Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

Dacă-aş prinde peştişorul de aur, asta i-aş cere: să mă facă FMI. Apoi aş face o vizită oficială în România, în ziua semnării unui nou acord, şi i-aş spune României aşa: schimbăm strategia – nu mă mai interesează nici deficitul, nici Ordonanţa 50, nici arieratele, nici altceva din tot ce nu merge. Pentru că am înţeles în sfârşit că, de fapt, ce nu merge e modelul de stat pe care România se căzneşte de 20 de ani să-l încropească. Modelul etatist francez, pe care s-a construit România ante şi interbelică, îmbinat cu sărăcia şi nesimţirea administrativă românească contemporană reprezintă cea mai nefericită combinaţie cu putinţă. Şi cea mai perdantă.

„Statul“ român a demonstrat cu prisosinţă de două decenii încoace că nu merge. Că pe orice pune mâna ruinează: companii, infrastructură, servicii de educaţie, sănătate, control sau siguranţă. Greşeala e în model, nu în aplicarea lui. Nu suntem în situaţia capitalismului, care e o idee bună aplicată prost. Ci doar a unei idei bune aplicate de proşti. De lacomi şi de nepricepuţi.

Modelul capitalist european presupune, intrinsec, prin natura lui, că cei care îl aplică îl înţeleg, îl doresc şi îl acceptă, cu toate avantajele şi constrângerile lui. Modelul greşeşte când încearcă să se plieze pe culturile estice. Aici guvernanţii îl înţeleg parţial, îl doresc doar când e bine şi îl acceptă doar când e în avantajul lor. În rest, haiducie inversă pe toată linia: luăm de la cât mai mulţi, ai lor, ca să dam la cât mai puţini, ai noştri. Read the rest of this entry →

Aproape la fiecare ieşire în străinatate, aflu de la români stabiliţi în locurile în care ajung câte un exemplu de bună practică în relaţia statului respectiv cu cetăţeanul. Lucruri şi proceduri simple, şi rapide, la mintea cocoşului, îţi vine să zici, când le auzi.

Am ajuns la concluzia că sistemul public românesc (administraţie, sănătate, educaţie etc.) nu e subfinanţat, ci masiv suprafinanţat. El consumă enorm fără să producă aproape nimic din ce i-ar trebui clientului său, cetăţeanul. Ba mai mult, foarte frecvent, el produce şi costuri în plus pentru cetăţeni, aproape la orice interacţiune. Ai zice că e gândit special aşa, la mintea cocoşului hoţ.

În numele şi în spiritul dorinţei de a ieşi cât mai repede din criză, Guvernul României ar putea face un exerciţiu simplu şi inteligent de participare cetăţenească. Sunt convins că foarte mulţi români ar fi foarte bucuroşi să ajute gratuit. Ar fi, la urma urmei, mai ales în interesul lor. Read the rest of this entry →

În cadrul unei emisiuni TV la care am participat ieri seară, Dan Apostol, de la The Money Channel, mi-a semnalat apariţia unui articol în Money Express în care tema unei Românii de nota 10 e dezvoltată cu noi propuneri. Păcat că subiectul nu e de interes şi pentru cei ce ar putea decide măsuri concrete care să ridice nota României. 2010 ar fi un bun an de început. Puteţi citi articolul lui Dan aici . Read the rest of this entry →

Ieri am participat în Aula Magna a Academiei Române la o dezbatere a Alianţei Profesioniştilor pentru Progres unde singurul politician român care a fost prezent şi a vorbit a fost senatorul UDMR Laszlo Gyerko. Asta spune cam tot despre preocuparea politicienilor români neaoşi pentru profesionalism şi progres. Şi motivează indirect şi brusca lor admiraţie faţă de Klaus Johannis.

Probabil că un nume mai potrivit al organizaţiei ar fi Alianţa Profesioniştilor pentru Progres fără Politicieni. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, ori cu ei ori fără ei…

Tema dezbaterii a fost una mai mult decât necesară: “După criză – încotro?”. Perspectivele creionate de mai toţi vorbitorii au fost mai degrabă pesimiste, justificat aş spune. Dincolo de cei din sală, preocupaţi de subiect, politicienii din afara sălii par a avea cu totul alte priorităţi. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 7 iulie al Revistei 22)
M-am tot gândit cum s-ar putea crea un sistem în care administraţia centrală să poată beneficia de expertiza mediului privat corporatist în chestiuni de management, eficienţă şi organizare, fără a fi obligată la depolitizare. Şi am imaginat o soluţie în care toată lumea să aibă de câştigat, fiecare parte contribuind cu ceva. Prin părţi înţeleg pe de o parte managerii privaţi competenţi, pe de cealaltă miniştrii şi alţi lideri politici. Nu în ultimul rând, mă aştept să avem de câştigat şi noi, cei care ar trebui să ne bucurăm de rezultatele cooperării eficiente între cele două, azi, tabere. Read the rest of this entry →