There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.



Cultura comunicării 10

Posted on February 19, 2010 by Cosmin Alexandru

Am audiat recent conferinţa domnului Andrei Pleşu “La ce (mai) e bună cultura”?, organizată de Asociaţia Erudio. Pentru cei aproape 300 de participanţi, două ore au trecut ca două minute. Domnia sa a cucerit atât cu prelegerea propriu-zisă, cât şi cu răspunsurile la întrebările ce i-au urmat.

N-a fost o întâlnire uşoară pentru vorbitor. Publicul provenea, în marea lui majoritate, din business, o lume care se întâlneşte cu cea a culturii mai rar decât publicul obişnuit al domnului Pleşu. Şi totuşi, a fost o întâlnire de un enorm succes. Toţi cei cu care am vorbit după conferinţă erau absolut fascinaţi. Toţi ne-au cerut repetarea cât mai curând a unor astfel de evenimente. Asta m-a îndemnat să deschid un subiect care mă frământă de mai multă vreme.

Mi-e clar că o parte importantă din efectul pe care Andrei Pleşu îl are asupra publicului vine din vastul conţinut pe care l-a acumulat şi pe care îl foloseşte. Mi-e însă la fel de clar că o măsură importantă a succesului prelegerilor sale vine din maniera în care ştie să transmită acest conţinut.

Ăsta e un punct nodal pentru limitele în care cultura noastră se mărgineşte adesea. Efortul dobândirii conţinutului are nevoie să fie dublat de abilitatea transferului. Altminteri, atât cel care creează cultura, cât şi cei care ar dori să o primească nu vor reuşi să-şi împlinească aspiraţiile. În plus, spaţiul public rămâne liber pentru comunicatori buni, cu un conţinut mai puţin bun. Read the rest of this entry →



↑ Top