Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

(Articol apărut în numărul din 5 ianuarie al Revistei 22)
Sunt cu familia în Bad Gastein, o staţiune de munte austriacă, la vreo 100 de kilometri de Salzburg. Stăm într-un hotel de familie. Asta înseamnă printre altele că, în prima seară, după cină, patronul ne-a invitat la un pahar de şampanie şi, la gura focului din şemineul din salon, ne-a povestit pe îndelete ce e cu hotelul lui. Înainte însă de dotări, altminteri remarcabile, ne-a impresionat cu căldura şi disponibilitatea lui. Ne vorbea un om nu doar cu o mare grijă faţă de agoniseala lui, ci mai ales cu o mare grijă pentru cum ne vom bucura noi de agoniseala lui.

E momentul să spun aici că nu există nicio plasmă sau LCD în tot hotelul. Nici minibar în cameră, nici zeci de canale TV în toate limbile pământului. Nici Internet wireless. Şi, totuşi, ne simţim excelent. Reţeta pare relativ simplă: dormim bine, mâncăm bine, avem o mulţime de opţiuni pentru timpul liber şi toată lumea e foarte amabilă cu noi. Read the rest of this entry →

Într-o lume nebună, câteva ore de bucurie liniştită a spiritului sunt foarte binevenite. Le-am trăit aseară, la deschiderea Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo. Sala Unirii de la Palatul Cotroceni a fost arhiplină, din bune motive. Concertul a fost excelent, ambianţa la fel. Jos pălăria pentru organizatorii şi pentru sponsorii care au reuşit o a patra ediţie, desfăşurată însă în plină criză.

Festivalul va dura două săptămâni şi are un program foarte ofertant pe care îl puteţi găsi aici. Read the rest of this entry →

Ieri seară, la Sala Palatului, la un concert din cadrul Festivalului Enescu, 3.500 de oameni am aplaudat şi am ovaţionat minute în şir trei tineri muzicieni români: Alexandru Tomescu (vioară), Răzvan Suma (violoncel) şi Horia Mihail (pian).

M-am simţit mândru că sunt român când ei au fost încurajaţi frenetic, de o Sală a Palatului plină ochi, să vină la bis şi să îşi dea din nou măsura măiestriei şi a talentului.

Formula în care cei trei cântă – Romanian Piano Trio – tinde să devină mai mult decât un act muzical. Ei sunt pe cale să creeze un fenomen cultural datorită felului inovator în care fac muzica simfonică accesibilă cunoscătorilor şi mai puţin cunoscătorilor.

I-am auzit, cu altă ocazie, intrând în dialog cu publicul înaintea unui concert la Ateneu. Sunt foarte oocidentali în comportament şi aspiraţii. Vor să împrietenească muzica clasică cu tinerii, cu oameni pe care pănă acum rigiditatea sălilor de concert i-a pus pe fugă. Au tot ce la trebuie pentru asta: sunt instruiţi, curajoşi, proaspeţi şi deschişi.

Ei reprezintă în muzică ceea ce România ar avea nevoie în fiecare domeniu de la tânăra generaţie.

Aseară au avut în faţă un public fericit să le recunoască şi să le răsplătescă valoarea. Read the rest of this entry →