Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

(Articol apărut în numărul din 18 august al Revistei 22)
Ca să recompunem spaţiul public cu mai mulţi oameni de valoare, e nevoie să compunem publicuri pentru ei. Şcoala nu face asta, educaţia din familie nu reuşeşte nici ea. Mass-media îşi refuză sistematic rolul de educator. Şi atunci, cine şi în ce fel îşi poate asuma această muncă? Fără de care, orice altă muncă riscă să fie în zadar?

Spaţiul public românesc e descompus. Se agită în el, uneori tragic, alteori comic, personaje de tot felul, care au, însă, o caracteristică în comun. Fiecare are publicul său. Unele dintre ele au chiar publicuri impresionante numeric. Toţi vorbesc despre orice, fără idei, fără structură, fără conţinut şi, în general, fără sfârşit. De cele mai multe ori, vorbesc unii despre alţii. Elitele autentice apar foarte rar, pentru că sunt inadecvate unei astfel de companii şi pentru că nu au public. Read the rest of this entry →

În preambulul conferinţei Optimism 2009 am acordat un interviu Sandrei Scarlat de la ziarului Adevărul. Acolo a apărut parţial, într-o formă colectivă, împreună cu perspectivele celorlaţi vorbitori, sub titlul “Lecţia de optimism, o soluţie anticriză”. Îl redau în continuare în forma completă. Read the rest of this entry →

În primul rând am învăţat că nu învăţăm mai nimic din ce trăim. După o primă gură de aer proaspăt generată de prezenţa în fruntea listei PD-L a unui onorabil trio extra-politic (Macovei, Ungureanu şi Preda) a urmat duşul rece al “succesului” starletei de Dorobanţi, pe care o despart de cealaltă Elenă prezidenţială antedecembristă doar vârsta, culoarea părului şi grosimea buzelor. Read the rest of this entry →

Oana Pellea a scris un jurnal. El va vedea lumina tiparului luna viitoare, la Humanitas. Când mi-a povestit de el, am rugat-o să îmi scrie pentru blog un text despre această experienţă. E o bucurie şi o onoare pentru mine să deschid secţiunea de invitaţi a blogului cu o prietenă de suflet.

“Domnul Cosmin ce scotoceşte prin creiere şi suflete de oameni mă întreabă “ce ai învăţat din faptul că ai scris o carte?” Răspunsul e simplu: nimic. Pentru că nu am scris o carte. A avea această pretenţie ar fi de-a dreptul, din partea-mi, nesimţire. A nu se crede că oricine (adică eu) care înşiruie cuvinte pe un fir mai mult sau mai puţin logic, este şi scriitor. NU! Nici vorbă. Definitv NU!

Read the rest of this entry →

Săptămâna trecută am fost invitat să ţin un discurs de 15 minute la evenimentul Top Talents. Tema era provocatoare: “Cea mai importantă lecţie din viaţa mea”. Cerinţa organizatorilor (Catalyst), era ca cei prezenţi în sală – cam 200 de tineri la început de carieră – să înveţe ceva din lecţiile de viaţă ale vorbitorilor (înaintea mea au mai susţinut discursuri Silviu Hotăran şi Radu Georgescu).

Când m-am gândit cum să abordez cerinţa organizatorilor, mi-a venit în minte un dicton celebru: “Nu poţi învăţa pe nimeni nimic. Poţi doar ajuta oamenii să se descopere.” Dacă e să-i dau crezare, şi deocamdată îi dau, e imposibil să înveţi pe cineva ceva cu lecţiile tale; dându-i lecţii despre tine. Cum s-ar putea descoperi cineva pe sine prin lecţiile altuia? Ar trebui să-i dai lectii despre el, ca să se descopere în ele. Şi cum să dai unui om lecţii despre el? E totală utopie. Din perspectiva asta, cea mai importantă lecţie ar fi să nu dau lecţii.

Dacă, aşadar, nu poate nimeni învăţa nimic din lecţiile mele, din ce anume, ce e al meu, poate învăţa totuşi altcineva? Read the rest of this entry →