Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

Săptămâna trecută am fost invitat să ţin un discurs de 15 minute la evenimentul Top Talents. Tema era provocatoare: “Cea mai importantă lecţie din viaţa mea”. Cerinţa organizatorilor (Catalyst), era ca cei prezenţi în sală – cam 200 de tineri la început de carieră – să înveţe ceva din lecţiile de viaţă ale vorbitorilor (înaintea mea au mai susţinut discursuri Silviu Hotăran şi Radu Georgescu).

Când m-am gândit cum să abordez cerinţa organizatorilor, mi-a venit în minte un dicton celebru: “Nu poţi învăţa pe nimeni nimic. Poţi doar ajuta oamenii să se descopere.” Dacă e să-i dau crezare, şi deocamdată îi dau, e imposibil să înveţi pe cineva ceva cu lecţiile tale; dându-i lecţii despre tine. Cum s-ar putea descoperi cineva pe sine prin lecţiile altuia? Ar trebui să-i dai lectii despre el, ca să se descopere în ele. Şi cum să dai unui om lecţii despre el? E totală utopie. Din perspectiva asta, cea mai importantă lecţie ar fi să nu dau lecţii.

Dacă, aşadar, nu poate nimeni învăţa nimic din lecţiile mele, din ce anume, ce e al meu, poate învăţa totuşi altcineva? Read the rest of this entry →

Acum câteva săptămâni, la recomandarea lui Gabriel Liiceanu am cumpărat cartea de debut a lui Constantin Noica, “Mathesis sau bucuriile simple”, în ediţia princeps, din 1934, de la un anticariat de lângă Universitate. Nu mă pricep la filozofie, nu sunt un cunoscător al lui Noica, aşa că, deşi el denumeşte bucuriile pe care le descrie ca fiind simple, pentru mine nu a fost deloc o lectură simplu de parcurs, de înţeles sau de acceptat.

În aceeaşi perioadă în care citeam cartea, lucram la crearea blogului, în care plănuiam să includ o secţiune în care să postez fragmente – din ceea ce citesc – care lasă asupra mea o amprentă aparte. Mi se întâmplă destul de frecvent să dau peste pasaje care fie mă pun pe gânduri, fie mă luminează într-un loc în care căutam lumina de mult, fie îmi confirmă o credinţă, fie mi-o pun sub semnul întrebării, fie îmi plac pur şi simplu pentru că redau un gând frumos, bine articulat. Mi-am dorit să prelungesc viaţa şi efectul acestor pasaje propunându-le şi altora.

Într-una din serile trecute, în timp ce introduceam în laptop unul dintre pasajele care m-au marcat din cartea lui Noica, au venit lângă mine cei doi băieţi ai mei, Andrei de 12 ani şi Mihai de 11. M-au intrebat: “Scrii la blog?” Am zis “da, într-un fel. Scriu nu un text al meu, ci un paragraf care mi-a plăcut foarte mult, dintr-o carte pe care o citesc, şi pe care vreau să-l pun pe blog.”. “Cum adică?” m-a întrebat unul dintre ei. Şi, ca să lămurim lucrurile, le-am arătat primul fragment pe care îl introdusesem, de la pagina 25. El zicea aşa:

“Alături de noi, în lume, sunt lucruri multe, însufleţite şi neînsufleţite. Ele nu văd şi nu înţeleg. Dar dacă într’o zi ar înţelege, cu siguranţă ar râde puţin de noi. Iar dincolo de lume stă un zeu vesel, care înţelege cu adevărat lucrurile şi râde cu adevărat.”

Read the rest of this entry →