Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

Săptămâna de dinaintea Paştilor a scos la iveală una dintre patimile cele mai periculoase ale drumului nostru înspre Europa. Deşi iniţial o apucase pe calea tuturor demnitarilor acuzaţi înaintea lui de incompatibilităţi similare, aceea de a ignora reperele morale pentru a abuza de clauzele juridice, după numai o zi de gândire, ministrul Botiş a făcut unul dintre puţinele gesturi de onoare din spaţiul public românesc al ultimilor douăzeci de ani.

Demisia ministrului a fost provocată de o dezvăluire la Realitatea TV. O cruntă ironie a sorţii a făcut ca, în aceeaşi săptămână în care postul a câştigat o importantă bătălie în războiul pe care îl duce de o bună bucată de vreme împotriva guvernului, acelaşi post TV să fie, probabil, într-o postură jurnalistică cu titlul de premieră mondială: să facă „breaking news“ cu arestarea patronului staţiei, pentru că acesta l-a şantajat şi ameninţat cu moartea pe managerul staţiei.

Read the rest of this entry →

Zilele astea e în toi o nouă bătălie. Cea care vizează Realitatea TV. E, sper, ultimul act al unui război care durează de ceva vreme şi în care, treptat, realitatea noastră a fost înlocuită cu realitatea intereselor SOV-ului. Televiziunea care a deschis drumul posturilor TV de ştiri în România a ajuns, după numai un deceniu, să îngroape conceptul de jurnalism onest, independent şi obiectiv.
Sora ei geamănă şi vitregă în acelaşi timp, Antena 3, o concurează cu succes în efortul de a nu mai lăsa nicio urmă de speranţă celor care caută în televiziunile de ştiri surse corecte de informare. Antena 3 mai are un singur lucru în plus – bani. Dar bani a avut şi Realitatea, ceea ce nu i-a garantat succesul sau supravieţuirea.

Distorsionarea crasă a realităţii pe care cele două televiziuni o practică se sprijină pe două picioare: subiectele şi invitaţii. Între ele atârnă, precum sabia lui Damocles, interesele patronilor. Read the rest of this entry →

Îmi pun întrebarea doar pentru România, pentru că aici mi-aş dori un răspuns cât mai clar. Lovitura pe care mass-media româneşti şi-au aplicat-o consecvent în ultima vreme, de erodare accelerată a credibilităţii, va avea urmări. Ca public, mi-aş dori anumite urmări. Nu ştiu cât mai contează pentru mass-media din România ce-şi doreşte publicul, dar fac o încercare timidă, aşa, cu un public de unul.

Falimentul stilului mogulistic de a face jurnalism e un fapt. Unii moguli şi jurnalişti l-au înţeles mai devreme, alţii îl vor înţelege mai târziu. Publicul l-a înţeles la timpul potrivit.

Jurnalismul făcut pentru patron, oricât de bine ar fi plătit, are picioare scurte (cel mult câţiva ani). Jurnalismul făcut pentru public e cel care va câştiga. Întotdeauna. Indiferent dacă e jurnalism bun sau prost. Pentru că jurnalismul prost are succes la un public incapabil să discearnă, iar jurnalismul bun câştigă un public dornic de aşa ceva. Cheia e însă orientarea. Succesul depinde de orientarea către cine citeşte sau priveşte, nu către cine comandă. Read the rest of this entry →

Comerţul cu moartea a devenit cea mai profitabilă afacere a mass-media româneşti. Deschizător de drum a fost OTV, cu inepuizabilul caz Elodia, iar apoi, mai toate mijloacele media, care condamnau vehement televiziunea de garsonieră ca fiind o pată pe obrazul jurnalistic al României, i-au călcat docil pe urme.

Ultimele două exemple, cuplul Ceauşescu şi Mădălina Manole, au ridiculizat din plin noţiunile de măsură şi respect, atât faţă de cei morţi, cât şi faţă de cei care încă joacă rolul de public. Cred că e un moment bun să ne întrebăm de ce a ajuns moartea să fie mult mai interesantă decât viaţa, pe ecranele româneşti. Nu avem aici de-a face, ca în cazul Michael Jackson, spre exemplu, cu o operaţiune de marketing a unei firme comerciale, menită să multiplice maximal vânzările artistului dispărut.

Avem de-a face cu ceea ce mass-media presupun a fi o irepresibilă atracţie a publicului românesc către morbid, scandalos şi indecent. Aşa să fie? Sau avem de-a face cu o incapacitate cronică a mass-media de a produce subiecte documentate şi interesante despre ceea ce se întâmplă viu şi relevant în jurul nostru? Dacă e vorba doar de o lipsă acută de discernământ şi profesionalism? Read the rest of this entry →

De câţiva ani, de când am început să citesc şi pe internet, mă frapează constant un lucru. Textele care abundă în secţiunile de „comentarii“ ale articolelor româneşti cu tentă socială, politică sau economică sunt majoritar ignare, fără nicio legătură cu subiectul, dar într-o inutilă şi malignă legătură cu diverse persoane (autorul, persoane publice sau alţi „comentatori“). Prima impresie pe care o lasă o astfel de lectură e că nivelul cititorilor e alarmant de scăzut. Şi totuşi, acolo unde platforma tehnică permite, vedem cel mult câteva zeci de astfel de comentarii la o sumă de sute sau mii de vizualizări (cititori). Aşadar, nivelul „comentatorilor“ nu e neapărat reprezentativ pentru nivelul cititorilor. Ei sunt doar cei mai vizibili.

Când mă uit în jur, am ajuns de prea multe ori să mă văd în situaţia de a opune primei judecăţi un raţionament invers. Lucrurile se bat cap în cap, iar de suferit au mai ales capetele care încearcă să le despartă. Ca să înţelegem ce se întâmplă cu adevărat, trebuie să chestionăm din ce în ce mai des ce vedem că se întâmplă. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 8 decembrie al Revistei 22)
La ora la care scriu, luni dimineaţă, ambii candidaţi şi-au proclamat victoria. Nu ştiu cine va câştiga alegerile dar ştiu că oricine ar fi acela, va câştiga în primul rând pentru el. Noi o să rămânem, ca întotdeauna, cu greaua moştenire.

L-am votat pe Băsescu fără încredere şi fără bucurie. Fără să-i fiu măcar simpatizant. Am votat, conform a ceea ce e pe cale să devină un nou prost obicei românesc, răul mai mic. În acest caz, răul cel mai mare mi s-a părut capacitatea “malefică” a câtorva lideri PSD de a-şi subjuga mass-media. Nu pot uita cum arăta cea mai mare parte a mass-media sub guvernarea Năstase. M-am îngrozit de servilismul ei cumpărat sau şantajat, ca preşedinte al URR. N-am putut trece, acum, peste deja vu-ul cu care Realitatea TV a abdicat de la onestitatea jurnalistică, aşternându-şi deontologia pe post de preş pentru un preşedinte de partid. În cazul meu, efectul campaniei anti-Băsescu a fost unul anti-manipulare. Read the rest of this entry →

Ieri seară am fost invitatul lui Radu Paraschivescu la emisiunea “După vorbă, după sport” de la Radio France International pentru o discuţie despre brandurile sportive. Îl ştiam şi îl apreciam enorm pe Radu din întâlniri, din articole şi din cărţi. Aseară l-am cunoscut, însă, şi ca un model de interlocuror şi de gazdă.

O rasă pe cale de dispariţie în mass-media de la noi. Documentat, inspirat, cu un plan al discuţiei care însă nu m-a strâns nici o secundă, menţinând parcursul la un nivel înalt şi divers. Am purtat un dialog degajat, dar constant la obiect.

Plecând de acolo, n-am putut să nu mă întreb ce şi cât public mai poate avea azi răbdarea şi plăcerea de a asculta o discuţie de felul ăsta. Fără agitaţii isterice, fără acuze, fără ridicări de ton, fără săgeţi otrăvite, adică o discuţie despre lămurirea subiectului ei, nu despre răfuielile personale ale celor care participă la ea.

Şi mi-am pus apoi întrebarea: oare de ce Radu nu are loc cu harul, talentul şi decenţa lui la un post de radio mai generalist, cu audienţă mai largă? Unde ar putea fi ascultat şi îmbrăţişat ca model de mai multă lume. Unde ar putea convinge mai mulţi oameni să vorbească mai frumos, mai cumpănit, mai “primenit”, cum spunea el în emisiune. Read the rest of this entry →

În preambulul conferinţei Optimism 2009 am acordat un interviu Sandrei Scarlat de la ziarului Adevărul. Acolo a apărut parţial, într-o formă colectivă, împreună cu perspectivele celorlaţi vorbitori, sub titlul “Lecţia de optimism, o soluţie anticriză”. Îl redau în continuare în forma completă. Read the rest of this entry →