Unde suntem
Pe 10 iulie se împlinesc 10 ani de la lansarea publică a Uniunii pentru Reconstrucția României (URR) în Evenimentul lui Cornel Nistorescu. Era la apogeul regimului Năstase. Evenimentul Zilei era altul, la fel și Nistorescu. Adrian Năstase, de asemenea. Era cel mai puternic om din România și avea o grijă obsesivă ca lucrul ăsta să-l simtă fiecare jurnalist, fiecare funcționar public și fiecare om politic sau de afaceri. Cabinetul unu și doi controlau și exploatau aparatul administrativ ultraobedient pentru drenarea resurselor dinspre activele sau contractele statului înspre buzunarele private. Cu foarte rare excepții, ziarele și televiziunile erau plătite, șantajate sau obligate să nu vadă, să nu spună și să nu scrie nimic din ce nu era pe placul ori întru preamărirea soților Năstase.
Tot în 2002, Victor Ponta compila de zor la teza de doctorat care avea să-l compromită peste ani, moral și intelectual, în toate țările civilizate ale lumii, cu excepția, bineînțeles, a României. În același an, Mugur Ciuvică, fostul șef de cabinet al președintelui Constantinescu, era ridicat de pe stradă de procuratura regimului Năstase și dus în arestul poliției, în cea mai fidelă tradiție stalinistă, tocmai din cauza unui material împotriva prim-ministrului de atunci.
Cei câțiva care am început URR am făcut-o și din dorința de a crea o comunitate de oameni politici decenți și responsabili. Adică onești și performanți. N-am reușit. Noi am rămas decenți și responsabili, dar n-am putut ajunge oameni politici. Însă dorința de a face parte din astfel de comunități, fie și apolitice, a rămas vie și importantă.
Când regimul Iliescu-Năstase a început restaurarea după mandatul lui Emil Constantinescu, societatea românească n-a știut și n-a putut să reacționeze. Vechile structuri comuniste, reșapate sub umbrela social-democrației rapace, au repus stăpânire pe puterile și instituțiile statului fără mari împotriviri.
În 2012, Victor Ponta vrea să repete istoria lui Năstase, neînvățând nimic nici din drama publică și personală a mentorului său, nici din cea a sistemului pe care el l-a patronat. Recent numitul prim-ministru și noii sau vechii săi acoliți pleacă de la premisa că societatea românească va fi din nou la fel de docilă ca acum 10 ani. Nu e.
Primul semnal a fost reprezentat de cele 70.000 de voturi pe care Nicușor Dan le-a primit pentru Primăria Capitalei. 70.000 de bucureșteni n-au mai votat răul mai mic, ci s-au unit într-o comunitate care și-a votat un reprezentant. Doar strâmbătatea legii a făcut ca el să nu fie acum membru în Consiliul Local al Capitalei.
Al doilea a fost reacția societății la acapararea politică a ICR. Printre protestatari ne-am aflat și noi, cu Asociația Erudio. Au semnat scrisoarea noastră deschisă către prim-ministrul Ponta peste 50 de profesori sau absolvenți ai programelor Erudio, nume cu greutate în domeniile diverse în care activează, dar preponderent în mediul antreprenorial sau corporatist. Nu i-am întrebat niciodată dacă sunt simpatizanți ai PSD, PDL, PNL sau ai altcuiva. Le-am cerut, însă, să susțină acum un principiu și o valoare. Principiul independenței culturii față de politică și valoarea performanței instituționale. Răspunsul a fost mult peste așteptările noastre. Asta pentru că le-am cerut să-și asume opțiunea public, dându-i greutatea carierelor și funcțiilor lor, și ne așteptam ca mulți să se teamă să facă asta. Dar n-a fost, n-a fost așa, ca să-l citez fără ghilimele pe Nichita Stănescu.
Și să ajung astfel la cel din urmă semnal, dat de reacția la acuzația de plagiat la adresa lui Victor Ponta. În toate canalele media tradiționale sau online unde mai există libertate de exprimare reacția a fost puternică și hotărâtă, iar Comisia de etică a Universității București s-a autosesizat pentru verificarea acuzațiilor.
Față de acum 10 ani, lumea politică românească s-a schimbat de mai multe ori, dar nu s-a preschimbat aproape deloc. Atât câștigarea puterii, cât și pierderea ei i-au urâțit pe oamenii politici, le-au schimonosit reperele, valorile și comportamentul. Implicarea politică a ajuns să fie sinonimă nu cu serviciul public, ci cu oprobriul public.
Motivul principal pentru care clasa politică nu s-a preschimbat e că n-a avut de ce. Niciun reprezentant de seamă al ei, până la sentința Năstase, nu s-a supus cu adevărat legii. Toți au avut un statut privilegiat, discreționar, de neatins și toți l-au exploatat cât au putut.
Aplicarea legii și reacțiile comunităților societății sunt cele două mecanisme care vor crea și în România o clasă politică modernă, responsabilă și cu adevărat reprezentativă. A durat 22 de ani ca să ajungem aici și va mai dura câțiva ca să rămânem aici. Dar suntem pe drumul corect.