Ce-ar fi dacă, la 20 de ani de la revoluţie, ne-am propune să facem din România o ţară de nota 10? Nu doar la figurat, ci şi la propriu. O ţară împărţită în 10 regiuni administrative, condusă cu 10 ministere şi colectând doar 10 taxe. O ţară în care orice text de lege să nu aibă mai mult de 10 pagini iar orice contract cu o autoritate publică să fie publicat pe internet în maximum 10 zile.

Probabil că cel mai frecvent cuvânt care v-a venit in minte cand aţi terminat de citit fraza de mai sus a fost “imposibil”. Posibilul e principala armă de succes a spiritului antreprenorial. România are nevoie în 2010 de un nou val de antreprenoriat. Acela al antreprenorilor trecuţi prin toate fazele capitalismului autohton (srl-ul de apartament, privatizarea şi multinaţionalizarea) care însă vor avea nevoie de asocieri cu antreprenori străini. Principalul motiv pentru care avem nevoie de acest parteneriat nu e nici de ordin financiar, nici al competenţelor, nici al creativităţii. Principalul motiv e unul care ţine de deschidere şi îndrăzneală.

Trăim într-o cultură a lui “nu se poate”. E prima reacţie pe care cei mai mulţi dintre noi o avem cel mai des la auzul unei idei noi, al unui proiect care iese din rând. În experienţa mea de peste 18 ani de lucru cu străinii, asta a fost diferenţa fundamentală. Aici, la o idee nouă, prima reacţie e să ni se explice de ce n-o să meargă. Răspunsurile sunt din categoria: nu se poate, nu acum, nu aici, n-are cine, n-o să vrea nimeni etc.

În cazul străinilor cu care am lucrat, şi am lucrat cu parteneri de nationalităţi diverse, după prezentarea unei idei noi prima reacţie nu viza îngroparea proiectului, ci înţelegerea lui. Nu mi se explica de ce n-o să se poată, ci eram întrebat cum mi-am propus să se poată. Ce vreau să fac, când, cu cine, cu ce resurse, în ce etape, de ce ajutor am nevoie etc. Iar apoi, de cele mai multe ori eram încurajat să dau drumul la treabă. Aşa merge lumea înainte.

Imaginaţia şi inventivitatea noastră nu au limite când trebuie să descoperim motive pentru care nu. Trebuie să învăţăm de undeva cum să folosim resursele astea spectaculoase de creativitate ca să da. E un efort individual, înainte de a fi unul colectiv. Eu îl fac şi pot depune mărturie. E nevoie de exerciţiu mult şi constant. Zilnic. Trebuie ca în mod conştient să îmi reprim înclinaţia instantanee de demolare şi să caut, să creez şi să structurez în mine, iar apoi cu interlocutorul, o cale de construcţie.

Orice strategie, pentru a avea şanse de succes, trebuie să plece de la un concept bun. Adică în primul rând simplu, uşor de înţeles şi de urmat. Nu neapărat uşor de pus în practică dar cel putin uşor de adoptat ca scop. “O ţară de nota 10” poate fi un astfel de concept. Perfectibil, de bună seamă, dar cu un punct de plecare fezabil. Sunt convins că se poate face. Bineînţeles că ne putem restructura societatea, instituţiile şi modul lor de funcţionare şi altfel. Dar avem nevoie de simplitate şi claritate mai mult decât de orice altceva.

O ţară de nota 10 are nevoie de un stat de nota 10 pe care românii să vrea să îl finanţeze şi de care să fie mândri. Spiritul nostru antreprenorial poate crea presiunea necesară iar 2010, anul în care statul va avea nevoie de bani mai mult decât oricând, reprezintă o bună oportunitate. Fac această propunere şi cu gândul la revoluţia de acum 20 de ani. Aş vrea, în memoria celor care şi-au dat atunci viaţa, să facem din România o ţară pentru care sacrificiul lor să fi meritat.

P.S.: Am propus acest concept la “Gala Economia în 2010”, o dezbatere organizată de The Money Channel în 17 decembrie la Palatul Bragadiru. Alături de alţi câţiva oameni de afaceri, am fost invitat să spun la ce mă aştept şi cum cred că ar trebui abordat 2010. Aşa cred că ar trebui abordat, cu multă deschidere şi îndrăzneală.

M-am dus cu o speranţă care nu mi-a fost satisfăcută. Cu speranţa că, în accepţiunea vorbitorului, creativitatea înseamnă mai mult decât branding şi advertising. Seminarul a fost interesant, am învăţat lucruri, însă în principal cu ajutorul câtorva zeci de spoturi cu reclame.

Dezvoltarea creativităţii în mediul companiilor de publicitate e esenţială. Însă limitarea ei la domeniul creaţiei publicitare mi se pare neproductivă. Cred că, în egală măsură, putem fi – şi e nevoie să fim – creativi în raport cu problemele de care ne lovim, în raport cu planurile noastre, în relaţiile cu clienţii şi colegii, cu partenerii sau copiii noştri.

Un lider creativ nu e doar cel care produce şi comunică o poziţionare de succes a unui produs pe piaţă. Un lider creativ e cel care construieşte în jurul său un mediu în care oamenii se simt liberi, se simt motivaţi să se autodepăşească în beneficiul tuturor. Un mediu în care provocarea status-quo-ului nu e o sursă de stres, ci una de progres.

În plus faţă de creativitatea focalizată înspre un produs sau serviciu, ar fi util să învăţăm şi despre creativitatea îndreptată înspre noi înşine. Cum facem să scoatem din noi, la vedere, să punem în act, un fel creativ de a căuta şi găsi soluţii, de a accepta opinii diferite, de a construi relaţii, de a oferi şi de a primi.

Aşa am crea nu doar reclame mai bune, ci şi un public mai bun pentru ele. Şi poate aşa ar dispărea şi emisiunile proaste, care trăiesc din reclame proaste.