Aşa ceva eu am întâlnit foarte rar. Mult mai des întâlnesc oameni care au concluziile la ei şi care nu pierd nicio ocazie să le împrăştie în jur, de-a gata, pe aproape orice subiect se iveşte în cale. Am fost aşa, am crescut aşa, ştiu cum e. Am vrut să mă schimb şi într-o măsură am reuşit. Acum mă pot bucura de bogăţia interioară a celor din jurul meu. Exerciţiul punerii de sine în dubiu nu e uşor deloc. Exerciţiul punerii celuilalt înainte e încă şi mai greu. Dar merită.

Un astfel de efort e contra-cultural. Suntem educaţi să avem certitudini, să avem dreptate, să avem prioritate. Nu suntem educaţi să fim curioşi. Autentic curioşi. Să avem minima curiozitate dacă nu cumva, altcineva are o opinie, o informaţie, un fel de-a privi lucrurile cu care am putea construi ceva mult mai bun sau mai frumos decât cu propriile noastre certitudini imuabile. Adică să păşim din cerc în spirală.

Pasul în afară sau în sus mai e greu şi din alt motiv. Nu prea îmi vine să pun întrebări dacă cel mai mult îmi place să mă aud vorbind. Când pun o intrebare la care aştept un răspuns, trebuie nu doar să tac din gură, trebuie să tac şi din cap. Adică să nu vorbesc cu mine şi să nu îmi pregătesc ce voi spune când cel din faţa mea va termina de vorbit. Eu am asistat în câteva rânduri la astfel de dialoguri aproape hazlii, în care fiecare profita de vorbirea celuilalt ca să-şi compună în minte exclusiv continuarea propriei fraze sau idei. Stilistic, un dialog al surzilor. Practic, o inutilă pierdere de timp. Interacţiuni care încep de nicăieri şi se termină tot acolo.

Ca să dau viaţă unei relaţii, profesionale sau personale, e nevoie să o încarc şi cu dorinţa de a afla, nu doar cu aceea de a fi aflat.
Relaţia cu un superior (fie el profesor, manager sau mentor) e una dintre cele mai importante din viaţa cuiva. Poţi învăţa de frica cuiva dar mult mai bine poţi să înveţi de dragul cuiva, de dragul curiozităţii lui despre tine.

E greu să înlocuim tentaţia de a răspunde cu obiceiul de a întreba. Însă o întreagă lume, altminteri de neatins, se deschide dacă reuşim. Lumea tuturor posibilităţilor pe care întrebările le deschid iar răspunsurile le omit.

Unde am fi ajuns oare, fiecare dintre noi, dacă cineva, la momentul potrivit, ne-ar fi pus nişte întrebări în loc să ne dea nişte răspunsuri? Ca sa putem afla răspunsurile noastre în loc de răspunsurile altora.