Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

(Articol apărut în numărul din 24 noiembrie al Revistei 22)
Se întâmplă tot mai des în ultima vreme să fiu întrebat dacă nu mă reîntorc în politică. În pofida răspunsului negativ pe care îl dau de fiecare dată, aproape nu e eveniment public la care să particip unde să nu fiu abordat de oameni care vor să iniţieze o mişcare politică nouă. Pe undeva, energia pe care o simt acum în jur e aceeaşi cu cea pe care am simţit-o în mine în 2000 când, după ce am avut de ales între Iliescu şi Vadim, am pornit înfiinţarea URR.

Atunci mi se părea profund anormal ca, după 10 ani de democraţie, aceste opţiuni să fi fost rezultatul ei. Am muncit în URR, împreună cu alte câteva sute de entuziaşti ai schimbării, vreme de 5 ani, însă a trebuit să admitem, în 2005, că n-am reuşit să obţinem succesul de care aveam nevoie pentru a împrospăta şi moderniza politica românească.

Acum, după încă 10 ani de democraţie, oamenii pe care îi întâlnesc sunt la fel de nemulţumiţi de opţiunile dintre care trebuie să-şi aleagă preşedintele. Politica românească s-a modernizat doar în materie de resurse financiare şi tehnici de manipulare, nu în valori şi comportamente. Read the rest of this entry →

Ultimul număr al revistei Cariere a găzduit câteva interviuri despre un “Cod de Leadership” publicat recent de Dave Ulrich, Norm Smallwood şi Kate Sweetman. Ei au inventariat sute de studii, teorii, instrumente şi interviuri pe teme de leadership şi au esenţializat totul în “Leadership Code. Five rules to lead by.”
Aceste reguli sunt, potrivit revistei Cariere: Read the rest of this entry →

Săptămâna trecută am fost invitat să ţin un discurs de 15 minute la evenimentul Top Talents. Tema era provocatoare: “Cea mai importantă lecţie din viaţa mea”. Cerinţa organizatorilor (Catalyst), era ca cei prezenţi în sală – cam 200 de tineri la început de carieră – să înveţe ceva din lecţiile de viaţă ale vorbitorilor (înaintea mea au mai susţinut discursuri Silviu Hotăran şi Radu Georgescu).

Când m-am gândit cum să abordez cerinţa organizatorilor, mi-a venit în minte un dicton celebru: “Nu poţi învăţa pe nimeni nimic. Poţi doar ajuta oamenii să se descopere.” Dacă e să-i dau crezare, şi deocamdată îi dau, e imposibil să înveţi pe cineva ceva cu lecţiile tale; dându-i lecţii despre tine. Cum s-ar putea descoperi cineva pe sine prin lecţiile altuia? Ar trebui să-i dai lectii despre el, ca să se descopere în ele. Şi cum să dai unui om lecţii despre el? E totală utopie. Din perspectiva asta, cea mai importantă lecţie ar fi să nu dau lecţii.

Dacă, aşadar, nu poate nimeni învăţa nimic din lecţiile mele, din ce anume, ce e al meu, poate învăţa totuşi altcineva? Read the rest of this entry →