Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

Doctorul Raed Arafat este de multă vreme unul dintre eroii mei în viaţă. Am avut bucuria să-l cunosc abia de curând, la o conferinţă în care încerca să convingă tineri români, absolvenţi de studii în străinătate, să se întoarcă în România. Argumentul principal era că aici mai e încă foarte mult de construit. La finalul conferinţei însă, când a atins subiectul recentei propuneri de reformă a sistemului de sănătate, tot el a concluzionat că, paradoxal, mai e şi foarte mult de dărâmat.

Pe scurt, Raed Arafat se opune privatizării sistemului de ambulanţă şi a caselor de asigurări de sănătate. Nu e împotriva introducerii concurenţei private, dar ar vrea-o reglementată foarte clar şi foarte strict. Fiind un specialist şi un practician care a văzut multe sisteme în toată lumea şi unul care a construit într-un sistem atât de pestriţ ca al nostru, aş înclina să merg pe mâna lui. Aş insista ca expertiza lui să fie un centru de influenţă. Read the rest of this entry →

Zilele astea am descoperit Bucureştiul cu bicicleta. Pentru prima dată. Bucureştiul zgomotos şi periculos al marilor bulevarde dar şi Bucureştiul fermecător al străduţelor liniştite, flancate de case frumoase deşi, poate, uneori un pic cam pestriţe.

Până acum m-am uitat la biciclişti în străinătate cu admiraţie iar în România cu mirare. În străinătate îi admiram pe cei, din ce în ce mai mulţi, pe biciclete, pentru că mi se păreau exponenţii unui stil de viaţă mai bun. Mai curat, mai sănătos, mai natural, mai vesel. Am rămas cu părerea asta chiar şi după ce, în Viena, vreo doi erau cât pe ce să mă calce pentru că mergeam aiurea pe benzile rezervate lor.

În România mă uitam cu mirarea dată de lipsa înţelegerii. Nu prea înţelegeam unde şi cum pot trăi ei în Bucureşti bucuria mersului pe bicicletă. Pe carosabil nu au cum, pentru că şoferii nu sunt obişnuiţi sau educaţi să ţină cont de altcineva în afară de propria maşină, pe trotuare nu, pentru că sunt înţesate de maşini urcate una peste alta, iar pe pistele special “amenajate” iar nu au cum, pentru că sunt pline de gropi, de maşini parcate şi de pietoni, neobişnuiţi, la rândul lor, cu altcineva în afară de ei înşişi. Şi oriunde s-ar afla, am văzut de nenumărate ori, biciclişti în mers atacaţi de haite dezlănţuite de câini vagabonzi. Read the rest of this entry →

Sunt în Piaţa Traian. Am în faţă o tarabă plină de cireşe şi în spatele lor două vânzătoare, probabil rude. Întreb: “Sunt româneşti?” Simultan, o vânzătoare îmi răspunde “Da!” iar cealaltă “Nu!”. Dincolo de problema etică, plec de acolo fără cireşe însă cu un subiect de reflecţie. Read the rest of this entry →