Împotriva noastră
Lupta crâncenă care se dă acum nu e pentru 25% din salariile bugetarilor, ci pentru 100% din supravieţuirea noastră. România a încetat să fie un stat modern odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Venirea comuniştilor la putere a însemnat nu doar decuplarea de la mecanismele economiei de piaţă, singurele capabile să producă bunăstare pe termen lung. Decimarea fizică a elitelor României a însemnat înlocuirea unei clase sociale care fusese educată temeinic să dea înapoi societăţii cu o adunătură de parveniţi lipsiţi de scrupule, al căror unic scop era să ia. Prin orice mijloace, cu orice preţ, să ia totul de la cei care aveau.
Ăsta a fost modelul fundamental pe care s-a clădit statul român comunist şi ăsta e modelul în care statul român postcomunist încă funcţionează. Doar că, acum, principalul loc din care toată lumea vrea să ia e statul. Mai exact, bugetul statului. El e singurul care pare să aibă resurse nelimitate şi care n-a contenit, în ultimii 20 de ani, să şi facă promisiuni nelimitate.
Pentru că nu există suficienţi români care să dorească sau să poată să-şi croiască un destin financiar independent de bugetul statului, încrengătura dintre instituţii şi cetăţeni a devenit o enormă tumoră care mănâncă încet şi sigur orice urmă de comportament social sănătos.
Aparatul bugetar s-a umflat peste măsură din simplul motiv că doar în acest fel reprezentanţii locali ai partidelor se pot baza pe un număr suficient de voturi. Nu pot controla decât voturile celor pe care îi asistă, îi angajează sau cărora le pot oferi avantaje conexe cu bugetul statului. Acest mecanism face din România un stat condus, la toate nivelele, împotriva lui însuşi. Acest mecanism obligă orice discurs politic sau mediatic românesc la populism.
Acum se pune problema reducerii aparatului bugetar. Felul în care el a crescut conduce la o singură concluzie. Dacă vor fi eliminaţi angajaţi, nu vor fi eliminaţi cei cu performanţa cea mai slabă, ci doar cei cu relaţiile cele mai slabe. Ministerele, administraţiile, universităţile, spitalele, toate au devenit nişte feude înţesate de cumetrii, rubedenii şi interese care sunt dispuse la orice pentru un singur scop – să-şi prezerve posibilitatea de a lua.
Deşi suntem buni, nici măcar aici nu suntem cei mai buni. Modelul grecesc e doar cu puţin, maximum un an, înaintea noastră. Ne-ar oferi lecţii esenţiale, dacă cineva ar avea interesul sau priceperea să le urmărească. Şi Grecia şi-a perpetuat un stat bazat pe capacitatea de a lua. De a lua de la alte state, adică din bugetul UE, cu precădere. Noi n-am mai apucat luxul ăsta. Am fost atât de concentraţi să luăm de la noi înşine, încât nu ne-am mai putut dezvolta în timp util îndemânarea de a lua şi de la alţii. Dacă o vom dobândi cumva, va fi prea târziu. Cei care au de dat şi ar fi fost dispuşi să dea vor fi învăţat deja lecţia şi nu vor mai da decât celor care vor avea, la rândul lor, ceva de oferit.
Ieşirea din această spirală a nesaţului pare aproape imposibilă. Venim după mai bine de 70 de ani de luat. Cei mai mulţi aşa ne-am născut şi aşa am crescut. Auzim în fiecare zi cum cineva nu ne dă suficient. Parlamentul nu ne dă, partidul nu ne dă, primăria nu ne dă, de la serviciu nu ne dă, familia nu ne dă, vecinii nici atât, în general nimeni nu ne dă cât putem noi să luăm. Singurul lucru, pe care, în folclorul popular, cineva şi-l poate lua singur e lumea-n cap. Asta spune că, dacă pleci, mai ai o şansă. În rest, altcineva trebuie să îţi dea.
Cele mai multe încercări de colaborare cu noi sau între noi de aici eşuează. Ne aşezăm la masă preocupaţi excesiv sau exclusiv de ce am putea lua de la celălalt, nu şi de ce am putea să-i oferim înainte. Ascultăm ca să primim, vorbim ca să cerem. Aşa arată şi „negocierile“ din aceste zile între toată lumea şi stat, aşa vor arăta şi următoarele.
După cum se vede la televizor, preşedinţia şi guvernul sunt împotriva tuturor. De la nou născuţi până la vechi pensionaţi. 70 de ani de luat au ajuns la scadenţă. Ar trebui să dăm, în sfârşit, o dovadă că am învăţat ceva, să dăm de înţeles că nu i-am trăit, totuşi, degeaba. Altminteri, nimeni nu ne va mai putea apăra de noi înşine. O să ne luăm şi ultima şansă la un viitor rezonabil.
(Articol apărut în numărul din 18 mai al Revistei 22)
Pe intelesul tuturor am ajuns aici pentru ca:
- aparatul birocratic central (clientelar) a crescut desantat si nestingherit, cu venituri indecente drept care medicii ar fi mai bine sa plece, iar profesorii sa se reprofileze.
- nu a fost in nici un fel stavilit fenomenul acordarii de false pensii pe caz de boala si invaliditate si pentru ca 40000 de privilegiati au pensii scapate de sub control, exorbitante, pensionarii corecti, care au contribuit si muncit toata viata sunt impinsi sa se pregateasca sa iasa mai repede din sistem …
- pentru ca nimeni nu s-a preocupat sa faca oarecare ordine in haosul ajutoarelor sociale, date in ani electorali, romii (si nu numai ei) profita
-pentru ca gestionarea avutiei nationale a fost un perpetuu prilej de furt organizat, in vederea acumularii de capital si astfel am trecut in sfarsit la “capitalismul de cumetrie” si la Statul clientelar, aproape de faliment
Profitorii isi mai asuma ipocrit, din cand in cand, cate ceva din aceste evolutii si teorectic evoca responsabilitatea, iar poporul trebuie sa inteleaga importanta solidarizarii in saracie si sa o faca la modul concret, spre linistea si bunastarea celorlati.
Concluzia logica ar fi ca nu am ales corect. Dar nici nu prea aveam de unde alege!
Asa ca trebuie sa ne resemnam cu ideea ca facem parte si ca tara si ca neam, probabil, dintr/o categorie – a III-a.
Un stat numai bun de dat la solduri …
Perfect adevarat !
Daca guvernul va ceda si va da, singura sansa a noastra, a celor care nu asteapta mila sociala, este sa plecam inainte sa se prabuseasca castelul in jurul nostru, pentru ca cu siguranta se va prabusi.
Sint tari unde o astfel de situatie (mai mult sau mai putin grava) a fost penalizata prin actiunea oamenilor (iesire in strada) care a dus ori la caderea unor guverne si moduri de conducere, ori la schimbarea fundamentala a actiunii conducatorilor.
Nu am timp si nici nu este spatiu sa dau exemple.
Insa ce este foarte adevarat (desi inca sper contrariul), este ca acest model nu va fi aplicat la noi. Probabil pentru ca asteptam sa faca altii ceva si, eventual, daca ne atingem vreun scop, sa ii urmam.
Pacat.
Spor tuturor la “luat lumea’n cap”.
Asta e o tehnica veche de manipulare. Incercarea de a dilua vinovatia unora prin resfragerea acestei vine asupra unei mase mai mari. Lasa ma baiatule ca nu “noi” am “luat” – EI au furat.
Ok, si solutia?! Articolele care evidentiaza probleme si nu propun o solutie de obicei apar la stiri.
Adrian Stanciu are un articlol genial in acealasi context – “Intre Letonia si Grecia”
Nu pot sa nu inserez acelasi comentariu pe care l-am facut la postul lui:
http://www.adrianstanciu.ro/2010/05/19/intre-letonia-si-grecia/comment-page-1/#comment-1235
o concluzie: atunci cand vom fi gustat din anihilare si pierzanie, disperarea si suferinta ni se vor parea miere, si vom gasi resursele in noi insine pentru un alt drum.
Fain post-ul, Cosmin!
Ai reusit sa surprinzi esenta, cauza si efectul!
Bucuros ca te pot citi,
Bogdan
si totusi vad ca in toate comentariile vina este a celorlalti,nici noi nu ne asumam inca nimic
Analiza este buna, exact unde descrie autorul am ajuns. Nu sint sigur insa ca motivele sint prezentate suficient, iar solutiile lipsesc cu desavirsire. Sau mai degraba autorul e de acord cu masurile guvernului.
Insa cum de nu se sesizeaza ca acelasi onor guvern ne conduce de citiva ani buni, presedintele e acelasi de citiva ani si mai “buni”, criza financiara modiala are cel putin un an jumate… cind ce sa vezi Fat-Frumos Bocanila numai ce s-a prins ca treaba e nashpa si imediat, boc, boc, a si gasit masurile corespunzatoare de aplicat. Oare pina acuma ce naiba a(u) pazit?! Ca numai anul trecut prin nov. ne asigura Primul Cirmaci ca e plin de bombonele roz prin Romanica si nici vorba de criza, ba chiar ne infigem in cresterea economica prin 2010.
Plus idiotenia masurilor: oare de ce nu se face ceva sa se combata evaziunea fiscala, sa se stringa taxele de la toata lumea nu numai de la fraieri si neafiliati politic, de ce nu pica nici o capatina din alea geniale care nu au stiut sa administreze fondurile de pensii, de ce nu se fac reduceri la cheltuili bugetare – nu numai la salarii, de ce, de ce…
Tariceanu si PNL au facut toate relele pamintului si ne-au bagat in belea? OK! L-ati vazut pe Tariceanu in puscarie? Apropos, isi mai aduce cineva aminte cine era presedinte pe timpul lui Tariceanu? Oare nu tot ala care tipa disperat acuma? Atunci nu prea l-am auzit… Asa la nivel strict individual simte cineva ca o ducea mai nasol pe vremea lui Tariceanu decit acuma? Sau cresterea economica de atunci (chiar si bazata pe consum) era cumva mai mica ca acuma?
De ce umbla Boc cu bicicleta? Pentru ca nu ajunge la pedale. Ca sa nu mai zic de ce nu are ursul coada…
unii iau pentru ca isi propun, altii iau pentru ca li se da. a doua categorie se lasa manevrata, prima manevreaza.
corecta masura celor 25%. corecta insa si o revolutie. societatea are nevoie sa se aseze intr-o noua forma. neo-comunistii conduc prost, se vede. o lege a lustratiei pt comunisti si una pt neo-comunisti. 20 de ani sa stea undeva in afara conducerii institutiilor publice.
Ma distreaza teribil faptul ca ati citit articolul asta si n-ati inteles nimic.
Cănd am ajuns în Canada, am remarcat că românii de acolo vorbeau despre câți bani poți “să faci” la un anume serviciu și nu “cât îți dă”.