Manifest pentru minoritari

România e dominată acum de o clasă socială care consideră că trebuie să i se dea. Nu are importanță de unde și de la cine, contează doar să primească ceea ce ea crede că i se cuvine.

Mentalitatea asta nu se poate schimba, cel puțin nu după o viață întreagă de primit. Acest comportament poate înceta doar când sacul s-a golit. Iar el e pe cale să se golească. Din fericire pentru noi, ceilalți, care n-am considerat niciodată că cineva ar trebui să ne dea ceva doar pentru că existăm.

Noi am fost tot timpul minoritari în țara noastră. Mult mai minoritari decât minoritarii care ne reprezintă, mai nou, în majoritatea țărilor europene. Cred că noi am fost, de fapt, cei mai minoritari, dacă pot îndrăzni să spun astfel. Nu fac din asta un titlu de glorie, încerc doar o distincție care poate fi utilă într-o alegere.

Pentru că a fi majoritar sau minoritar în România, din perspectiva relației cu ceea ce câștigi, e o alegere, nu un destin. Poți alege să obții muncit, în loc să ceri sau să furi. Poți alege să-ți bați capul, în loc să-ți bați doar gura. Deși n-ar trebui, la noi e mai ușor acum să ceri sau să furi, dar, ca orice cale mai ușoară, te alegi cu mai puțin, pe termen mediu și lung. Primitul nu e sustenabil, dacă vrei ceva de la viața ta. Funcționează doar dacă ești împăcat trăind la mâna altora.

În ultimul an, m-am bucurat frecvent să văd că minoritatea celor care creează în loc să ceară crește constant. Nu vertiginos, dar constant. Întâlnesc tineri care mă uimesc prin felul degajat și plin de încredere în care construiesc idei, proiecte și organizații menite tocmai să ajute și să învețe alți tineri să-și construiască propriul viitor, pe mâna lor.

Nu le e ușor. Trăiesc într-un mediu ostil acestui fel de a vedea lumea și sunt convins că își pun alegerea la grea încercare în fiecare zi. Probabil că cei mai vizibili au fost cei de la letsdoitromania.ro, care au ales să convingă cât mai mulți români să-și curețe țara într-o singură zi, pe 25 septembrie. Dar mai sunt cei de la viitorplus.ro – axați de proiecte de dezvoltare durabilă; scoaladevalori.ro – cu un program extrem de ambițios de educație pentru liceeni, prin programe susținute de studenți străini; ropot.ro – care creează o comunitate foarte activă de antreprenori sociali sau gomentorship.ro – care vrea să readucă la lumină o comoară îngropată – mentoratul ca formă de creștere și multiplicare a profesionalismului autentic. Nu în ultimul rând, TEDx-urile din mai multe orașe ale țării, care celebrează creativitatea, tenacitatea și puterea de convingere a unor buni vorbitori în public.

Toate aceste organizații sunt doar o picătură, cea pe care eu am avut privilegiul să o descopăr. Cu siguranță, sunt mult mai multe cele pe care nu le cunosc direct și care vorbesc aceeași limbă minoritară. Tineri care au construit doar din ceea ce au descoperit înlăuntrul lor și au ales să împărtășească cu alții asemenea lor. Oameni care nu doar că n-au cerut nimic, dar au ales că e mai valoros pentru ei să ofere.

Ei sunt, pentru generația mea, niște modele. Sunt minoritatea în care eu îmi pun speranțele când mă gândesc la cât și ce fel de viitor poate avea România. Ei cred foarte mult în țara asta, mai mult decât mai reușesc eu. Deocamdată însă, ei nu umplu prima pagină a ziarelor și nici știrile din prime-time. Ei nu prea există pentru publicul larg. Știrile și spațiul public sunt confiscate exclusiv de majoritari. De cei prea mulți, care consumă peste cât produc și care cer încontinuu de la cei puțini care creează și pentru alții.

Deocamdată, acești tineri și organizațiile lor nu fac parte din realitatea de care majoritarii să fie interesați. Pentru că ei nu fac scandal, nu se bat cu pumnul în piept, nu acuză și nu înjură. Nici măcar nu manevrează interese oculte, în stare să pună în mișcare trusturi de presă, instituții și autorități. Ei doar își văd de treabă, cu cei care le înțeleg rostul.

Stimulentele lor nu vin din afară, ci dinăuntru. Din afară le vin doar contrastimulentele: piedicile, nepriceperea, birocrația, invidia, obtuzitatea, durutul în cot al tuturor celor care nu mai știu cum să facă să dea mai puțin și să primească mai mult. Dacă ar fi după mine, aș suspenda câțiva ani parlamentul și aș instaura un guvern de minoritari. Asta ar fi cea mai bună șansă pe care ar avea-o majoritatea la un viitor mai bun.
(Articol apărut în numărul din 19 octombrie al Revistei 22)