Suntem educaţi de mici într-un fel în care se aşteaptă de la noi să fim buni la toate şi să fim apreciaţi de toată lumea. Trebuie să iei note bune la toate materiile, în timp ce excelezi la pian, la balet, la karate şi la înot. Bineînţeles, concomitent cu un premiu la olimpiada de matematică.

În materie de brand turistic, precedenta poziţionare a României venea şi de aici. „Land of choice“ însemna că noi putem fi pentru oricine orice. Şi nimic în acelaşi timp, pentru că orice alegere liberă implică şi alegerea nulă. Iar pentru că am vrut tot timpul să fim de toate, am sfârşit prin a nu fi nimic. Nu ştim să spunem altora clar de ce să vină în România. Unii scot din pălărie delta şi litoralul, alţii pe Dracula, alţii Casa Poporului, mănăstirile sau sarmalele şi mititeii. Dacă interlocutorul pare mai eco, ne vin în minte peisajele; dacă omul e mai citadin, atracţiile de prin cluburi şi discoteci. Acum avem, în sfârşit, o şansă să ne hotărâm ce construim, ce promovăm şi ce lăsăm deoparte.

În urma unui proces de cercetare şi construcţie de jumătate de an, a fost făcută publică strategia de poziţionare a brandului turistic al României. Firma spaniolă care a câştigat licitaţia are în portofoliu branduri de destinaţie renumite, inclusiv pe cel al Spaniei. Aşadar, premisele sunt cele mai bune pentru ca România să se bucure de şansa unei promovări solide. De la teorie la practică e însă un drum a cărui lungime sau dificultate depinde de la ţară la ţară.

Hai să vedem cum ne propun spaniolii să ne uităm la noi şi să îi convingem şi pe turiştii străini să se uite la noi. Brandul turistic al României e poziţionat pe 3 paliere: atribute, valori-cheie şi personalitate.

Atributele propuse sunt autenticitate, natură neatinsă, cultură unică şi siguranţă. Toate sunt elemente pe care le avem, dar pe care nu le consolidăm în mod programatic. Iar ca să poată fi aliniate aceluiaşi scop, ar trebui definite cât mai unitar. Ce vrem să însemne pentru noi autenticitate? Răspunsul va naşte dezbateri aprinse, dar un răspuns trebuie construit, promovat şi acceptat. Altminteri, cuvântul singur nu va avea nicio însemnătate.

Cu natura neatinsă, iarăşi ne aşteaptă nişte eforturi, care să oprească defrişările masive, construcţiile ilegale şi poluarea foarte vizibilă a lacurilor şi râurilor. Şi care să ne ajute să ferim natura de atingerea noastră, creând, în acelaşi timp, condiţii decente turiştilor români şi străini.

Unicitatea culturii vine probabil din îmbinarea foarte particulară între sorgintea latină, influenţele bizantine şi vecinătăţile slave.

Dar linia de demarcaţie e foarte fină între coabitare, împletire şi contaminare. Adică, o prea mare versatilitate poate afecta considerabil atributul de autenticitate. Şi aici e nevoie de o definire mai clară a tipului de unicitate culturală pe care îl putem propune credibil.

În privinţa siguranţei, cu siguranţă avem de îndreptat câteva puncte de contact ale turistului cu subiectul. De la taximetriştii de la Otopeni până la siguranţa drumurilor şi a spaţiilor publice.

Următorul palier este cel al valorile-cheie. Aici, spaniolii ne propun să operăm cu: descoperire, spiritualitate şi verde. În România poţi descoperi multe lucruri. Nu toate plăcute. Ce anume ar fi cel mai bine de descoperit şi care să fie în linie cu atributele? Şi ce anume ar fi de descoperit aici mai degrabă decât în alte ţări din jur? Dacă vom vrea ca aceste descoperiri să conţină şi celelalte două valori, spiritualitate şi verde, atunci întreaga industrie turistică e în faţa unei reorientări majore.

În fine, ultimul palier este cel al personalităţii. Spaniolii au propus: amabilitate, inocenţă, puritate. Când le-am văzut, am ridicat din sprâncene. Apoi mi-am dat seama că nu de lumea în care mă învârt eu vorbeau ei. E foarte posibil ca aceste trăsături să existe în suficientă măsură acolo unde sunt de descoperit elemente de cultură autentică, de spiritualitate şi natură neatinsă. Ar fi o primă şansă ca la ele să ajungă nu doar turiştii străini, ci şi noi, redescoperind locurile şi oamenii buni pe care îi avem, făcându-le loc în vieţile noastre, ca să ne simţim mai bine cu noi înşine şi cu cei care ne vin în vizită.
(Articol apărut în numărul din 1 iunie al Revistei 22)

O rasă pe cale de dispariţie în mass-media de la noi. Documentat, inspirat, cu un plan al discuţiei care însă nu m-a strâns nici o secundă, menţinând parcursul la un nivel înalt şi divers. Am purtat un dialog degajat, dar constant la obiect.

Plecând de acolo, n-am putut să nu mă întreb ce şi cât public mai poate avea azi răbdarea şi plăcerea de a asculta o discuţie de felul ăsta. Fără agitaţii isterice, fără acuze, fără ridicări de ton, fără săgeţi otrăvite, adică o discuţie despre lămurirea subiectului ei, nu despre răfuielile personale ale celor care participă la ea.

Şi mi-am pus apoi întrebarea: oare de ce Radu nu are loc cu harul, talentul şi decenţa lui la un post de radio mai generalist, cu audienţă mai largă? Unde ar putea fi ascultat şi îmbrăţişat ca model de mai multă lume. Unde ar putea convinge mai mulţi oameni să vorbească mai frumos, mai cumpănit, mai “primenit”, cum spunea el în emisiune.

Ar fi un tip de model foarte rar: care nu îţi spune neapărat cum să faci, ci care face el într-un fel în care îţi vine şi ţie, în care ai vrea şi tu să ştii să faci. Te inspiră şi te motivează cu ceva dinăuntrul tău să devii mai bun.

Pe mine m-a consumat destul de mult în emisiune – i-am şi spus-o la plecare – pentru că a trebuit să depun un efort susţinut să mă ridic la nivelul ideilor şi formulărilor pe care mi le-a propus, dar acest efort m-a ajutat. Am simţit că am reuşit să fiu mai bun decât aş fi fost lăsat de capul meu.

M-aş bucura mult ca Radu să aibă unde practica aşa un exerciţiu cu cât mai mulţi ascultători, interlocutori şi colegi de breaslă. Am respira cu toţii un alt aer jurnalistic în România. Mai curat, mai proaspăt şi mai sănătos.

M-am dus cu o speranţă care nu mi-a fost satisfăcută. Cu speranţa că, în accepţiunea vorbitorului, creativitatea înseamnă mai mult decât branding şi advertising. Seminarul a fost interesant, am învăţat lucruri, însă în principal cu ajutorul câtorva zeci de spoturi cu reclame.

Dezvoltarea creativităţii în mediul companiilor de publicitate e esenţială. Însă limitarea ei la domeniul creaţiei publicitare mi se pare neproductivă. Cred că, în egală măsură, putem fi – şi e nevoie să fim – creativi în raport cu problemele de care ne lovim, în raport cu planurile noastre, în relaţiile cu clienţii şi colegii, cu partenerii sau copiii noştri.

Un lider creativ nu e doar cel care produce şi comunică o poziţionare de succes a unui produs pe piaţă. Un lider creativ e cel care construieşte în jurul său un mediu în care oamenii se simt liberi, se simt motivaţi să se autodepăşească în beneficiul tuturor. Un mediu în care provocarea status-quo-ului nu e o sursă de stres, ci una de progres.

În plus faţă de creativitatea focalizată înspre un produs sau serviciu, ar fi util să învăţăm şi despre creativitatea îndreptată înspre noi înşine. Cum facem să scoatem din noi, la vedere, să punem în act, un fel creativ de a căuta şi găsi soluţii, de a accepta opinii diferite, de a construi relaţii, de a oferi şi de a primi.

Aşa am crea nu doar reclame mai bune, ci şi un public mai bun pentru ele. Şi poate aşa ar dispărea şi emisiunile proaste, care trăiesc din reclame proaste.