În acelaşi timp sunt şi oameni care aproape au pierdut acest exerciţiu chiar şi cu ei înşişi, nu doar cu cei din jur. La un workshop recent am rugat toţi participanţii – majoritatea cu experienţă, cu funcţii de conducere – să-mi spună o realizare profesională a lor, un lucru cu care se mândresc. Peste jumătate n-au avut un răspuns, aproape trei sferturi au avut nevoie de câteva secunde ca să-şi revină din şocul întrebării. După un timp, când s-au mai obişnuit puţin să se caute pe sine şi apreciativ, faptele bune au început să iasă la iveală. Erau însă îngropate sub un munte de temeri, de eforturi şi de nesiguranţă.

Aşadar, sunt optimist. Atât de optimist încât am acceptat bucuros invitaţia de a vorbi la conferinţa Optimism 2009, din 8 iulie, organizată de Cristi Manafu. Îi sunt recunoscător pentru curaj. Însuşi faptul că o astfel de conferinţă poate exista în astfel de vremuri e un motiv de optimism.