Relaţia mea cu puterea a început în forţă. Imediat după revoluţie am ajuns în fruntea mişcării studenţeşti din facultate unde am organizat greve, manifestaţii, am dat afară profesori, am restructurat programa de învăţământ, am negociat la guvern cu mai-marii vremii. M-am luat la trântă cu puterea pentru a schimba cât mai mult, cât mai repede şi cât mai profund. Aveam 20 de ani şi puterea de a schimba destine. Mă mânau entuziasmul şi convingerea fermă că reţeta binelui comun mi-e scrisă pe frunte şi orice reprezentant al vechiului sau noului regim care nu citea suficient de repede trebuia îndepărtat din peisaj. Griul nu făcea parte din portofoliul meu cromatic. Lumea era formată din buni şi răi, noi şi ei.
După câteva luni am înţeles că puterea are mai multe chipuri. Şi că cel mai perfid, şi adesea cel mai redutabil e cel care nici nu se vede. Toate schimbările pe care le reuşiserăm în cursul primului an de după revoluţie începuseră, spre sfârşitul lui, să fie înmuiate, „adaptate” sau chiar eliminate. Profesorii pe care îi dăduserăm afară erau discret dar consecvent reintegraţi într-un fel în care să nu li se dea uşor de urmă: alte facultăţi, alte posturi, alte cursuri. Maşinăria care deţinuse puterea se reorganiza şi se reinfiltra în sistem. Atunci am văzut prima dată oameni dispuşi la orice ca să rămână la putere.
În Dilema Veche din 23-29 decembrie mi-a apărut un interviu legat de Asociația Erudio și de Erisma, programul nostru de leadership creativ, la 5 ani de când am început. Am povestit cu Mircea Vasilescu despre ceva ce ne preocupă pe amândoi. Dilema Veche s-a aplecat în acest număr asupra complicatei teme a relației dintre intelectuali și lideri. De oricare sau între oricare părți v-ați afla, revista abundă și de această dată de perspective interesante.
Puteți citi interviul aici.
(Articol apărut în numărul din 10 noiembrie al Revistei 22)
Spuneam, de curând, că s-ar putea să rămânem fără cuvinte. Între timp, am căpătat temerea că s-ar putea să rămân şi fără opinii. Un foarte bun prieten, emigrat de curând în Franţa, mi-a spus în preajma plecării: „Nu de România fug, ci de ceea ce începuse să scoată din mine…“. Remarca lui mi-a venit în minte acum câteva zile, când am răspuns întrebărilor unor studenţi economişti la un eveniment organizat de ei pe teme de leadership.
Prima întrebare care m-a pus pe gânduri a fost dacă eu aş recomanda studenţilor să intre în politică. Le-am mărturisit că în mine se luptă două răspunsuri potrivnice. Unul spune că e foarte periculos pentru un student, aflat în perioada formativă, să intre într-o organizaţie de partid, pentru că, ţinând cont de partidele de la noi, sistemul de valori şi comportamente al studentului va fi pervertit iremediabil. N-ar putea decât să îngroaşe rândurile celor împotriva cărora ar intra acum în politică. Read the rest of this entry →
Ultimul număr al revistei Cariere a găzduit câteva interviuri despre un “Cod de Leadership” publicat recent de Dave Ulrich, Norm Smallwood şi Kate Sweetman. Ei au inventariat sute de studii, teorii, instrumente şi interviuri pe teme de leadership şi au esenţializat totul în “Leadership Code. Five rules to lead by.”
Aceste reguli sunt, potrivit revistei Cariere: Read the rest of this entry →
M-am dus cu o speranţă care nu mi-a fost satisfăcută. Cu speranţa că, în accepţiunea vorbitorului, creativitatea înseamnă mai mult decât branding şi advertising. Seminarul a fost interesant, am învăţat lucruri, însă în principal cu ajutorul câtorva zeci de spoturi cu reclame.
