Posted on
February 03, 2010 by
Cosmin Alexandru
Săptămâna trecută, m-am întâlnit cu un prieten la o cafenea din zona Piaţa Romană. Cafenea cu brand, parte dintr-un lanţ de cafenele bucureştene cu nume intelectual. M-am aşezat la o masă, am comandat şi apoi, pentru că se însera şi lumina din încăpere era obositor de scăzută, am umblat la variatorul de lumină, aducând-o la un nivel rezonabil. Puţin după aceea, chelneriţa a intrat în cameră şi a redus lumina la nivelul „aproape întuneric“. Urmând rumoarea celorlaţi clienţi, am rugat-o să o lase aşa cum era, pentru că aş vrea să-mi văd prietenul în timp ce vorbesc cu el. Mi-a răspuns că nu poate, că aşa vrea şefu’, să fie lumina scăzută, „de cafenea“. Apoi, uitându-se în jur şi văzând feţele celorlaţi (la o masă, un client chiar încerca să citească o carte), a avut un reflex conciliant: „Dar aş putea să o las un pic mai mare, pentru că şefu’ nu e acum aici!“. Deşi soluţia părea mulţumitoare, nu mi-am putut reţine o întrebare: „dar credeţi că lumina în încăpere ar trebui să fie cum vrea şefu’ de acasă sau cum vor clienţii din încăpere?“. Întrebarea a lăsat-o perplexă, însă şi-a revenit în câteva secunde şi mi-a răspuns pe un ton mai scăzut şi resemnat: „Cum vrea şefu’“. Era clar că, înainte de mine, şi ea pierduse lupta. Read the rest of this entry →
Tags: apreciereclientconvingereCulturădiscursmanagementorganizaţieputererespectşefvalori
Category
Business, Social
Posted on
July 09, 2009 by
Cosmin Alexandru
Convingerea asta mi s-a întărit la conferinţa Optimism 2009. Nu din cauza subiectului, nici a prelegerilor, ci a vorbitorilor. M-am aflat într-un context rar în România – acela în care oameni de certă valoare, uneori chiar competitori între ei, gândesc şi vorbesc frumos, apreciativ, unii despre alţii, în public şi în privat. Cristi Manafu, Dragoş Bucurenci, Bobby Voicu, Cristi Lupşa, Emi Gal şi alţii de acolo sunt tineri care vor forma elita viitoare a României plecând de la un exerciţiu de apreciere reciprocă onestă care lipseşte aproape cu desăvârşire vârfurilor de azi ale României. Read the rest of this entry →
Tags: apreciereBobby VoicuCristi LupşaCristi ManafuDragos BucurencidurabileficientelitaEmi Galoptimismvaloare
Category
Social
Posted on
June 23, 2009 by
Cosmin Alexandru
(articol apărut în numărul din 23 iunie al Revistei 22)
Am intrat într-un cerc vicios. Pe măsura ce ne înjurăm mai tare politicienii, câştigă teren politicieni mai demni de înjurat.
Politica e o meserie. Ca în orice altă meserie, te duci la serviciu, faci ceva şi apoi te uiţi să vezi ce-a ieşit. Dacă tot timpul ţi se spune că a ieşit prost, şi asta în principal din cauză că tu eşti în neregulă, şansele să dezvolţi o atitudine pozitivă faţă de ce faci sau faţă de cei pentru care faci sunt minime. Practic, sunt zero. Read the rest of this entry →
Tags: apreciereatitudineautenticBusinesscarieracriticăfeedbackîncredereinteresmeritmeseriepersonalpoliticienirespect
Category
Politică