Posted on
May 25, 2011 by
Cosmin Alexandru
Acum câteva zile, România a primit un imens cadou. Preocupată doar să-şi întoarcă pe toate feţele bubele, mucegaiurile şi noroiul, ea a ratat ocazia să primească gestul cum se cuvine. Şi anume, cu recunoştinţă, curiozitate şi inteligenţă. Aflat într-o vizită privată în ţara noastră, prinţul Charles, unul dintre cei mai influenţi oameni ai lumii, a spus aşa: „Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară“.
Un asemenea enunţ ar trebui să ne forţeze la o pauză de reflecţie. Marea Britanie este a şasea destinaţie turistică a lumii, cu aproximativ 30 de milioane de turişti în 2010. Moştenitorul coroanei engleze ne spune că avem ceva ce nici măcar ei nu au. Eu i-aş da un telefon.
Elena Udrea a vrut să îl întâlnească pe prinţul Charles la Covasna, dar întâlnirea n-a mai avut loc. Chiar şi aşa, sper că ministrul va reuşi să ajungă la un apropiat al casei regale britanice care să-i pună totuşi prinţului Charles o întrebare foarte importantă în numele nostru: cum ar organiza el turismul în Transilvania, dacă ea ar fi parte a Marii Britanii? Un pic de expertiză au englezii. Câştigă anual din turism peste 20 de miliarde de euro. Read the rest of this entry →
Tags: conservaredezvoltareprințul CharlesTransilvaniaturism
Category
Economie
Posted on
July 30, 2010 by
Cosmin Alexandru
Brandul de ţară a debutat ieri prin componenta cea mai notabilă a brandului nostru naţional – scandalul. Pot doar să sper că scandalul îşi va epuiza rapid energia iar noi ne vom îndrepta energiile spre construcţia propriu-zisă a brandului.
Pentru că brandul României nu stă într-o frunză mai asemănătoare sau mai diferită de altele, ci într-un efort de câţiva ani buni de a pune în valoare ceea ce propune poziţionarea actuală a brandului: natura montană a ţării.
Am văzut şi auzit multe reacţii de dezamăgire dar n-ar trebui să uităm un lucru: orice brand este despre materialul clientului. Or, România nu are în acest moment nimic excepţional de oferit. Ar putea transforma elementul natural montan şi perimontan într-o experienţă dezirabilă pentru turiştii străini, însă numai după câţiva ani de muncă asiduă şi câteva miliarde de euro investite cu cap în acest scop.
Vestea bună, cea mai bună veste, după părerea mea, e că avem, în sfârşit, o direcţie. Ea nu e, din fericire, nici litoralul, nici delta, nici Dracula. “Explore the Carpathian garden” e ceva pe care se poate construi sustenabil şi de care pot beneficia foarte multe regiuni ale ţării. Nu însă fără unele sacrificii. Read the rest of this entry →
Tags: brand naţionalfrunzăgrădinăpoziţionareturism
Category
Branding
Posted on
May 21, 2010 by
Cosmin Alexandru
Bine, din câte am văzut azi. Cum o să fie primit? Prost, din câte am văzut azi. Şi asta nu din cauza brandului, făcut profesionist de către THR, firma spaniolă care a câştigat licitaţia, ci mai degrabă din cauza felului în care a început comunicarea lui.
Pre-lansarea de azi a fost moderată de Radu Moraru. La ea a fost invitată Elena Udrea, ministrul turismului. A ţinut un scurt discurs cuminte, cu generalităţi corecte politic. Nimic despre substanţa brandului turistic al României, cum era şi firesc. Nu era treaba ei. Sala înţesată de camere de luat vederi şi de microfoane.
Apoi am vorbit eu, la invitaţia IAA România, despre necesitatea unui astfel de brand şi bune practici din alte părţi. Apoi s-a luat pauză. După pauză, a început prezentarea propriu-zisă, a preşedintelui THR, în engleză. Doar că după pauză, odată cu plecarea Elenei Udrea, în sală mai rămăseseră o singură cameră de luat vederi şi doar 2-3 microfoane.
Adică exact la partea pentru care s-a creat evenimentul, nu mai era picior de media care să-l înţeleagă şi să-l promoveze corect. Read the rest of this entry →
Tags: brandRomâniaturism
Category
Branding
Posted on
January 06, 2010 by
Cosmin Alexandru
(Articol apărut în numărul din 5 ianuarie al Revistei 22)
Sunt cu familia în Bad Gastein, o staţiune de munte austriacă, la vreo 100 de kilometri de Salzburg. Stăm într-un hotel de familie. Asta înseamnă printre altele că, în prima seară, după cină, patronul ne-a invitat la un pahar de şampanie şi, la gura focului din şemineul din salon, ne-a povestit pe îndelete ce e cu hotelul lui. Înainte însă de dotări, altminteri remarcabile, ne-a impresionat cu căldura şi disponibilitatea lui. Ne vorbea un om nu doar cu o mare grijă faţă de agoniseala lui, ci mai ales cu o mare grijă pentru cum ne vom bucura noi de agoniseala lui.
E momentul să spun aici că nu există nicio plasmă sau LCD în tot hotelul. Nici minibar în cameră, nici zeci de canale TV în toate limbile pământului. Nici Internet wireless. Şi, totuşi, ne simţim excelent. Reţeta pare relativ simplă: dormim bine, mâncăm bine, avem o mulţime de opţiuni pentru timpul liber şi toată lumea e foarte amabilă cu noi. Read the rest of this entry →
Tags: bucuriebun simţCulturăimaginaţiemuzicăorganizareturism
Category
Economie, Societate