Plecarea unei generații
Acum câteva săptămâni, la sfârșitul unei întâlniri cu alți oameni de afaceri – unii, prieteni – am rămas să povestim de una, de alta, de-ale crizei. Cea mai arzătoare poveste s-a dovedit a fi însă nu criza, ci plecarea lor din România. Am aflat cu stupoare nu doar că unii dintre ei erau pe picior de plecare, dar că vor face acest lucru împreună cu alții, pe care îi cunoșteam la fel de bine. Toți, oameni care m-au inspirat, nume sonore din businessul românesc, despre care nu îmi imaginam că au ajuns la limita răbdării.
Am vrut să scriu despre ei pentru că plecarea lor mă doare. Pleacă oameni la care țin, pe care îi admir, între care simțeam că merită să trăiești. Pleacă cei care au sădit timp de două decenii rădăcinile noi și bune ale României. Pleacă pentru că se uită în jur și nu mai văd suficiente motive să continue.
Oamenii de care vorbesc sunt antreprenori sau manageri de cel mai înalt nivel ai generației mele. Sunt modele, sunt dați exemplu în articole despre succesele românești ale ultimilor 20 de ani, sunt oameni care au reușit în tot ce și-au propus până acum. Intențiile nu sunt încă publice – de aceea nici nu voi da nume în acest text –, pentru că majoritatea nu vor să-și perturbe condițiile în care vor pleca. Unii își vând firmele, alții le mută în străinătate, iar alții își aranjează expatrierea în poziții manageriale la firmele multinaționale pentru care lucrează aici. Unii vor chiar să vândă tot ce au aici și să o ia de la capăt în altă parte.
Și nu sunt singurii. Ideea plecării își face loc și în planurile multora care nu sunt, cum se zice, cu sacii în căruță. Aflu de medici, profesori, jurnaliști, arhitecți, oameni care au muncit enorm pentru a-și construi o viață, o carieră și o familie aici, acasă, și care acum spun că efortul ăsta nu mai merită.
Ca să evaluez cumva amploarea fenomenului, am început să-mi întreb prietenii și cunoscuții ce știu și ce simt legat de subiect. O prietenă care lucrează în recrutare de executivi de top mi-a scris: „Concret, într-o căutare pe care o derulez acum (în care e și o cerință pe limba franceză) am primit 12 recomandări dar, din păcate pentru mine, 4 persoane erau deja plecate din țară, alte 2 se pregăteau să plece iar 3 dintre ele mi-au spus că nu vor să mă încurce (noi având garanție de 1 an pentru persoana plasată) pentru că au gânduri de emigrare”.
Un prieten, fost director general de multinațională și apoi antreprenor, mi-a spus că își amintește de valul de plecări din ’90–’91, când el avea spre 30 de ani. Prietenii și foștii lui colegi de liceu și facultate plecau atunci către orice țară îi primea, nu doar în Europa, ci și mai departe, spre Africa de Sud, Canada, Noua Zeelandă. „Tendința s-a redus după ’97 – ’98, dar acum a revenit spre nivelul din ’90 – ’91”, mi-a scris. „Deosebirea este că acum motivația nu mai este economică, pleacă din țară oameni de succes, care s-au afirmat profesional, care au construit mult aici, care au acumulat experiență și expertiză, dar și financiar destul de mult sau chiar foarte mult. Eu am ales atunci să rămân aici, dar din ce în ce mai mult luăm în considerare (împreună cu soția mea) să plecăm din țară. Deocamdată am început să ne facem temele, studiem unde și cum există posibilitatea să profesăm, unde și câți prieteni / cunoscuți avem etc. În următorii doi ani este foarte posibil să ne facem bagajele.”
Un alt prieten, mai tânăr decât mine, cu preocupări în zona educației liceenilor, mi-a întregit o perspectivă descumpănitoare: „Dacă atunci când eram eu în liceu ideea de a pleca în afară era tentantă la finalul facultății sau după, acum tinerii cu care lucrez încep din clasa a IX-a să își pregătească conștiincios dosarele, iau tot felul de examene, participă la proiecte etc. și au dosarele gata pentru a putea pleca imediat ce termină cu BAC-ul sau chiar mai devreme!”.
Ceva s-a rupt în textura socială în ultimii ani. Dar nu efectele crizei economice au produs ruptura; ele doar au scos-o la suprafață. Cred că boomul economic ante-criză a ascuns foarte bine carențele societății pe care am încropit-o în ultimele două decenii, penuria ei acută de repere și valori autentice. Acum, în lipsa compensațiilor financiare, iese cu putere la iveală lipsa de măsură, de pricepere și de direcție a celor care se ocupă de destinele cetății, la toate nivelurile.
Ceea ce înainte putea fi trecut cu vederea, pentru că mulți își puteau construi insule care să-i izoleze de prostie și incompetență, acum nu mai poate fi ignorat. Acum, când trebuie să trăim mai laolaltă, când trebuie să ne bazăm unii pe alții, constatăm că nu avem cu cine. Că standardele ne sunt foarte diferite și că cei care au putere politică și administrativă nu știu și nu vor să o exercite și în folosul altora. Că nu poate exista solidaritate între cei care își sacrifică veniturile și cei care și le umflă pe seama primilor. Între cei care doar dau și cei care doar iau. Calea cea mai la îndemână devine separarea.
Acum 18 ani, împreună cu alți acționari, am creat o companie de cercetare de piață care astăzi plătește Statului român taxe și impozite de un sfert de milion de euro pe lună. În fiecare lună. Iar compania a ajuns aici fără să aibă contracte cu Statul, fără să trucheze licitații, fără să beneficieze de vreo ordonanță de urgență cu dedicație, fără să aibă parte vreodată de vreo facilitate, fără să dea sau să primească șpagă. Colega mea de ASE cu care am început proiectul a plecat deja din țară de mai mulți ani și nu are de gând să revină.
În aceeași situație sunt mulți dintre cei care acum nu mai vor să se uite înapoi. Oameni care au creat, din nimic, joburi, competențe, cariere, venituri – nu doar pentru ei, ci și pentru angajați, furnizori, clienți și Stat. Nu vor statuie pentru asta. Nu cred că vreunul așteaptă recunoaștere specială. Oamenii ăștia n-au cerut niciodată niciun fel de privilegii. Au cerut doar un tratament corect și predictibil. Au cerut doar să nu fie furați, să nu fie jecmăniți, să nu fie vacă de muls pentru oricare funcționar proptit politic întrun post din care poate să ceară 30 la sută comision pentru o semnătură.
Când muncești de-ți sar capacele 12 ore pe zi, iar orele de somn nu le dormi de grija următoarelor 12 și de grija oamenilor care depind de tine, e greu să înghiți îmbogățiții din pix, care seara se plimbă pe la toate televiziunile posibile, iar apoi dorm atât de adânc încât a doua zi consfințesc cu aceleași pixuri cele mai tembele texte de legi, ordonanțe și norme de aplicare, care n-au nicio noimă și se bat cap în cap nu doar între subiect și predicat, dar și cu realitatea pe care ar trebui să o reglementeze. Texte care, invariabil, mai mult încurcă decât ajută.
România ar fi trebuit să poată mult mai mult. Ar trebui să fie mai mult decât o țară în care arestul preventiv e cel mai bun start pentru o carieră politică.
Mă aflu într-o postură ingrată. Scriu pentru a trage un semnal de alarmă pe care știu că nu-l va auzi nimeni. Sunt mâhnit de realitatea pe care o descriu și că nu am o soluție pentru ea. Cei care pleacă nu sunt dispuși să rămână pentru a se lupta cu cei din cauza cărora pleacă. Cei care ne conduc se declară neimpresionați de faptul că oameni de valoare părăsesc România din cauza lor. Cercurile sunt închise și nu se ating. Între cercurile astea va rămâne o țară mai săracă, mai dezorientată și mai desprinsă de idealurile pentru care mulți dintre noi muncim de o viață.
(Articol apărut în numărul 4 al publicației „Decât o Revistă”)
2010, octombrie 28 @ 10:40
Eu cred ca e prea tarziu pentru semnale de alarma, trenul deja ne-a calcat. Cei care pleaca au pierdut lupta si au depus armele. Eu ma gasesc in aceeasi situatie, ba chiar eu am fost vreo doi ani pe afara si m-am intors special sa ma lupt cu sistemul ca sa schimb ceva in bine (cum am vazut ca se poate pe la altii). Am pierdut. Am pierdut 4 ani din viata degeaba, ma uit in urma si nu se vede nimic, nici macar un singur proiect inceput nu s-a finalizat. Incepand cu ultimul functionaras pana la nivel politic si chiar societatea civila s-au opus din toate puterile la schimbare, la transparenta.
Daca eu mai am putere si ceva optimism nebun ca as mai putea face ceva, adevarul este ca am deja 30 de ani si e momentul sa ma gandesc la copii. Ma intreb, in postura de parinte, nu e de datoria mea sa ofer copilului ce e mai bun? In tara asta, nici peste 20 de ani copii mei nu ar avea nici o sansa. In plus ar trebui sa mai suporte si un mosnegel acrit, blazat si infrant de sistem pe post de tata. Eu unul nu pot sa le fac asa ceva. Plec acum pentru ca peste 3 – 4 ani nu stiu daca voi mai avea energia sa o iau de la capat.
Imi pare rau ca plec? Da, insa in acelasi timp stiu ca am incercat tot ce puteam sa incerc fara rezultat. In acest moment eu nu mai pot face nimic pentru aceasta tara, cel putin nu de aici. Am vandut tot, mi-am facut bagajul, imi iau si familia, nu ma mai intorc.
Paradoxal, partea buna a acestui val de emigratie este ca va creste imaginea Romaniei in momentul in care strainii vor intra in contact cu o generatie intreaga de profesionisti romani plecati sa lucreze prin alte parti. Sau cel putin asa sper….
2010, octombrie 28 @ 11:03
Frumos textul, nasoala situatia !
2010, octombrie 28 @ 11:09
Cei care pleaca nu stiu ce ii asteapta. Succesul in afara nu este nici pe departe la fel de simplu de obtinut ca succesul in Romania. Nu vreau sa le minimizez reusitele oamenilor din acest articol, dimpotriva. Insa cred ca multi vor fi dezamagiti de ce li se va intampla „acolo”, de cum vor trece „la coada” sau, in cel mai bun caz, „la mijloc”. Am avut si am ocazia sa traiesc aceasta diferenta si in mediu universitar si in mediu profesional. Performanta, reusita, valoarea si mai ales *promovarea* au cu totul alte seminficatii si sunt greu de atins. Urez succes celor care, ca si mine, au plecat sau vor sa plece – succes si rezistenta pt ca urmeaza o viata, din multe puncte de vedere, mult mai solicitanta decat cea din Romania. (Si nici n-am atins partea emotionala a problemei: nu esti niciodata nici „acolo” nici „aici”, esti mereu pe un fel de bordura imaginara, de unde privesti in ambele barci…)
2010, octombrie 28 @ 11:31
@) Cosmin Alexandru
Imi dau foarte bine seama ca asa este, daca eu, om ce merge spre 60 de ani si cam in tot ce fac sint cumva legat de limba romana, ma intreb cit mai stau!
2010, octombrie 28 @ 11:50
Draga Cosmin,
Valul III de plecari este o realitate incontestabila si mult mai complexa decat cele precedente. Sunt cel putin doua aspecte care merita luate in seama:
ECONOMIC
Deschiderea frontierelor si libera circulatie a fortei de munca, intre doua sisteme economice cu structuri si valori inegale genereaza, de regula, un flux de mana de lucru dinspre tara mai saraca spre cea mai bogata si un flux de capital invers. Contrar perceptiei de suprafata, studiile economice au dovedit ca ambele sisteme au de castigat (NAFTA este cel mai recent si mai bine documentat caz, pentru Mexic si sudul SUA). Cred ca e un fenomen trist dar necesar, intru o apropiere si realizarea unui echilibru intre sistemul nou format.
SOCIAL
Cosmin, cu parere de rau, de data aceasta, nu impartasesc decat in parte parerea ta. Parte din elita economica a Romaniei pleaca in primul rand din ratiuni pur materiale, chiar daca se declara „dezamagiti” de guvernanti.
Doua argumente:
1. Rata profitabilitatii businessului in Romania a scazut dramatic in ultimii doi ani. Domenii, precum imobiliarele sau auto, s-au redus cu 80-90% ca numar de tranzactii, spre a nu vorbi de profitablitatea acestora..
A devenit la fel de profitabil sa faci business in Franta sau Austria, intr-un sistem asezat, in care riscul este mult mai controlat.
2. Nivelul de confort (locativ, administrativ si de timp liber)oferit de Vestul European este mult superior celui din Romania si accesibil ca timp si resurse top managerului roman.
Sa ne inchipuim ca un businessman de success, pleaca din Romania din motive emotionale, fara un riguros calcul financiar, este o iluzie. Nu intamplator, multi dintre acestia aleg case frumoase apropiate de Monaco, Elvetia sau Dubai.
Pacat ca in ecuatia lor de calcul lipseste cu desavarsire dimensiunea patriotica, dorinta de a contribui la o Romanie mai buna de maine, un minim atasament fata de oameni, traditii si locuri carora le apartinem, care ne definesc. De fapt, in cele mai multe cazuri ce imi sunt cunoscute, cel ce pleaca, se gandeste strict la sine si la familia sa. Simte prea putin fata de locul unde s-a nascut a crescut si s-a format. Simbolurile nationale nu-i provoaca nici o emotie in sine, ci doar, eventual un vag si trecator entuziasm, daca sunt vazute pe tricoul unui sportiv campion, privit „pe plasma”, de pe o canapea de piele, care poate fi asezata la fel de bine la Vienna, la Zurich sau la Monaco.
Poate prea repede am uitat ca Romania moderna s-a faurit prin sacrificii, sudoare si munca, traind intr-o tara care a fost mereu la coada Europei, ca nivel de trai si bunastare.
Cred ca valorile nationale si dorinta de cladi impreuna o Romanie mai buna trebuie sa transceada vremelnicii pigmei politici ce se balacaresc in mocirla unui dialog suburban la televizor.
Cunosc insa oameni care se intorc in Romania, doar pentru ca aici se simt „acasa”, pentru ca vor sa auda vorbindu-se romaneste in jur, pentru ca le place sa vada frumosul din oameni si din satele romanesti. In mare parte, apartin emigratiei „politice” din anii 70 si 80. Am stat de vorba cu ei. Sunt cei ce cred ca e mai important sa te simti roman printre ai tai, chiar daca viata nu-i usoara si carentele de educatie dupa 50 de ani de comunism nu vor fi corectate curand.
Cei ce se intorc, sunt mult mai putini si fac mai putina valva. Poate de aceea sunt trecuti sub tacere.
2010, octombrie 28 @ 11:54
Situatia pe care o descrii chiar pare descurajanta si imi pare rau ca se intampla asta.
Imi mentin insa parerea ca avem nevoie de timp si de o coagulare a oamenilor care vor sa ramina si vor sa traiasca in Romania.
Sunt convins ca incet-incet o sa apara si o solutie/formula ca asta sa se intample. Pina atunci cred ca e bine sa pastram ochii deschisi, sa ne facem treaba cat putem de bine, sa cunoastem oameni care au interese comune si sa sprijinim initiative si cauze care duc la „mai bine”.
Spor si voei buna!
2010, octombrie 28 @ 11:59
pt. Iulian :
„coagulare a oamenilor care vor sa ramina si vor sa traiasca in Romania” – pai i-am vazut ieri stand in bancute, in Parlament. Exista coagulatii astia, cu clientii lor , cu tot. Sigur ca vom sta cu ochii deschisi, dar ma dor ochii de atata privit. Facem si noi ceva ?
2010, octombrie 28 @ 12:37
@ razvan: Multa lume face ceva, Razvan! Chiar Cosmin a scris nu de mult un articol (http://www.cosminalexandru.ro/2010/10/manifest-pentru-minoritari/) in care enumera o serie de oameni si organizatii care „misca” si misca bine!
Daca nu ai inca o idee proprie „de facut ceva” (cum suntem multi dintre noi)cred ca ai putea sa sprijini o serie de initiative de felul astora:)
Spor!
2010, octombrie 28 @ 12:41
muzica face dansul…daca dupa ’90 nebunia plecarii napadise preponderent zugravii, spalatoresele, etc…si era „trendi-mendi” sa ai un cuscru care trimite cingo din Italia…e chiar mai periculos, ca plecarea in bloc, a unora dinspre varful piramidei lui Maslow, sa creeze ideea ca asta (-mutarea afacerii, job-ul de top de afara-) e de fapt confirmarea suprema a valorii…si in Ro daca e trendi-mendi…maine pleaca toti.. Rau e ca Boc asta mic n’ajunge la comutator sa stinga lumina…si daca avem de gand sa ne intoarcem…sa vei penalizari la factura…
2010, octombrie 28 @ 15:00
Cum sa ramai in tara in care daca ai 100.000 Euro si vrei sa incepi o afacere, trebuie sa dai 90 mii pe spagi, iar restul pe comisioane?
Ar trebui sa plecam toti si sa-i lasam pe cei de la putere fara putere, pentru ca, fara noi nu exista tara. Cand fiecare individ o sa inteleaga asta, va exista o sansa, pana atunci, mai bine la capsuni in Spania.
2010 – epitaful sperantei? « Rideo, ergo sum.
2010, octombrie 28 @ 15:20
[…] Articolul se numeste, foarte adecvat: “Plecarea unei generatii”. Puteti sa-l cititi aici – chiar il recomand. Eu personal ma identific foarte mult cu ce scrie […]
2010, octombrie 28 @ 17:31
Ideea de patriotism pare desueta? De ce? De ce nu avem rabdare cu noi, cu generatia noastra, de ce nu dorim sa crestem? De ce nu mai credem in nimic? Pentru ca o mana de indivizi aflata in fata ne goneste de la noi din tara? Daca fiecare dintre „minoritari” (vezi postarea anterioara a lui Cosmin) s-ar stradui sa faca ceea ce crede el/ea de cuviinta pentru ca lucrurile sa mearga bine, s-ar putea porni o miscare cu efect de „bulgare-de-zapada”. Pentru ca ne-am educa si copiii sa fie optimisti si sa ramana aici, sa contruiasca aici, pentru ca aici e tara noastra, nu se poate sa ne dea afara de la noi din tara!
2010, octombrie 28 @ 17:34
@ Mihai Ghyka
Nu inteleg ce are a face „dimensiunea patriotica” din ecuatia fiecaruia cu „dimensiunea reala” a problemelor pe care cu totii suntem nevoiti sa le infruntam. Oamenii astia nu isi reneaga tara si nici nu iau in deradere simbolurile nationale, pur si simplu aleg sa traiasca in alta parte, pentru binele lor si a familiilor lor.
Sunt oameni care, asa cum remarca si Cosmin, muncesc 12 ore pe zi si atunci cand se lovesc de o problema isi dau seama ca au de infuntat un hatis birocratic gestionat de oameni care nu dau doi bani pe ei sau trebuie sa vina cu medicamente in sacosa la spital, toate acestea pe banii lor. Sunt oameni care considera ca viata e prea scurta si probabil nu mai au rabdarea necesara sa astepte urmatorii 50 de ani care sa-i indrepte pe cei de 50 de comunism. Sunt oameni care risca, asa cum ai remarcat si tu, pentru ca nu le garanteaza nimeni un loc de munca stabil sau un business prosper in afara, insa lipsa unui orizont in tara ii sperie mai tare decat ideea dea a incerca sa ia viata de la zero in alta parte.
Nu cred ca putem vorbi despre “vremelnicii pigmei politici” atata vreme cat stafeta nesimtirii se tot da de 20 de ani incoace. Chiar, cine stia cu 15 ani in urma de Basescu, Boc sau Udrea? Vin din spate “magalodoni” politici din ce in ce mai creativi in satisfacerea intereselor personale si mai flamanzi. Nu cred ca e cineva bucuros ca pleaca sau ca ar trebui sa-i catalogam ca fiind lipsiti de patriotism.
Personal nu intentionez sa plec dar nici nu sunt in dezacord cu cei care o fac…
2010, octombrie 28 @ 19:13
A trecut ceva vreme de cind am pus un comment pe un blog. Ultimele pe care le-am pus, erau la subiecte similare cu cel atins de Cosmin si atunci inca aveam ardoarea necesara sa sugerez greve fiscale, uniuni ale celor care gindesc ca Cosmin si Adi Stanciu, bref, orice incercare de revolta impotriva sistemului indobitocit, corupt si arogant ce ne conduce.
Am observat pe atunci ca nu prea eram bagat in seama cu ideile mele. Eram ca un copil ce sare sa se bage in seama cu adultii, iar adultii nu il impiedica, dar nici nu-l asculta. M-am enervat, mi-a trecut, m-am enervat din nou,i-am considerat pe toti niste lasi care se ascund in spatele unui ecran si nu au tupeu sa iasa in strada. Intre timp i-am si inteles. Pe unii. Fiecare face cum simte si cum il creste pe el.
Acum 5 ani cind s-a nascut primul meu baiat am decis ca imi voi face suma in Romania si voi pleca sa traiesc linistit, poate cu un business mic, undeva in Vestul Europei. Muncesc de la 18 ani, am facut si subteran si management de multinationala, acum am firma mea de 13 ani si mi-a cam ajuns. Atunci insa, nu stiam de ce vreau sa plec. Atunci era un „mai bine” nedefinit. Acum stiu de ce vreau sa plec: in afara de familie si de citiva apropiati, nimic in jurul meu nu imi face bine. De dimineata pina seara si inapoi pina dimineata. Totul ma agreseaza sub o forma sau alta, aproape totul este urit si am ajuns sa tratez actele naturale ale conationalilor mei cu o emotie atit de puternica, de parca il vad pe Dumnezeu cind imi zimbeste unul sau ma lasa altul sa trec in fata lui, ceea ce este nefiresc. De asta plec pentru ca nu ma mai simt bine aici. Dar, cu toata determinarea asta, simt undeva ca miine as iesi in strada si as da capete in gura la militieni daca ar fi ceva de schimbat. As face si puscarie daca asta ar schimba si ne-ar fi mai bine. Ma doare intr-un fel ca plec fara sa fi putut sa schimb mare lucru si sper ca pina la anul cind vreau sa plec sa capat liniste si pe subiectul acesta. Ce dracu sa schimb intre Basescu, Antonescu si Ponta? Ce sa aleg? Cum am ajuns sa ma pun in situatia de a alege intre a fi impuscat, spinzurat sau otravit? Unde este alegerea sa imi fie bine?
@Mihai. Imi sinteti amindoi amici. Stiu ca ati „agreed to disagree” pe subiectul plecarii. Insa Mihai, nu pot sa nu iti reamintesc ocazia in care impreuna am fost la un demnitar de stat si mi-am oferit serviciile pro bono, am aratat ca vreau sa schimb ceva si sa fiu parte la nivel mic din cei care din umbra schimba, si am fost refuzat. Tot tie ti-am spus ca intr-o echipa condusa de tine, sint de acord sa particip pro bono la un proiect care sa aduca un plus, o schimbare. Nu s-a intimplat nimic. Nu vreau sa te conving ca noi facem bine ca plecam, fiecare cu motivatia si valorizarea sa. Dar citi nu sint ca mine, au incercat in privat, au incercat public, au incercat ONG-istic si in alte moduri si li s-a cam acrit? Cit altruism sa ai ca sa stai sa te distrugi, sa-ti distrugi copii, ca sa incerci sa te spinzuri, impusti sau otravesti?
2010, octombrie 28 @ 20:31
m-am gandit la tine cand am citit asta: http://bradut-florescu.blogspot.com/2010/10/6-picioare-mai-jos.html. mi se pare ca exprima bine, fiind deci contra argument la ingrijorarile tale, faptul ca este in regula sa calatoresti, sa te muti, ca, de fapt, mereu credem ca e mai bine in alta parte si ca, pentru altii care o duc mai rau ca noi, romania s-ar putea sa fie tara potrivita in care sa traiasca. pentru unii straini, din tari mai rasarite ca ale noastre, de exemplu, chiar este. eu inteleg la ce nivel iti exprimi ingrijorarea, insa mai stiu si ca lumea este foarte mare si ca, azi, sa fii cetatean universal nu-i chiar o drama. 😉
2010, octombrie 29 @ 11:36
Cosmin, imi amintesc ca acum ceva vreme te-ai implicat in miscarea politica, alaturi de alti oameni de business. Eu cred ca acum mai mult decat oricand este nevoie ca oamenii de business sa se implice activ in politica, sa iasa in fata politicienilor manjiti si sa arate cum trebuie sa fie condusa o tara. Cred ca acum mai mult ca niciodata o astfel de initiativa poate avea succes pentru ca doar aplicand o abordare „business-oriented” mai putem face ceva cu tara si cu mentalitatea oamenilor de rand.
Vreau sa vad obiective ca de business de la vladica la opinca, de la militianul din coltul strazii pana la ministru. Vreau sa-i vad justificand fiecare banut, meritandu-si fiecare leu din salariu, vorbind de obiective SMART nu batandu-se cu caramida-n piept ca au facut 400 de sali de sport in sate cu populatie imbatranita. Vreau sa ii vad „tremurand” in fata poporului asa cum tremuram noi in fata actionarilor pe de-o parte si in fata propriilor angajati atunci cand trebuie sa luam masuri dure dar eficiente (sa faci si bani, sa iti motivezi si oamenii cu bani mai putini). Nu tratandu-ne ca pe sclavii lor, dupa ce le-am dat votul. Binenteles, nu pe cei care sunt acum in politica, ci pe altii, constienti de rolul lor si dornici sa faca treaba nu sa vorbeasca in vant de la tribuna.
Count me in, nu vreau sa plec din tara. Vreau sa mi-o recastig din ghearele jivinelor astora care nu stiu sa faca altceva decat sa dea vina unii pe altii, ceea ce este corect, pentru ca nu au facut altceva decat sa fure si asta au facut si unii si altii.
2010, octombrie 29 @ 13:03
Acum 4-5 ani as fi rezonat altfel. As fi pus pe primul loc dimensiunea „patriotica” si as fi condus un discurs separant, asa cum faci tu, Cosmin (scuze ca te tutuiesc) in multe locuri din acest text. Un discurs in care suntem „noi” contra „lor”. M-as fi identificat cu „noi” si as fi spus ca „ei” sunt hoti, ca ne jefuiesc, ca isi bat joc de noi.
Acum nu mai pot face asta. Cu 2 ani in urma mi-am vandut businessul pe care il construisem timp de 10 ani si m-am hotarat sa ma uit si in alta parte. Am deschis o companie in Noua Zeelanda si ma pregatesc incetisor sa ma stabilesc acolo. Dar nu „plec”. Nu fac toate aceste lucruri din reactie, ci din intentie. E o diferenta fundamentala. Pentru ca nu resping nimic din ce e aici. Aici am acumulat experienta si am invatat multe lucruri.
Paradoxal, ceea ce ma irita cel mai mult in ultima vreme in Romania este chiar acest discurs separant, dihotomic: noi, cinstiti, onesti, visatori, capabili, versus ei, hoti, vicleni, nesimititi, incompetenti. Romania a avut din punct de vedere socio-cultural aceasta marota cam dintotdeauna. In vremea comunismului, „bau-bau” era Securitatea. Acum, „bau-bau” e Guvernul. Se pare ca metabolismul romanilor trebuie sa includa un tap ispasitor, cineva care sa fie vinovat de ceva.
Nu mai rezonez cu acest tip de discurs. La unul din capete, el este pur nationalist, gaunos. Noi suntem miezul Romaniei, pastratorii valorilor, noi contam, ceilalti nu. La celalalt, este steril si jenant. Oh, vai, nu mai pot sa fac nimic, am obosit si toate imi stau impotriva.
Oamenii „aia” care guverneaza sunt vecinii tai, colegii tai de clasa. Nu sunt niste cretini care trebuie inchisi. Pentru ca daca urmezi acest rationament, si cei care vor veni vor trebui inchisi. Pentru ca sunt inerent incapabili, vicleni, etc. De fapt, ei au atata contributie la societate cat le permite sistemul sa aiba. Sistemul social e facut in asa fel incat, la unele nivele, sunt dezechilibre. Unele mai pregnante decat altele. Si? Nu exista, cel putin in experienta mea (in ultmii 2 ani am calatorit de-a lungul si de-a latul pamintului, am vazut 4 continente si vreo 15 tari), un sistem perfect.
Intr-un mod subtil, dar in acelasi timp foarte puternic, lucrurile pe care le acuzi, devin mai puternice. Cu cat te vaiti mai mult, cu atat cauza vaitatului devine mai vie, mai clara, mai evidenta. De fapt, vaitatul o creeaza. Schimba focusul de la „ei, cei rai” si va disparea frustrarea. Continua sa te vaiti, si vei perpetua modelul strimb.
Pina la urma, a pleca e la fel de firesc cu a veni. Totul se naste, traieste si moare. Si orice inceput are nevoie de un sfarsit pentru a se putea manifesta.
Ca fenomen social, plecarea unor oameni in alte locuri, cel putin in ultimii 4-5 ani, a inceput sa mi se para un fenomen firesc. De ce sa stai doar intr-un loc, cand acest pamint iti poate oferi atatea oportunitati? Avem libertatea de a ne misca (acum 20 de ani nu o aveam) si o si folosim.
Nu e nimic trist in asta. Cel putin din punctul meu de vedere.
Altfel, admir sincer felul in care scrii.
2010, octombrie 29 @ 14:39
@Cosmin:
Daca si tu ajungi sa scrii cu iz de disperare, e grav 🙂
„Romania, tara tuturor imposibilitatilor” – ni se spune (si ne spunem) din toate partile, in ultima vreme.
Cred ca e cazul sa ne si enervam putin pe chestia asta.
@All:
Multe din cauzele specifice ale acestor intentii de plecare tin de altceva, mai profund si comun: oamenii de care vorbim se simt singuri.
De fapt, de noi vorbim. Noi ne simtim singuri si amenintati. Si nimic (a se citi „banii”) nu mai compenseaza sentimentul asta.
Sint de acord cu dl. Ghyca: intr-unul din etajele deciziei de plecare conteaza mult scancetul portofelului din ce in ce mai subtiratec (in conditiile in care ne-am obisnuit cu el grasut). Se manifesta, pe undeva, o ipocrizie micuta, dar benigna – si nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e strain 🙂
Si, pentru ca ne simtim singuri, nu vom lipsi nimanui cind plecam. Merita sa-ti iei cimpii fie si numai din motivul asta, nu? (Intrebarea e pur retorica.)
De ce ne simtim singuri? Un posibil raspuns: pentru ca nu avem incredere in (aproape) nimeni altcineva (cu prisos de argumente faptice).
Totusi, lipsa asta de incredere tine, in primul rind, de constructia noastra psihologica, de generatie de individualisti pur-singe. De ce ne-am format asa, e alta discutie (importanta; dar nu esentiala in acest topic; vezi si http://www.smark.ro/articol_678/generatia.html ).
Am supravietuit, am crescut, ne-am „corporatizat”, am intemeiat familii si le-am facut praf, am facut bani si n-am inteles nimic din ei (unii dintre noi). Toate astea, cam singuri. De multe ori, in competitie pe toate planurile, cu toti. Inclusiv cu cei pe care ii numim (numeam?…) prieteni.
Identitatea si comportamentul guvernantilor sint, mai degraba, o consecinta a comportamentului nostru, iar nu o cauza. Nu elaborez aici, dar lantul logic (desi lung) este clar.
@Cosmin:
In text ai lasat o intrebare implicita fara raspuns: ce-i de facut?
Eu zic sa-l consideram un proiect de marketing.
Nu trebuie decit sa intelegem „piata” si sa determinam o schimbare in atitudini si obiceiuri de consum, avind ca resurse ceva din timpul si energia noastra. Putin, dar bun 🙂
P.S.
Am citit articolul in DoR.
Un mesaj pesimist intr-o revista care musteste de vitalitate si de oameni cu care simt ca am putea (re)construi ceva.
Iata, nu sintem singuri.
2010, octombrie 29 @ 15:13
Un comentariu mai mult pentru cei care se lupta cu sistemul! Academicianul Mircea Malita a avut un principiu simplu in cariera lui profesionala in perioada comunista: daca te lupti cu sistemul si te pozitionezi in afara lui, sistemul te va invinge! Ramai in sistem, ai rabdare, suporta, indura si asa poate ai sansa sa faci ceva nuantat si subtil, niciodata radical! Asta au facut toti Marii Romani din Istorie – Arhitectii Romaniei Moderne! Va recomand cartea scrisa anul trecut „Mintea cea socotitoare” (citat Dimitrie Cantemir) – Mircea Malita
2010, octombrie 29 @ 23:58
@Alex
Performanta, reusita, valoarea si mai ales *promovarea* au cu totul alte seminficatii
nici nu stii cata dreptate ai … 😉
2010, octombrie 30 @ 0:00
@Anonim
Ideea de patriotism pare desueta? De ce? De ce nu avem rabdare cu noi, cu generatia noastra, de ce nu dorim sa crestem?
poate tu crezi in reincarnare, eu nu … daca intelegi ce vreau sa zic
2010, octombrie 30 @ 5:05
Eu am plecat mai demult pentru ca intr-o seara, conducand spre casa, am avut un fel de viziune in care blocurile de pe strada erau un fel de decoruri de film, pereti de placaj pictati sprijiniti cu grinzi de lemn.
Romania era un fel de platou de film, cu 20M de figuranti, cateva sute de actori, si cateva zeci de regizori. Realitatea in Romania isi pierduse substanta. Nimic nu era ce era, totul era explicat de ceva dedesubturi.
Nu inteleg exhortatiile patriotice. De ce trebuie cineva sa isi sacrifice viata si familia intr-o societate care nu functioneaza? Toti vrem sa traim si sa ne crestem copii intr-o lume cat de cat predictibila. Sunt tari unde asta e posibil.
Povestea nationala (boierii de la 48), subreda si mistica de la inceput, a fost golita de continut de exagerari nationaliste.
Aproape toti sufera dupa ce pleaca, si unii nu se adapteaza niciodata. Nu sunt nici ca si cei din tara unde au ajuns, nu mai sunt nici ca cei din tara de unde au plecat. Culturile mici sunt oricum condamnate la eroziune. Se pot pune muraturi si face zacusca oriunde in lume.
2010, octombrie 30 @ 5:59
Mi-l amintesc bine pe Cosmin. Am lucrat la firma lui cand eram in tara. Apoi am plecat peste ocean. Un doctorat, etc., si „here I am”, in America, facand profesional lucruri pe care nici nu mi le puteam imagina inainte. Cu toate astea, intotdeauna cand ma gandesc la Romania am o strangere de inima. Imi pare rau ca am plecat. Cand vizitez tara (si o fac des) simt ca traiesc, in ciuda tiganiei si a panaramei politice. Ma gandesc adesea la o reintoarcere si stiu ca, mai devreme sau mai tarziu, voi reveni „full time” in Romania. E doar o chestiune de timp.
2010, octombrie 30 @ 11:33
Multumesc lui Mihai Ghyka pt. comentariul sau la obiect, documentat si pertinent.
Eu am facut parte din primul val dupa decembrie 89. Am încercat din rasputeri sa realizez ceva „dincolo”, dar când altii faceau bani cu lopata fara sa plateasca un sfant la impozite,când guvernantii erau mai putin înjurati pt. ca pâna si mediocrii avansau în societatea româneasca, ei bine atunci unii (printre care si eu) pierdeau timpul în occident facând munci mult sub calificarea lor.
Intre timp lucrurile s-au asezat, a mai venit si criza, afacerile în România se fac cu competente în gestiune si afruntând concurenta (si cu spaga admit, dar nu-i o specificitate româneasca – difera doar gradul de subtilitate al tranzactiilor).
Când mergeam în România si vedeam cum isi administrau afacerile cunostinte de-ale mele, ma cruceam. Acum, la greu toata lumea tipa, conditionati de dozele de publicitate cotidiene,vor toti sa aiba ca-n „Dallas”. La multi li se parea normal sa câstige 15000 euros/luna din tranzactii imobiliare fara macar sa se deplaseze – e doar un exemplu.
Isi pun oare întrebarea cei ce-au facut averi în asa scurt timp si pun totul pe seama „desteptaciunii” lor iesite din comun, ca au trait o perioada care nu va mai reveni niciodata si nici nu vor mai gasi situatii similare plecând în lume ?
Eu m-am descurcat cât de cât, am o afacere din 2006 în Franta, dar sunt gata s-o vând si sa ma întorc în Romania.
Am obosit sa tot caut gaina care face oua de aur.
2010, octombrie 30 @ 22:59
@Cezar Giosan
cauta pe net povestile celor care au plecat si s-au intors. eu personal cunosc 3 oameni care au facut asta. si care acum sunt plecati din nou, de data asta for good. nu neg ca sunt si cazuri fericite, dar astea, ca tot ce e bun in Romania, sunt doar niste exceptii
2010, octombrie 31 @ 0:56
Draga Cosmin!
Generatia noastra inca mai simte caldura focului din soba bunicilor. GATA! Vremurile s-au schimbat si nu doar pentru noi romanii. Am castigat libertatea de a calatorii, de a vedea, de a simti si de a alege. Unii aleg sa plece, altii aleg sa ramana. E DOAR O ALEGERE!
PS.Nu pleaca din tarile lor doar romanii. Lucrez departe de tara, 788km de orasul meu, iar colegii mei sunt indieni, australieni, irandezi si maghiari. De ce? Asta au ales fiecare dintre ei!
O seara linistita. Intro buna zi o sa ne intoarcem acasa.
Minte creață
2010, octombrie 31 @ 11:23
Balanța emigrabilului…
Cosmin Alexandru a scris în ultimele 2 săptămâni cel puțin 2 articole despre România: de ce să rămâi în România și de ce să pleci. Fără să fiu (deocamdată!) un reper pentru cineva, cumva simt că e vorba și de oameni ca mine. Oameni întinși între dorinț…
2010, octombrie 31 @ 13:49
cred că dacă am fi într-un război cu o altă nație, toți românii s-ar întoarce să-l lupte.
astfel că, trăind un rece război civil, cu 2 din 3 români, nu se pune problema de patriotistm.
pe de altă parte, cred că majoritatea românilor care pleacă se gândesc la faptul că se vor întoarce în ziua în care sistemul le va permite să facă parte din el și să-l ajute.
și ăsta este patriotism.
vrem pace și liniște pentru gândurile și ideile noastre, pe care, într-un fel sau altul, tot către țară ni le dorim îndreptate, pentru că mândri vom fi întotdeauna.
2010, octombrie 31 @ 17:33
Legea nu s-a mai respectat de cand lovitura de stat. Comunismul a fost cel mai rau lucru ce se putea intampla Romaniei, dar daca tot s-a intamplat, trebuia sa ramana.De ce? NU SE RESPECTA LEGEA ! Da oricui ocazia sa vanda ceea ce nici macar nu e al lui pe bani de nimic, cu un comision enorm pentru sine, o va face.Indiferent de cultura. Un exemplu atat de banal. Socant! Dar orice om are pretul lui, sau rezistenta proprie la tenatatii. Idealuri? Dragoste de tara? Dar dragostea trece prin stomac,nu? Foamea poate duce pana la canibalism, si de cate ori a fost o atare situatie, s-a ajuns acolo. In ziua cand nimeni nu va mai fi mai presus de lege, absolut nimeni, se va putea construi o societate functionala.Din pacate „Ubi panis ibi patria”
2010, octombrie 31 @ 22:25
Eu am decis sa plec, ca medic, in Franta, impreuna cu sotia. Peste o saptamana se fac cinci luni (dupa alti doi ani si jumatate din perioada rezidentiatului si inca un an de stat in tara pentru terminarea lui). Nu regret nimic si nici nu cred ca ma voi mai intoarce altfel decat in vacanta, dar nu se stie niciodata. Am auzit ca medicii polonezi incep sa se intoarca din Anglia pentru ca guvernul lor a investit masiv in ultima perioada in sistem, a marit salariile, a creat posturi si a modernizat spitalele. Daca si guvernul nostru va deveni constient de dezastrul produs de 20 de ani si va investi resurse pentru creare unei normalitati, probabil ca vom asista si la un exod in sens invers.. Cata vreme nu o va face, si nu-mi prea fac iluzii, nu ma voi simti absolut deloc responsabil de situatia din Romania. Ma simt mai responsabil pentru mine si pentru viitorul familiei mele si am decis sa merg acolo unde pot avea mai multa liniste, conditii de realizare profesionala mai bune, un trai decent, o alta educatie pentru copii atunci cand vor veni. A ramane in Romania pentru foarte multi inseamna astazi doar moarte lenta si faliment pesonal.
PS: As sustine cu draga inima o alternativa la politica falimentara a celor care ne conduc de 20 de ani. Daca Dl Cosmin Alexandru si-ar relua intentiile politice de acum cativa ani buni, cu un proiect solid, o echipa de experti si o strategie de comunicare eficienta, cred ca romanii din tara si din diaspora ar fi castigati fara probleme. Imi voi sustine tara prin votul meu la alegeri si cu toata influenta de care sunt capabil printre rude si prieteni daca cineva se va gandi in mod serios si faptic la o alternativa la gunoaiele de acum.
2010, octombrie 31 @ 23:59
eu ma pot sacrifica… dar im pot oare sacrifica copii?
dupa mai mult de 10 ani de lupta in tara, ajung la concluzia ca sistemul este total inchis, si ca nu se doreste nicio schimbare.
ma gindesc din nou la plecare…
2010, noiembrie 1 @ 11:34
Researchul e foarte subtire Cosmin.
Eu iti pot furniza un numar similar de cazuri de oameni care au decis sa nu plece sau exemple de oameni care au decis sa se intoarca in tara.
Am sentimentul straniu ca, prin acest articol, te alaturi tovarasilor care aluneca aiurea in zona lehamitei si a jeluirii de sine. Recomand cu caldura dilema veche, http://www.lumebuna.ro sau http://www.stiridebine.ro si participarea la TED Romania. Imi pare sincer rau ca nu ai venit la TED, cred ca ai fi avut o alta perspectiva.
Cu drag,
Codrut
2010, noiembrie 1 @ 12:21
lol, Romania e in faliment national si Codrut ne indeamna sa participam la TED … best joke pe ziua de azi
ps : am intrat pe http://www.lumebuna.ro si am vazut numele Dan Puric si am inchis instant …
2010, noiembrie 1 @ 12:47
faliment fig= ruină, eșec total;
faliment s. n. = Situație de insolvabilitate în care se află un comerciant, un industriaș etc., declarată de o instanță judiciară(http://dexonline.ro/definitie/faliment)
Romania nu este in nici unul din cazurile descrise mai sus, decat daca ne uitam prea mult la televizor la non-experti care isi dau cu parerea.
Asta nu inseamna ca situatia e roza sau ca avem un guvern competent sau ca nu sunt lucruri majore de imbunatatit.
Pericolul este insa sa cazi intr-o extrema aberanta care nu doar ca nu e adevarata, dar este si profund daunatoare.
Un alt pericol este sa te duca valul lehamitei intr-o directie care nu este, de fapt, a ta.
Construirea unei perspective obiective este greu de realizat, insa cred ca merita efortul daca ai dorinta sa schimbi ceva in bine. Se poate schimba ceva cu revolutie (www.salveazavieti.ro), insa foarte putin cu lehamite.
Apropos, ati vazut ce toamna frumoasa e in parcuri zilele astea? Incredibil ce efect curativ are o frunza care cade incet pe pamant … cu siguranta diminueaza un pic si gravitatea cu care ne luam in serios, iar falimentul national pare un pic mai mic.
2010, noiembrie 1 @ 12:50
Apropos, ati vazut ce toamna frumoasa e in parcuri zilele astea?
ia intreaba-i asta pe cei care n-au ce pune pe masa maine …
2010, noiembrie 1 @ 12:55
@) Cosmin Alexandru
Cred ca ai atins un punct nevralgic, ai nimerit peste o buna tema a zilei. Nu ma refer doar la numarul comentariilor, ci si, poate mai ales, la calitatea lor. Auguri.
2010, noiembrie 1 @ 13:04
Revenind la subiect, daca pana si patronii din Romania au ajuns sa plece, care unii dintre ei reuseau datorita posibilitatilor financiare sa-si creeze o anumita bula de normalitate in jurul lor si a familiei, inseamna ca e naspa rau. Adica ca am avut dreptate cu 9 ani in urma cand mi-am zis ca trebuie s-o intind de acolo asap, which I did 😛
2010, noiembrie 1 @ 13:15
Nu va mai agitati atit cu emigrarea, nu se poate face nimic. E mai usor sa faci viata prospera afara unor varfuri romanesti, decit sa ridici toata societatea romaneasca la acel nivel de prosperitate! UE-ul este facut pentru liberalizarea pietii si concentrarea valorilor. Nu foloseste organizatiei europene ca niste elite trag mita de coada, frustrate, intr-un regim corupt ce nu le ofera nimic. Impacati-va cu ideea!
2010, noiembrie 1 @ 14:26
Catre D-l Codrut,in strainatate nu umbla cainii cu colaci in coada, multi dau cam tot ce castiga la chirie, restul pe mancare. Salariile sant rar la nivelul localnicilor. Sigur ca unii se intorc. Romanii sant de multe ori numiti/tratati drept tzigani, fetele umplu bordelurile in Spania. Destul cat sa formeze o opinie publica foarte putin flatanta asupra romanilor.
Nu stiu cum va descurcati acasa, ce cerc de prieteni aveti, dar eu am prieteni si amici in tara, doctori, informaticieni, matematicieni, ofiteri,subofiteri de politie, SRI… si incepand de acum cateva saptamani, unul nu mai vrea sa stea in tara. Progresiv au depus toti armele.
E greu sa creezi o elita chiar intr-un colectiv mic. Darmite intr-un popor inacrit de viata. Si chiar indivizii de elita nu vor trai bine in colectiv, fara control.
Mandria presupune un trai decent. Sau o religie practicata pana la spalarea creierului. Noi nu avem nici una din variante. Traind intr-o cocina ajungi sa gandesti ca un porc. E psihologie simpla si nimeni nu e mai presus de natura umana.
Cati dintre voi nu ar fi plesnit micii bouticari ce va privesc cu aroganta? Sau din cei plecati in Italia,exemplu,care zic doua vorbe in romaneste, se scarpina dupa ureche: „aaaa como se dice…” asta dupa ce a stat vreo 3 luni acolo la sapa.
O generatie abuzata, fara mandrie
Haosul inseamna posibilitati financiare infinite. In mod sigur va fi intretinut in baza unei relatii „o mana o spala pe cealalta”
Teoreticieni si experti economici s-au vazut destui, nivelul ecomomic al unei tari este stabilit de nivelul celui mai prost platit individ viabil. Definitie proprie. Iar Romania e la nivelul Afganistanului! Iar datoriile externe nu vad cum vor fi platite, investitori ioc, mijloacele industriale distruse, agricultura cu magaru’ si perspectica vanzarii la propriu a teritoriului la usa.
Detaliile semantice sant la fel de inutile ca si cei ar trebui sa ne conduca.
Tara are nevoie de LEGE! CU ORICE PRET!
2010, noiembrie 1 @ 15:07
@canadianu’:
Nu reusesc sa intrevad nici o urma de abordare constructiva in replicile dumneavoastra. Doar nevoia de a va da dreptate in privinta deciziei de emigrare. Se pare c-a fost o decizie buna pentru toata lumea 🙂
@All:
Comentariile confirma ca nu exista o singura solutie buna: sa stai (si sa te lupti / chinui / risti etc) sau sa pleci (si sa te lupti / chinui / risti etc).
Depinde de constructia mentala si de calitatile fiecaruia, pina la urma. Unii vor iesi mai bine plecind, altii stind in tara. Cu cit mai multi oameni isi gasesc menirea si locul, cu atit mai bine pentru toti.
Emigrarea e o treaba de mare curaj (in special pentru un om matur). Cine a reusit sa faca pasul si sa-si construiasca o viata mai buna, merita tot respectul.
Raminerea in tara este si ea o alegere care cere curaj (in special pentru cei mai tineri). Cine alege sa ramina aici, sa lupte cu sistemul (si cu el insusi) si sa incerce sa-si construiasca o viata mai buna, este demn de acelasi respect.
Diferenta relevanta o poate face doar altruismul – sa-i zicem asa, in prima instanta, ca sa speriem putin discutia 🙂
Si cei care pleaca, dar si cei care ramin pot face diferenta doar prin scopurile pe care si le fixeaza pe termen lung: progresul strict personal sau contributia (benevola) si la binele comun. Ca e sub forma de cash muncit „acolo” si investit aici, de o „bursa” pentru un nepot scolar, de participat la discutii productive si iluminante, de voluntariat oengistic, de facut curatenie pe trotuarul din fata casei sau de mers la vot, cu incapatinare – are mai putina importanta. Sa fie ceva.
Pe acest altruism putem sa-l reimpachetam, perfect justificat logic, ca pe un pragmatism de cursa lunga. Este practic imposibil sa ai o viata mai buna (pe termen lung) daca cei din jurul tau nu progreseaza.
Turnurile de fildes cu termopane sint complet neputincioase cind copilul tau vrea la joaca cu altii de virsta lui. Sau cind tu vrei sa te vezi cu prietenii intr-o circiuma fara parcare si paznici la usa.
Iar granitele sau oceanele stavilesc binisor saracia, gropile din asfalt si praful, dar nu si nostalgiile.
P.S.
@ romanul plecat si reintors:
„[..] ajung la concluzia […] ca nu se doreste nicio schimbare.”
Acest tip de formulare impersonala face parte din problema. Problema noastra 🙂
Altfel, mult succes, orice ai decide sa faci.
2010, noiembrie 1 @ 19:33
pentru colegul Mihai Ghyka
Romania moderna si cu viitor a murit in Comunism. toti oamenii de cultura, antreprenori, intelectuali, au fost omorati de comunisti.
a ramas pleava si educatia falimentara a comunismului.
cat despre patriotism, eu am incetat sa cred ca in el in secunda in care mi-am dat seama ca nu-si are rostul in societatea moderna si globalizata. eu nu pot sa cred in Romania ca tara atata timp cat toti oamenii pe globul asta sunt facuti din aceleasi lucruri. singura diferenta exista in nivelul social.
iar nivelul social la care ne aflam acum, nu este subiect de mandrie, ba din contra.
cat despre mine, nu pot spune decat ca imi pare rau ca am ales o facultate de 6 ani(medicina) astfel ca mai am 2 ani de stat aici. dar in ziua cand mi-am luat diploma am emigrat cat vad cu ochii cu atat mai mult cu cat cea mai mare parte a familiei a emigrat. nu am nici un motiv care sa ma tina legat aici cu atat mai mult cu cat pentru fiecare lucru pe care l-am realizat aici, a trebuit sa muncesc de 10 ori mai mult , sa ma lupt cu sisteme invechite. Nu mai vorbesc ca nu am nici un viitor cu meseria mea aici, ca toate cursurile , congresele, succesele mele, nu valoreaza o ceapa degerata aici , iar sansele de a prinde un post pe competente sunt minime.
toate cele bune
mihai
2010, noiembrie 1 @ 21:58
Nu as vedea o problema in exodul de talente catre exterior, pana la urma e firesc, nu cred ca am descoperit noi acum „apa calda”. Era firesc sa se intample lucrul asta si nu cred ca este cineva care sa nu fi prevazut o astfel de evolutie. Semnale au fost. Mediul nostru economic nu poate sa se ia la tranta cu alternativele pe care un tanar talentat le poate gasi in exterior si asta o stim cu totii.
Problema care doare cel mai tare cred, de fapt si de drept, este acea lipsa de talente care exista la momentul de fata pe piata fortei de munca din Romania. Amplitudinea de valoare dintre cei care pleaca si cei care raman este mai dureroasa.
De exemplu… o companie nationala care doreste sa angajeze, sa zicem, un specialist HR este nevoita sa respinga doar la prima mana cam 95% dintre candidati pentru simplul motiv ca nu pregatirea necesara (un semestru de MRU nu se poate pune ca experienta). Iar cei care chiar au experienta de lucru pe HR, au invartit acte din stanga in dreapta, iar cand ii intrebi despre dezvoltare organizationala, management de performanta, inductie, etc. realizezi ca ar putea avea la fel de multa experienta in fizica cuantica.
Acum, nu vreau sa par un pesimist, dar care e diferenta dintre exodul tinerilor talentati catre exterior si exodul tinerilor talentati catre Bucuresti (si inca maxim 3-4 orase mari din Romania, in fapt mari campusuri, izvoare de talent). Apoi, un business dezvoltat din Braila, Zalau, Targu Jiu, Piatra-Neamt,etc, de unde sa isi ia el oameni valorosi?!?
2010, noiembrie 1 @ 23:25
Oriunde ai fi, e preferabil sa te impaci cu tine insuti si sa te feresti de manipulari. Daca se poate sa-ti formezi o opinie proprie, bazata pe informatii nedenaturate, cu atat mai bine. Daca se poate sa nu te iei dupa turme de interese care creeaza isterii, e cu atat mai bine, in primul rand pt confortul tau propriu. Altfel, ajungi sa sustii opinii false pe care nici nu mai sti cine ti le-a bagat in cap. Falimentul national al Romaniei este o isterie ce a devenit autointretinuta. Merita mereu sa faci o comparatie, de bun simt, mai ales ca informatia e publica si relativ la indemana doar cu o legatura internet. Macar alege bine. Ca in Grecia nu prea e bine zilele astea e clar. Exista un indicator public pe care merita sa te uiti atunci cand vrei o comparatie obiectiva. Se numeste CDS (credit default swap) si nu trebuie sa sti ce inseamna. Doar ca daca e mare, e cam belea. Al Greciei e chiar mare – CDS la 1 an e 672 si la 5 ani e 795. Al Romaniei e 226 la 1 an si 290 la 5 ani. Indicatorul nu vorbeste despre destine personale, ci despre stabilitatea, siguranta si, paradoxal, proximitatea de faliment a unei tari. Te poti gandi insa ca atunci cand in Irlanda, Portugalia, chiar si Spania, statul o duce al dracu de greu, sansele sunt extrem de mici (probabilistic vorbind) ca destinul tau personal sa dea de succes. Daca afli ca Irlanda are CDS 379 la 1 an si 445 la 5 ani, iar Portugalia 267 la 1 an si 379 la 5 ani, apoi compari cu Romania, vei inchide linistit televizorul unde non-expertii latra, iti vei alege cu mai multa grija ziarele si vei putea relativiza orice comentariu socio-economic. Repet, sunt multe de facut aici si lucruri mizere sunt gramada, insa daca obiectivul personal e sa fi fericit, alege cu grija, iar cand iti dai cu parerea despre lucruri mari gandeste-te daca ce spui e chiar opinia ta si daca ai reusit sa te informezi suficient. Daca decizi sa emigrezi pentru a-ti imbogati experienta de viata / profesionala sau pentru ca meseria ta nu e respectata in tara, este un pas firesc, mai mult decat justificat. Ce nu cred ca e OK e generalizarea „esecului” si cautarea strict a negativului, doar pentru ca la moda este lamentarea si isteria generalizata.
In rest pace in lume.
2010, noiembrie 1 @ 23:37
@codrut. Argumentatia ta ma duce cu gandul la o definitie simpatica pe care am auzit-o candva: „daca stai cu capul intr-un cuptor incins si cu picioarele in congelator, un statistician iti va spune ca, in medie, ti-e bine.”. Cifrele sunt una, calitatea vietii, alta. Le poti corela doar pana la un punct. Acela in care crezi ca stii despre altul cum i-ar fi mai bine.
2010, noiembrie 2 @ 0:00
se vede treaba ca a lasa pe fiecare individ trecut de 20 de ani sa se ocupe de propria-i educatie este o miscare gresita. o natiune intreaga are nevoie de terapie. lipsa de educatie obtureaza canalul prin care in mod normal circula energia psihica. plecarea unora din tara este modul prin care se elibereaza o parte din energia blocata in inconstientul colectiv. la nivelul natiunii, frustrarile capata o forma constienta. e mai de bine 🙂
2010, noiembrie 2 @ 0:59
Am avut ocazia sa fiu in Viena astazi si sa discut cu un prieten in drum spre aeroport. Discuția a curs spre motivul lipsei de optimism al mai multor cunoscuți din Romania. Aceeași tema o regăsesc in articolul tau, Cosmin. Îmi doresc din tot sufletul sa mai avem si alți optimiști, precum Codrut, care sa își doreasca sa schimbe lucrurile in bine si sa nu își piardă speranța … indiferent ca e vorba de cei din tara, sau de cei care sunt temporar in afara, dar cu dorința de a imbunatati situația din Romania.
2010, noiembrie 2 @ 2:55
@ codrut
toata aprecierea pentru atitudinea limpede, pozitiva, fara patima si proactiva pe care o afisezi. oameni ca tine sunt facuti sa invinga in orice conditii, chiar si in romania zilelor noastre. te felicit si sper sa contaminezi si pe altii. o viata mai buna nu inseamna numai SA AM, ci si SA FIU. asta indiferent daca viata este traita in romania sau pe alte meleaguri. respectele mele
2010, noiembrie 2 @ 3:42
@codrut
deocamdata un irlandez,grec, spaniol sau portughez cand inchide televizorul si iese din casa gaseste o realitatea mult mai putin sumbra decat gaseste un roman. dar nah, daca pe tine te incalzesc cifrele alea atunci njoy them 😉
2010, noiembrie 2 @ 9:32
@Cosmin.
Ai deschis cutia cu post-ul asta. Din diverse motive, ne cam maninca de fund subiectul asta. Felicitari pentru alegerea si abordarea subiectului.
2010, noiembrie 2 @ 9:40
@ Codrut
Auzi, CDS asta este mai degraba despre SA AM decit despre SA FIU. Nu prea imi dau seama cum CDS ar putea indica ceva despre relatii inter-umane, respect, adevar, frumos, pe scurt despre valori. Ai ceva care ne spune cum si cind se va schimba de exemplu sistemul de educatie ca sa ajungem macar la nivelul Irlandei, Portugaliei sau Spaniei, asa cu CDS-ul lor? M-ar interesa de exmplu un PAI (pedestrian accident information – l-am inventat acum ca suna frumos), care sa ne spuna cind o sa putem sa trecem pe trecerea de pietoni cu copii de mina, fara sa ne calce masina sau sa ne injure soferii. Asta ca sa nu cada frunzele toamna direct pe mormintul meu.
2010, noiembrie 2 @ 10:04
@Mircea & Liviu. Intr-adevar, ma bucur mult ca subiectul e de interes pentru oameni interesanti. Indiferent daca ne uitam mai mult la jumatatea plina sau la cea goala a paharului, pare ca ne framanta pe multi faptul ca e doar pe jumatate. Asta mi se pare cea mai buna veste si cel mai bun motiv de optimism.
Am dat azi peste o splendida ilustrare a felurilor in care te poti uita la Romania, intr-o galerie Reuters.
2010, noiembrie 2 @ 11:28
Mai fratilor, m-ati facut praf. Nici nu-i nevoie sa mergi pana-n fundul Portugaliei sa gasesti locuri „ca la bunica acasa”. E suficient sa cobori spre Sicilia, sau chiar in Franta cea minunata, va invit la Valenciennes.
Care te crezi tare-n afaceri iti dau una aici la Paris, aproape pe degeaba.
Un roman plictisit de 20 de ani de „civilizatie” occidentala
2010, noiembrie 2 @ 11:51
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,”
„Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc! ”
M. Eminescu
„There is nothing either good or bad, but thinking makes it so”
Hamlet, W. Shakespeare
pur si simplu asta mi-a trecut prin cap cand am citit articolul si comentariile de mai sus.
cred ca fiecare e liber sa stea sau sa plece, spre binele lui si a celor din jur, totul e sa-si asume alegerea si sa aduca o contributie pozitiva asa cum poate el, acolo unde e.
dintr-o atitudine resemnata sau de aversiune fata de ceea ce se intampla in jur, oricat de indreptatita ar fi, nu poate rasari nimic bun. doar dintr-o bunavointa fara margini (chiar si fata de amaratul de Boc) se poate genera ceva bun. picatura cu picatura se aduna.
spor in toate!
2010, noiembrie 2 @ 12:02
Ma doare sa vad ca si tu ajungi la concluzia asta, Cosmin. Eu eram hotarata sa raman, sa nu plec niciodata, am revenit in tara dintr-o experienta straina si pana la urma am plecat iar…
@Alex: totul este extrem de relativ si individual. Insa in orice tara civilizata succesul e recunoscut. Pana si ideea de efort e relativa, pentru ca au alte valori ca referinta. Intr-adevar, muncesti la scoala, la birou, acasa, oriunde… muncesti sa inveti limba daca e cazul… Insa, in mod paradoxal, desi ti se pare ca muncesti mai mult, ai mai mult ajutor, pentru ca sistemul nu-ti pune bete in roate, dimpotriva, face totul sa te ajute daca ii respecti regulile. Primii ani sunt grei dpdv emotional zic eu, mai ales pentru cei care sunt singuri cum am fost eu, insa dupa cativa ani iti dai seama ca occidentul e de fapt confortabil… Si zic asta pentru ca eu ma gandesc sa cumpar o casa de exemplu si vad exact ca te lupti mult mai putin decat acasa – de fapt zic prostii, nu te lupti deloc.
Deci nu, nu cred ca motivele sunt economice, ci umane. Toti obosim sa tragem pentru un lucru minuscul la un moment dat. Si ce e cel mai greu cred e sa realizezi ca in alte parte lucrurile functioneaza pentru tine, nu impotriva ta. Cel mai greu, de fapt, e sa acceptam ca Romania nu e roz si restul tarilor nu sunt negre, ci pur si simplu diferite. Din momentul in care suntem obiectivi, totul devine mai usor.
2010, noiembrie 2 @ 12:29
sa facem o calatorie in timp, cand ieconomia inca duduia … 😛
http://www.adevarul.ro/societate/Tinerii-paraseasca-Romania_0_28198085.html
@Axu
logic c-a fost o decizie buna pentru toata lumea, in special pentru mine :)))))
2010, noiembrie 2 @ 15:39
Din pacate pentru tara asta tendnta este de „ultimul stinge lumina”!!! si nu numai din cauza economiei. Eu unul cred ca principala cauza o reprezinta faptul ca DINCOLO gasesti (sau cel putin ai sansa asta) liniste. De fiecare data cand plec in afara tarii cel mai trist sunt cand trebuie sa revin aici. Aici la zgomot, praf, scandal, trafic naucitor, preturi explodate, oameni de factura joasa, vecini imbecili, si tot asa. Si atunci de ce sa mai stam ?
2010, noiembrie 2 @ 21:30
@) Cosmin Alexandru
Jeun maitre, am postat linkul spre articol la comentariile textului meu din Adevarul de azi.
2010, noiembrie 3 @ 0:52
Traiasca Marele Conducator!
http://www.youtube.com/watch?v=22j-Ivu81aA
2010, noiembrie 3 @ 12:29
„Ah! cui i-ar fi trecut prin gînd
Şi-ar fi crezut vreodată
Că mulţi lipsi-vor în curînd
Din mîndra noastră ceată!”
2010, noiembrie 3 @ 15:12
daca lehamitea este prea mare, toata lumea poate sa iasa pe la Nadlac ! 🙂
2010, noiembrie 3 @ 23:09
da’ pe la Otopeni nu-i bine ?
2010, noiembrie 5 @ 0:27
Cosmin,
Ma impresioneaza ceea ce scrii si cred ca actualmente este foarte greu sa rezisti si reusesti in Ro.
Eu insami am incercat, dar am abandonat, desi am ocupat pozitii sa zicem ‘inalte’ in conducerea unor intreprinderi…..(scuze, nu vreau sa sune ca o lauda).
Sunt plecata din Ro. de mai bine de 9 ani si iti confirm ca experienta pe care am avut-o pana acum, desi eforturile au fost si sunt uriase, nu m-a determinat nici o clipa sa ma gandesc ca as putea sa ma reintorc sa traiesc in Ro.
Cu alte cuvinte nu m-am uitat niciodata inapoi. (Convingerea mea a fost 100%.)
Cand m-am intors acum 4 ani in tara sa-mi revad familia, prietenii, crede-ma te rog, dupa 2 zile eram atat de stresata de tot ceea ce re-traiam acolo ca mi s-a parut un an pana am revenit in Canada (si ma intrebam daca biletul meu de avion -care era peste o luna- mai era inca valabil.)
Aici nu este usor, dar dpdv psihologic cred ca este mai sanatos. Sistemul e asa….
Stiu ca sunt romanca si nu vreau sa-mi reneg neamul.
Credinta in Dumnezeu este singura care ma leaga de acest neam, romanes.
Dar mandria ca sunt romanca a disparut de mult(si o spun cu durere in suflet).
Nu stiu a cui este vina si nici daca e vreo vina a cuiva.
Acolo toate sunt create sa nu mearga. Nici nu stiu cum oamenii pot trai intr-un asemenea sistem, cum pot sa indure si sa se inraiasca unii impotriva altora….
Pacat!
De cate ori eu si sotul meu am spus ca daca nu am fi fost obligati sa plecam (sistemul ne respingea), am fi putut face mai multe acolo.
Ma rog la Bunul Dumnezeu sa insanatoseze mintea celor care neglijeaza atat de usor acest factor imigrational si care dilueaza valorile romanesti.
Ma mai rog la Dumnezeu sa dea sanatate celor care cred in valorile morale , ortodoxe, si pe care le aplica in ciuda tuturor neputintelor de acolo….
Si nu in ultimul rand ma rog la Bunul Dumnezeu sa ne ierte si sa ne sprijine pe noi, toti romanii de pretutindeni, care mai pastram ceva bun in suflet, romanesc, care mai credm in adevar si dorim sa avem valori morale pentru generatiile ce vin dupa noi.
Iti urez din suflet,tot ce e mai bun.
Daca decizi sa emigrezi te inteleg perfect.
2010, noiembrie 17 @ 12:50
Cosmin,stii ce ne lipseste?Un om carismatic,un om pe care sa-l urmeze cat mai multi pentru adevarul lucrurilor pe care le spune si pe care e capabil sa le faca…Asa neinstruiti cum suntem noi , cei ramasi aici,fara sa putem pleca „afara”,invatam din mers daca exista sanse si respect reciproc pentru munca fiecaruia!Daca avem atatia oameni buni care pleaca,de ce nu au fost scosi la iveala,de ce nu ne-au fost aratati sa-i alegem si sa ne conduca,asa lipsiti de „experienta politica” cum sunt,dar buni specialisti in ceea ce fac?Pana la urma nu capacitatile „politice” ne scot din r…t ci pregatirea economica sau de orice alt fel!Premiem EXCELENTELE din multe domenii,nu putem face cumva sa le implicam in urnirea Romaniei de pe loc?Stiu ca nu vor avea salarii ca in „afara”,dar pana la urma o facem pentru noi si pentru descendentii nostri…Noi suntem TARA ,nu o bucata de pamant…Poate sunt idealista doar,specialista nu sunt cu siguranta…Dar CU SIGURANTA as urma pe cineva mai destept si mai bun decat mine si l-as sprijini sa faca ceva bun pentru mine si pentru altii…Respectele mele!
2010, noiembrie 18 @ 23:00
Multe contributii de pe acest topic, daca ar fi traduse in engleza iar referintele legate de Romania ar fi sterse, cei mai multi cititori ar spune ca-i vornba de Haiti.
Cred ca-i indecent pt. cei ramasi, pretentios din partea unora si total absurd.