“Domnul Cosmin ce scotoceşte prin creiere şi suflete de oameni mă întreabă “ce ai învăţat din faptul că ai scris o carte?” Răspunsul e simplu: nimic. Pentru că nu am scris o carte. A avea această pretenţie ar fi de-a dreptul, din partea-mi, nesimţire. A nu se crede că oricine (adică eu) care înşiruie cuvinte pe un fir mai mult sau mai puţin logic, este şi scriitor. NU! Nici vorbă. Definitv NU!

Rog politicos a nu fi bănuită de nimeni de ipocrizie. În cazul meu e şi mai complicat, fiind vorba de un jurnal. Jurnal ce acoperă 6 ani din viaţă. Apar mama, tata, oameni, amintiri, imagini, experinţe, înţelegeri, dureri, bucurii. Am consemnat pentru mine fără gînd de publicare vreodată. Am consemnat şi nu l-am mai citit. Am încercat şi mi-a picat greu la suflet. L-am aruncat într-un “file” în stînga ecranului.

Pe urmă a venit viaţa, întîmplarea, doamna Ioana Pârvulescu, propunerea de publicare, teama de publicare, asumarea de publicare. A trebuit să îl parcurg pentru ultima corectură înainte de a intra în tipar. Senzaţia e mai mult decît cutremurătoare. Voluptatea e surprinzătoare. Să-ţi pipăi cuvintele pe hîrtie e o experienţă aproape senzuală. E ca şi cînd îţi atingi inima cu propriile degete. Mai mult nu ştiu să spun. Decît că este pe hîrtie o bucată din viaţa mea, din carnea mea.

Ce am învăţat? Că nu îmi e ruşine cu gîndurile mele chiar aşa slăbănoage, diforme, necizelate şi simple. Gînduri simple de saltimbanc. Căci asta sînt. În DEX, saltimbanc este un actor de circ cu mimică bufă ce execută exerciţii uşoare de acrobaţie. Sau, dacă vreţi figurat, este un om care trece cu uşurinta de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate şi de caracter… O fi adevărat şi pentru mine?…

Oricum, eu voi fi pentru toţi, întotdeauna, ce vor vrea ei să vadă în mine. Alegerea vă aparţine în totalitate. Libertatea e totală. În rest, plăcerea mea de a face salturi cu sine şi înspre sine este excepţională!”