Probabil că un nume mai potrivit al organizaţiei ar fi Alianţa Profesioniştilor pentru Progres fără Politicieni. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, ori cu ei ori fără ei…

Tema dezbaterii a fost una mai mult decât necesară: “După criză – încotro?”. Perspectivele creionate de mai toţi vorbitorii au fost mai degrabă pesimiste, justificat aş spune. Dincolo de cei din sală, preocupaţi de subiect, politicienii din afara sălii par a avea cu totul alte priorităţi.

Moderatorul întâlnirii a fost Cristian Pârvulescu care a a avut o utilă şi documentată intervenţie despre modele constituţionale europene. Timpul total de o oră şi jumătate a fost prea scurt pentru toţi cei care ar fi vrut să ia cuvântul.

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România a prezentat un model interesant de predicţie a tipului de societate în care am putea trăi după terminarea acestei crize, model creat la Universitatea Wharton din SUA şi testat în mediul de afaceri românesc.

Bogdan Hossu, liderul organizaţiei sindicale Cartel Alfa nu ştiu despre ce a vorbit pentru că a avut un ritm de neurmărit, care m-a dus cu gândul doar la finalul reclamelor de medicamente (pentruprescripţiişirecomandăriadresaţi-vămediculuisaufarmacistului…).

Gabriel Biriş, de la casa de avocatură Biriş Goran a vorbit foarte la obiect şi bine argumentat despre nişte măsuri fiscale atât de inteligente şi de bun simţ încât nu vor deveni niciodată lege în România.

A mai luat cuvântul o tânără al carei nume din păcate nu l-am reţinut şi care a vorbit despre păsul celor 150 de bursieri pentru şcolarizarea cărora în străinătate statul român a cheltuit 10 milioane de euro. Înţelegerea era ca la finalul studiilor ei să se întoarcă în ţară iar statul să-i angajeze în administraţie. Oamenii şi-au ascuţit minţile şi şi-au tocit coatele pe băncile celor mai renumite universităţi din lume însă aici, mediocrităţile care tocesc toate birourile administrative confiscate politic n-au catadicsit să angajeze nici macar un singur tânăr proaspat instruit la nivel de top.

Finalul prelegerilor i-a aparţinut lui Dan Puric care a vorbit ca de obicei, oarecum împrăştiat şi dezlânat, abuzând de citate ordonate brownian dar, tot ca de obicei, charismatic şi animat de pasiune şi bună credinţă.

Una peste alta, atât apariţia APP cât şi iniţiativa acestei dezbateri sunt de foarte bun augur pentru societatea românească. S-au adunat la un loc elite diverse care ar putea produce împreună un model viabil de stat român al secolului 21. Dacă ar putea produce şi un mecanism de punere în bună practică a modelului, voi fi foarte bucuros să le fiu recunoscător.

Contextul managerial şi politic românesc seamănă foarte puţin cu cel european. Întotdeauna i-am invidiat pe partenerii mei de afaceri europeni care îmi povesteau cu relaxare şi optimism despre bunele lor relaţii de colaborare cu lideri politici din ţările lor, despre succesul multor iniţiative private preluate şi puse în practică de structurile politice şi administrative. Aveau canale de comunicare deschise, disponibile şi eficace. Iar aceste canale nu erau mijlocite sistematic de comisioane, şpăgi sau alte atenţii. Nu înseamna că ele nu existau, dar erau mai degrabă excepţia decât regula. Cheia era interesul public comun.

La noi lucrurile stau diferit. Managerii au, în genere, o părere proastă despre capabilităţile de performanţă ale sistemului public iar funcţionarii şi oamenii politici – cel puţin cei cu care eu am stat de vorbă – sunt de părere că mecanismele care generează eficienţă şi performanţă în mediul privat nu pot fi puse în aplicare în structurile statului din cauza ingerinţelor politice şi a lipsei de motivaţie a oamenilor din sistem.

Propunerea mea e următoarea: cele 4 partide importante din România (PD-L, PSD, PNL şi UDMR) să facă o înţelegere pe 4 ani în care să cedeze un minister, oricare, unei echipe de management apolitice, cu dovedite performanţe financiare şi organizatorice în mediul privat corporatist. Această echipă să elaboreze şi să propună conducerilor celor 4 partide un plan de eficientizare a activităţii ministerului, cu etape, resurse, obiective şi criterii de măsurare pentru cei 4 ani. Odată strategia agreată, echipa să poată primi garanţia conducerii operaţionale pentru întreaga perioadă, cu respectarea criteriilor de performanţă, indiferent de schimbările politice sau administrative.

Acest minister ar trebui să asigure, pe lângă funcţionarea lui normală, şi o resursă de bune practici pe care fiecare dintre ministerele politice să le poată prelua şi adapta activităţii specifice. Cel mai frecvent răspuns pe care, în România, îl primeşte cineva care încercă să propuna o soluţie nouă e că nu se poate. Motivele abundă. Părem mult mai imaginativi în a găsi motive pentru care ceva nu se poate decât în a găsi mijloace să se poată.

Un aranjament de genul celui propus ar permite miniştrilor şi establishment-ului politic să preia în propriile structuri politice si administrative doar acele mecanisme, proceduri si instrumente de organizare care au trecut testul punerii în practică, care deja au dat rezultate. Iar procesul poate fi progresiv; nu trebuie să aşteptăm 4 ani, bunele practici pot fi preluate pe măsură ce devin viabile, de către oricare dintre partide.

Problema recompensei financiare pentru echipa de management a ministerului-pilot mi se pare secundară. Există acum în România un număr suficient de manageri foarte buni, fie încă activi, fie retraşi în postura de acţionari şi investitori, al căror venit nu mai depinde de un job anume. Sunt convins că mulţi dintre ei – pe câţiva chiar îi cunosc – ar fi dispuşi să se înhame la un astfel de proiect pentru motivaţii mai înalte decât cele financiare.

Dacă am putea trece cumva de suspiciunile reciproce care ne viciază atât comunicarea cât şi relaţiile, poate am putea să învăţăm să ne bucurăm împreuna de ce ştie fiecare să facă cel mai bine. Am putea să ne acordam o minimă încredere şi să ne ajutăm să construim pe ea o societate în care elita managerială şi cea politică aleg cooperarea în locul conflictului sau al ignorării şi dau un exemplu pozitiv, de apreciat şi de urmat.