Într-o piaţă blocată în tăieri de costuri şi de personal, orice inovaţie, oricât de mică, în produs, în ambalaj, în distribuţie sau în comunicare, se vede. Cea mai mare piedică în calea inovaţiei e orgoliul. Nu doar în sensul că ne împiedică să admitem că ceea ce facem poate fi făcut mai bine decât o facem, dar mai ales prin faptul că ne împiedică să cerem ajutor.

E foarte greu să inovezi în propria ogradă. E infinit mai uşor pentru cineva să reformeze ceva făcut de altul decât ceva făcut de el. Şi pentru că nu e prea răspandită cultura apelului la consultanţă, mulţi se zbat până la epuizare în propriul labirint. Deşi, din afară, drumul s-ar vedea suficient de clar.

În lupta surdă dintre producători şi retaileri, consumatorii se separă şi ei în tabere: una care se predă şi cumpără ce găseşte, când găseşte, unde găseşte, visul suprem al private label-urilor, şi una care vrea să-şi păstreze libertatea de decizie. Care devine şi mai selectivă decât era şi care îşi schimbă obiceiurile de cumpărare pentru că nu mai are banii care să-i permită orice.

Pentru prima categorie, inovaţia nu contează. Dacă e ieftin şi mult, toate problemele sunt rezolvate. Pentru a doua categorie, inovaţia e cheia. Plăteşte pentru nou, bun şi inedit de la un brand de încredere.

M-aş bucura ca starea de spirit a mediului de afaceri pentru 2011 să fie inovaţia. Aceasta ne-ar putea scoate cel mai repede la liman, prin forţele noastre. De la guvern n-avem ce aştepta, de la parlament nici atât. Pentru FMI suntem un laborator de experimente, iar pentru UE o piaţă de desfacere.

Încă nu folosim cum am putea cea mai ieftină şi abundentă resursă pe care o avem – creativitatea. Dacă, în loc să o canalizăm către metode ingenioase, uneori de-a dreptul geniale, de a fenta regulile şi interlocutorii, am reuşi să o adunăm în inovaţie practică, cu aplicabilitate în volume de vânzări, am obţine cel mai durabil avantaj de pe urma crizei.

Când ne-a mers bine, n-am prea inovat pentru că n-aveam motiv. Vindeam oricum, orice-am fi produs. Dacă nici acum, când suntem cu cuţitul la os, nu reuşim, se cheamă că subiectul se cam închide. Şi ar fi păcat. Avem cu cine, avem de ce şi avem unde. Loc de inovaţii în piaţă e de la A la Z. Poate chiar în Magazinul Progresiv îşi va găsi locul şi o rubrică dedicată inovaţiilor româneşti din piaţa de FMCG. Efectul de contaminare poate cataliza resurse care altminteri ar încremeni în latenţă.

După o jumătate de secol de „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”, poate ne-ar trebui o altă jumătate de „Inovaţi, inovaţi, inovaţi!” care ne-ar scăpa şi de învăţăturile lui Lenin şi de cele ale fraţilor Lehman. Importăm prea multe gogoşi. Ne-ar prinde bine să începem să ne creştem propriul aluat.
(Articol apărut în numărul din februarie al Revistei Magazinul Progresiv)

M-am simţit mândru că sunt român când ei au fost încurajaţi frenetic, de o Sală a Palatului plină ochi, să vină la bis şi să îşi dea din nou măsura măiestriei şi a talentului.

Formula în care cei trei cântă – Romanian Piano Trio – tinde să devină mai mult decât un act muzical. Ei sunt pe cale să creeze un fenomen cultural datorită felului inovator în care fac muzica simfonică accesibilă cunoscătorilor şi mai puţin cunoscătorilor.

I-am auzit, cu altă ocazie, intrând în dialog cu publicul înaintea unui concert la Ateneu. Sunt foarte oocidentali în comportament şi aspiraţii. Vor să împrietenească muzica clasică cu tinerii, cu oameni pe care pănă acum rigiditatea sălilor de concert i-a pus pe fugă. Au tot ce la trebuie pentru asta: sunt instruiţi, curajoşi, proaspeţi şi deschişi.

Ei reprezintă în muzică ceea ce România ar avea nevoie în fiecare domeniu de la tânăra generaţie.

Aseară au avut în faţă un public fericit să le recunoască şi să le răsplătescă valoarea.