Nu e prima dată când suntem într-un ciclu electoral în care un partid sau o alianţă deţine puterea prin toate pârghiile ei: preşedinţie, parlament şi guvern. Că nici în astfel de condiţii nimeni nu poate propune o strategie coerentă pe termen mediu şi lung mi se pare foarte dezamăgitor. Faptul că toţi îşi concentrează energiile exclusiv pe presiunile şi crizele fiecărei zile, fără să dea semne că înţeleg sau coordonează şi viitorul apropiat, nu ne lasă nici o şansă.

Asta e o temă pe care o aud des de la politicienii cu care mă mai întâlnesc şi cu care nu pot fi de acord: nici un guvern nu poate crea şi aplica o strategie pentru că trebuie în continuu să stingă crizele prezentului: pensii, doctori, profesori, magistraţi, militari, sindicate etc. Cred că e exact pe dos. Toate crizele astea apar şi vor apărea mereu tocmai pentru că nu există o strategie care să rezolve problemele în profunzime, nu să cârpească efectele odată la câteva luni.

20 de ani am bănuit că cei care ne conduc nu ştiu să pună pe picioare o strategie adevărată. Pe măsură ce şi guvernul actual, de la care aveam nişte minime aşteptări, persistă în a nu elabora una, încep să înclin înspre altă opinie. Cred că mai degrabă nu vor. Cred că o strategie bine făcută, odată agreată de toată lumea, ar supune conducerea politică şi administrativă la nişte rigori şi repere de evaluare pe care pur şi simplu cei aflaţi la putere, indiferent de partid, nu şi le doresc.

Când nimeni nu ştie unde vrei s-ajungi, nimeni nu te poate trage de mânecă pentru că n-ai ajuns undeva. Şi, o dată la 4 ani, toţi pot să promită din nou noi căutări. O să plutim în derivă, din grevă în grevă, din moţiune în moţiune, din şpagă în şpagă şi din talk-show în talk-show până când o să ne hotărâm fiecare în ce altă ţară vrem să ne creştem copiii.