Împotriva noastră 12
Lupta crâncenă care se dă acum nu e pentru 25% din salariile bugetarilor, ci pentru 100% din supravieţuirea noastră. România a încetat să fie un stat modern odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Venirea comuniştilor la putere a însemnat nu doar decuplarea de la mecanismele economiei de piaţă, singurele capabile să producă bunăstare pe termen lung. Decimarea fizică a elitelor României a însemnat înlocuirea unei clase sociale care fusese educată temeinic să dea înapoi societăţii cu o adunătură de parveniţi lipsiţi de scrupule, al căror unic scop era să ia. Prin orice mijloace, cu orice preţ, să ia totul de la cei care aveau.
Ăsta a fost modelul fundamental pe care s-a clădit statul român comunist şi ăsta e modelul în care statul român postcomunist încă funcţionează. Doar că, acum, principalul loc din care toată lumea vrea să ia e statul. Mai exact, bugetul statului. El e singurul care pare să aibă resurse nelimitate şi care n-a contenit, în ultimii 20 de ani, să şi facă promisiuni nelimitate. Read the rest of this entry →
