacanţe, examene. A fost greu să trecem de la etapa de colaborări punctuale, la etapa de colaborări stabile, să ne creăm o reţea stabilă astfel încât să colectăm date într-un mod previzibil."
2. Mentalitatea potenţialilor clienţi
La mijlocul anilor '90, companiile nu erau conştiente de beneficiile pe care le poate aduce cercetarea de piaţă şi considerau că aceasta este un cost inutil. "Am avut noroc cu firmele multinaţionale, ele au fost primii noştri clienţi. De la ele am învăţat şi pe ele le-am ajutat să înveţe despre România. Pe măsură ce ele câştigau teren în faţa celor locale bazându-se pe studii de piaţă, şi firmele româneşti au venit să ne caute."
3. Trecerea de la statutul de antreprenor la cel de manager
Din 1996, odată cu achiţizionarea Research Team România de către GfK, Cosmin Alexandru a rămas la conducerea companiei, devenind astfel manager de companie multinaţională. "În acei ani, antreprenoriatul era un termen foarte relativ. Încercam să plătim cât mai puţine taxe, încercam să fim cât mai flexibili, să nu pierdem nicio oportunitate. Odată ce ei au venit aici, lucrurile s-au schimbat: au impus nişte standarde şi a trebuit să schimbăm puţin perspectiva despre meserie şi perspectiva de a conduce o afacere".
Problema: Blocajul financiar este cea gravă problemă cu care se confruntă întreprinzătorii în contextul crizei financiare.
Soluţie: "Recent a fost propusă o măsura, spre surprinderea mea de către PSD, care se referă la îngheţarea pentru un an de zile a rambursării principalului dintr-un credit. Dacă în această perioadă în care accesul la lichidităţi se realizează foarte greu, antreprenorul, timp de un an de zile, nu plăteşte decât dobânda la bancă, atunci are răgaz să facă o restructurare a businessului sau să găsească alţi clienţi. Cred că în actualul context, adoptarea acestei propuneri ar însemna pentru mulţi antreprenori diferenţa între viaţă şi dispariţie."

