Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

(Articol apărut în numărul din 29 septembrie al Revistei 22)
România ar fi mai mult decât e astăzi cu mai puţini. Mai puţini parlamentari, mai puţini miniştri, mai puţini prefecţi, mai puţini în consilii, comitete şi comisii. Sunt prea mulţi şi tendinţa lor naturală e să vrea să fie din ce în ce mai mulţi. Fiecare îşi formează un aparat care inventează rosturi cu o ingeniozitate demnă de o cauză mai bună. E probabil cea mai grea luptă pe care România o are de dat – cea cu cohortele bugetofage.

Iau un exemplu de care m-am lovit recent, ca om de afaceri: trezoreria. Echivalentul ofiţerilor de cont de la bănci, ofiţeresele de cont de la trezorerie ţin evidenţa firmelor de care răspund, doar pe hârtie. Read the rest of this entry →

(articol apărut în numărul din 15 septembrie al Revistei 22)

“Fără obligaţii şi valori morale împărtăşite şi adânc înrădăcinate, nici legea, nici guvernarea democratică şi nici măcar economia de piaţă nu vor funcţiona corespunzător.“ (Vaclav Havel)

Pe măsură ce ne apropiem de asumarea răspunderii pe un pachet de legi esenţiale pentru viitorul ţării, ies la suprafaţă, din ce în ce mai virulent, resorturile fundamentale ale acţiunilor principalilor actori din spaţiul public. În România, ele sunt două: bani de la ceilalţi şi puterea asupra celorlalţi.

Ce se vede în spaţiul public e o reflectare în vitrină a ceea ce se întâmplă în spaţiul privat. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 18 august al Revistei 22)
Ca să recompunem spaţiul public cu mai mulţi oameni de valoare, e nevoie să compunem publicuri pentru ei. Şcoala nu face asta, educaţia din familie nu reuşeşte nici ea. Mass-media îşi refuză sistematic rolul de educator. Şi atunci, cine şi în ce fel îşi poate asuma această muncă? Fără de care, orice altă muncă riscă să fie în zadar?

Spaţiul public românesc e descompus. Se agită în el, uneori tragic, alteori comic, personaje de tot felul, care au, însă, o caracteristică în comun. Fiecare are publicul său. Unele dintre ele au chiar publicuri impresionante numeric. Toţi vorbesc despre orice, fără idei, fără structură, fără conţinut şi, în general, fără sfârşit. De cele mai multe ori, vorbesc unii despre alţii. Elitele autentice apar foarte rar, pentru că sunt inadecvate unei astfel de companii şi pentru că nu au public. Read the rest of this entry →

Am făcut o pauză de scris pentru că mă macină sentimente contradictorii. Am petrecut două săptămâni minunate pe Riviera franceză şi în Provence, apoi am fost un weekend la Londra, la concertul U2, şi între timp, unul dintre cei mai buni prieteni şi mentori, Adrian Stanciu, a plecat din România. A postat şi un articol foarte frumos despre gestul lui pe blog.

Luna care a trecut mi-a dat foarte mult de gândit despre locul meu în ţara asta şi despre locul ei în mine. Nu mai ieşisem din România de la începutul anului şi mi se părea că aici totul merge din ce în ce mai rău din cauza crizei. Că mulţi oameni se urâţesc din pricina ei. Read the rest of this entry →

Vineri plec în concediu. Mi-e foarte dor de relaxare în normalitate. Mă pregătesc de tranziţie de luni, de când n-am mai deschis televizorul. Şi n-o să-l deschid până plec. M-am apucat să citesc frenetic, aşa cum fac doar în concedii. Cu plăcere, cu patos, pâna mă transfer tot în carte. Mă fac mai bun şi apoi mă întorc aşa în lumea reală. De aceea o fac mai mult în concedii, pentru că acolo, lumea reală mi se potriveşte aşa. Aici, lumea reală mă cam dă cu capul de pereţi. Read the rest of this entry →

Convingerea asta mi s-a întărit la conferinţa Optimism 2009. Nu din cauza subiectului, nici a prelegerilor, ci a vorbitorilor. M-am aflat într-un context rar în România – acela în care oameni de certă valoare, uneori chiar competitori între ei, gândesc şi vorbesc frumos, apreciativ, unii despre alţii, în public şi în privat. Cristi Manafu, Dragoş Bucurenci, Bobby Voicu, Cristi Lupşa, Emi Gal şi alţii de acolo sunt tineri care vor forma elita viitoare a României plecând de la un exerciţiu de apreciere reciprocă onestă care lipseşte aproape cu desăvârşire vârfurilor de azi ale României. Read the rest of this entry →

În primul rând am învăţat că nu învăţăm mai nimic din ce trăim. După o primă gură de aer proaspăt generată de prezenţa în fruntea listei PD-L a unui onorabil trio extra-politic (Macovei, Ungureanu şi Preda) a urmat duşul rece al “succesului” starletei de Dorobanţi, pe care o despart de cealaltă Elenă prezidenţială antedecembristă doar vârsta, culoarea părului şi grosimea buzelor. Read the rest of this entry →

Sejurul olandez ne-a marcat pe amândoi aşa că celor interesaţi să afle şi alte detalii despre deliciile Amsterdamului le recomand cu căldură însemnarea “Felinarul cu ştrasuri” de pe blogul soţiei mele, Liana.

“…Te invită la Rijksmuseum, să încremeneşti lângă Rembrandt, cu aceeaşi bucurie cu care te trimit apoi la Muzeul Sexului. Cu nurii de vitrină ai lui JLo te conving să intri la Madame Tussauds şi-apoi îţi oferă candid reduceri la spectacole de torturi medievale. În mijlocul celui mai vechi şi mai mare spaţiu religios, la Oude Kerke sau Biserica Veche, îţi deschid o expoziţie a lumii laice, dramatică, grotescă, măreaţă, cu cele mai reuşite fotografii de presă ale lui 2008…” [ continuare ]

Read the rest of this entry →

Am petrecut o săptămână la Amsterdam. După o pauză de câţiva ani, am regăsit oraşul uşor schimbat. Mi-a atras în primul rând atenţia faptul că acum e un oraş branduit. “I amsterdam” e peste tot. Read the rest of this entry →

Azi am văzut în Gândul un titlu de articol despre insule greceşti unde nu te loveşti la tot pasul de români. Întâi m-a frapat, apoi mi-am dat seama că subiectul mă interesează, apoi am resimţit o oarecare remuşcare. Cum am ajuns în situaţia să ne dorim să stăm cât mai departe posibil de conaţionalii noştri?
Cât de tare trebuie să ne desconsiderăm concetăţenii dacă, pentru mulţi dintre noi, a devenit un scop esenţial să îi vedem cât mai rar sau deloc, dacă s-ar putea? Ce s-a stricat atât de iremediabil în textura acestui popor de ne e ruşine cu el?

Read the rest of this entry →