Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

Acum câteva zile am participat la lansarea unui proiect menit să transforme felul în care trăim în București. Fundația Comunitară București a apărut din dorința de a-i sprijini pe cei care vor să schimbe în bine lumea din jurul lor. Dar nu singuri, ci împreună cu cei din jurul lor. Crearea de comunități autentice și puternice în București e un țel foarte ambițios. Deși e cea mai grea, e probabil și cea mai substanțială cale înspre un oraș în care să ne facă plăcere să trăim. Mai bine decât mine, însă, a vorbit despre fundație și despre planurile ei Alina, directorul executiv al FCB, la lansarea oficială. Vă redau în continuare discursul Alinei, care sper să vă convingă să vă alăturați proiectelor comunitare prezente ori viitoare. Read the rest of this entry →

“Discursul regelui” e un film excepţional din multe puncte de vedere. Dincolo însă de poveste şi interpretarea ei, m-am trezit la sfârşitul filmului luat prin surprindere de această dorinţă: să am şi eu conducători pe care să-i admir. Aş fi vrut să nu-i mai admir tot timpul pe ai altora. Sau măcar instituţii pe care să le respect, pe care să mi le pot da şi să le pot da copiilor mei drept exemplu.

Nu ştiu dacă oamenii sau instituţiile astea (mai) există. Dar ştiu că n-ajung la mine. La mine ajunge în fiecare zi, deşi mă feresc cât pot, o neîntreruptă cascadă de injurii, defăimări şi contestări despre orice şi oricine are neşansa unei traiectorii publice. Încep să-mi pierd capacitatea de a respecta şi admira oameni pe care nu-i cunosc direct. Sunt „educat“ pe toate canalele să suspectez, să detest, să urăsc şi să condamn.

Filmul m-a scuturat. Am văzut “Discursul regelui” nu doar ca pe un exerciţiu istoric sau cinematografic, ci şi ca pe un exerciţiu de admiraţie. Mi-a făcut bine să pot admira, aprecia, respecta. M-am bucurat să pot face o plecăciune imaginară în faţa cuiva care mă inspiră să fiu mai bun. A fost ca şi cum aş fi respirat din nou aer curat. Read the rest of this entry →

Emoţiile unui discurs sunt mari când audienţa şi subiectul sunt importante pentru vorbitor. N-am făcut nici eu excepţie de la regula asta, în expunerea pe care am ţinut-o, spre finele anului trecut, la un eveniment GOmentorship, organizat de Răzvan Crişan. Acum am emoţii din nou, în faţa unei audienţe online.

Vă mulţumesc dacă aveţi răbdare până la finalul înregistrării şi vă mai mulţumesc o dată dacă îmi trimiteţi şi un feedback la ce aţi văzut şi auzit.

Anul a început cu o reformă – a educaţiei –, care ar fi fost ideală acum vreo 15 ani. E binevenită şi acum, dar, venind mai târziu, întâmpină dificultăţi mai mari. Nu doar sistemul e pus în faţa reformei, ci şi felul în care ne uităm la el.

Noua Lege a învăţământului prevede un rol mai important al părinţilor în consiliile de administraţie ale şcolilor şi liceelor. Deşi sunt părinte de copii la şcoală şi în curând la liceu, cumva, vestea asta nu m-a făcut să sar în sus de bucurie. Pe lângă propria experienţă, nu puţini sunt oamenii care îmi povestesc terifiaţi că, la şedinţele cu părinţii, tocmai părinţii insistă ca odraslele lor să primească cât mai multe teme şi să fie înscrişi la cât mai multe activităţi extraşcolare. Acumularea de informaţie şi activităţi e în continuare tot ceea ce mulţi părinţi înţeleg printr-o bună educaţie.

Am fost de curând, în Bucureşti, la un târg al liceelor străine de top din Europa şi SUA. Am intrat în vorbă cu organizatorii şi am auzit ceva ce nu am auzit niciodată în România. Pentru ei era important ce anume carieră îşi doresc copiii mei, dar mai important era ce fel de oameni îmi doresc eu ca ei să devină. Cunoştinţe de vârf pot dobândi în multe locuri, la preţuri comparabile. Dar fiecare liceu de top îşi formează elevii într-un anume fel, îi încurajează şi îi educă să îmbrăţişeze anumite valori, şi nu altele. Read the rest of this entry →

Deşi vremea e gri, vremurile mi se arată în culori mai calde. De curând am descoperit cel mai bun post de muzică de ascultat în România – RockFm. Vă spun şi frecvenţa, 100.6 pentru Bucureşti, pentru că n-o găsiţi nici pe site-ul lor, nici pe pagina de facebook. Fiecare melodie e o bucurie şi nu e întreruptă de niciun dj în pană de inspiraţie sau deficit de inteligenţă. Nu ştiu cine se ocupă de playlist-uri dar o face perfect pe gustul meu. Dac-ar face şi o televiziune de ştiri, aş strânge donaţii pentru o statuie.

Am mai descoperit în vacanţă o carte excelentă – Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, a lui C.S. Lewis şi un serial care mă ţine lipit de laptop în fiecare seară – Lie to Me, cu Tim Roth în rolul principal şi o echipă de actori excelenţi în jurul lui. Toţi, experţi în depistarea minciunilor prin descifrarea microexpresiilor faciale şi a semnalelor nonverbale ale trupului.

Apropo de minciuni, contrar tuturor aşteptărilor, am prins veşti bune şi dinspre guvernanţi. În plus faţă de adoptarea noii legi a educatiei, am citit zilele trecute despre două… nu ştiu cum să le zic. Nu sunt iniţiative, ci acceptări din partea guvernului Boc a două inţiative lăudabile. Una e a Băncii Mondiale, pentru formarea unui “cap limpede” al guvernului, după model englezesc, care să se ocupe de priorităţile şi strategia pe termen mediu şi lung a României. Detalii aici.

Cealaltă aparţine Amcham şi Consiliului Investitorilor Străini, pentru înfiinţarea Consiliului Consultativ Fiscal cu rol în rescrierea Codului Fiscal. Detalii aici. Să fie asta mintea de pe urmă a guvernului sau un nou exerciţiu de imagine început bine şi terminat prost? N-am reuşit să-mi dau seama după feţele lor.

Nu în ultimul rând, am depăşit 1.000 de prieteni pe facebook. Nu ştiu exact ce să fac cu ei, dar sentimentul e plăcut .

În Dilema Veche din 23-29 decembrie mi-a apărut un interviu legat de Asociația Erudio și de Erisma, programul nostru de leadership creativ, la 5 ani de când am început. Am povestit cu Mircea Vasilescu despre ceva ce ne preocupă pe amândoi. Dilema Veche s-a aplecat în acest număr asupra complicatei teme a relației dintre intelectuali și lideri. De oricare sau între oricare părți v-ați afla, revista abundă și de această dată de perspective interesante. 
Puteți citi interviul aici.

Dimitrie Gusti spunea, acum 80 de ani, că „individul nu este social pentru că trăieşte în societate, ci pentru că societatea trăieşte în individ“. Cred că e util, la peste 20 de ani de la încercarea de înfiinţare a unei noi societăţi, să ne punem întrebarea ce fel de societate trăieşte azi în noi şi cum o să arătăm noi mâine. Ce-am reuşit, ce n-am reuşit încă?

Cred că am reuşit să redobândim sentimentul de proprietate individuală. E esenţial în funcţionarea normală a oricărei societăţi şi l-am deprins, într-un final, nu fără sincope de parcurs. Dar acum ştim ce înseamnă să avem ceva al nostru şi suntem dispuşi să facem orice pentru a ne apăra proprietatea. Ce n-am reuşit încă pe deplin e să punem în acord proprietatea individuală cu spaţiul comun. Locul pe care nu-l împărţim cu nimeni cu locurile în care suntem obligaţi să trăim laolaltă. Read the rest of this entry →

România e dominată acum de o clasă socială care consideră că trebuie să i se dea. Nu are importanţă de unde şi de la cine, contează doar să primească ceea ce ea crede că i se cuvine.

Mentalitatea asta nu se poate schimba, cel puţin nu după o viaţă întreagă de primit. Acest comportament poate înceta doar când sacul s-a golit. Iar el e pe cale să se golească. Din fericire pentru noi, ceilalţi, care n-am considerat niciodată că cineva ar trebui să ne dea ceva doar pentru că existăm.

Noi am fost tot timpul minoritari în ţara noastră. Mult mai minoritari decât minoritarii care ne reprezintă, mai nou, în majoritatea ţărilor europene. Cred că noi am fost, de fapt, cei mai minoritari, dacă pot îndrăzni să spun astfel. Nu fac din asta un titlu de glorie, încerc doar o distincţie care poate fi utilă într-o alegere. Read the rest of this entry →

Un titlu care ar putea stârni iritare. Cum adică, există unii între noi care sunt mai buni decât noi înşine? Eu cred că da şi mai cred că doar prin ei vom scoate capul la lumină.

Experienţele mele de zi cu zi îmi spun că suntem într-un proces accelerat de deprofesionalizare. Serviciile publice se bazează pe un personal din ce în ce mai slab pregătit şi mai prost plătit.

De regres nu e scutit nici mediul privat. Reducerea drastică a costurilor a însemnat, pentru multe companii, eliminarea cheltuielilor cu trainingurile şi instruirea angajaţilor, care mai reuşeau să suplinească lipsa de pregătire a proaspeţilor angajaţi.

Sursa problemei, sistemul românesc de educaţie, e într-o stază generalizată, pentru care nu se vede la orizont nicio soluţie viabilă. Şi totuşi, de undeva, trebuie începută reprofesionalizarea. Cea mai rapidă şi eficientă cale e să ne folosim de cei mai buni dintre noi: absolvenţii români ai universităţilor străine. Sunt cele mai valoroase creiere pe care le avem (odată ce au trecut de teste foarte drastice la admiterea acolo) şi sunt, totodată, şi cele mai bine pregătite minţi pe care le avem (din moment ce au finalizat un parcurs educaţional foarte exigent şi competitiv). Read the rest of this entry →

Recenta decizie a Curţii Constituţionale a arătat din nou limitele sistemului politic în care ne încăpăţânăm să băltim. Pe de o parte, e anormal ca judecătorii să decidă politica economică a ţării, iar pe de altă parte, e anormal ca un guvern să nu poată propune legi în deplin acord cu Constituţia.

Am ajuns acum, ca societate, într-un punct mort. Partidele s-au închistat în structuri de oameni slab pregătiţi, a căror principală veleitate e datul cu părerea. După acest criteriu sunt selectaţi şi promovaţi. Nu doar de către şefii partidelor, dar şi de către mass-media. În materie de competenţă economică, legislativă sau managerială, în orice partid din România nu găseşti mai mulţi reprezentanţi decât degetele de la o mână.

Clasa politică românească nu mai are de unde să ofere o soluţie de administrare decentă a treburilor curente ale ţării. Asta se vede din lipsa de strategie, de obiective şi de adecvare la realitate. Fiind atacat din toate părţile, guvernul s-a baricadat într-o realitate internă, iluzorie, în care toţi ceilalţi îi par duşmani şi rău intenţionaţi. Nu pare să înţeleagă că toţi avem interesul să trecem cât mai repede de criză şi nu pare să înţeleagă nici că solidaritatea e un lucru pe care trebuie să îl oferi înainte să îl ceri. Read the rest of this entry →