Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

(Articol apărut în numărul din 19 ianuarie al Revistei 22)
Nimeni nu poate spune că viaţa politică românească e lipsită de culoare. Dar, deşi până acum între portocaliu, verde, galben şi roşu predominau tonuri de maro, iată că, de câteva săptămâni, politica românească s-a îmbogăţit şi cu violet – culoarea acestui sezon vestimentar.

Prezente în iarna asta pe rafturile magazinelor din toată lumea, hainele violet sunt şic. Purtate de politicienii români, ele devin kitsch. Pentru că bunul gust al designerilor internaţionali păleşte în faţa ezotericilor autohtoni de prost gust, cărora le arde de elucubraţii paranormale. În ton cu moda, tricolorul României e cusut, zilele astea, cu aţă violetă. Politicieni importanţi au revelaţii paracromatice.

Pe de o parte, e firesc, pentru că lucrurile normale nu prea au trecere în politica româ nească. Pare că nici oamenii normali nu trec prea uşor printr-ale politicii româneşti. Aşa că rămânem cu oameni, opinii şi subiecte deoparte de normal. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 5 ianuarie al Revistei 22)
Sunt cu familia în Bad Gastein, o staţiune de munte austriacă, la vreo 100 de kilometri de Salzburg. Stăm într-un hotel de familie. Asta înseamnă printre altele că, în prima seară, după cină, patronul ne-a invitat la un pahar de şampanie şi, la gura focului din şemineul din salon, ne-a povestit pe îndelete ce e cu hotelul lui. Înainte însă de dotări, altminteri remarcabile, ne-a impresionat cu căldura şi disponibilitatea lui. Ne vorbea un om nu doar cu o mare grijă faţă de agoniseala lui, ci mai ales cu o mare grijă pentru cum ne vom bucura noi de agoniseala lui.

E momentul să spun aici că nu există nicio plasmă sau LCD în tot hotelul. Nici minibar în cameră, nici zeci de canale TV în toate limbile pământului. Nici Internet wireless. Şi, totuşi, ne simţim excelent. Reţeta pare relativ simplă: dormim bine, mâncăm bine, avem o mulţime de opţiuni pentru timpul liber şi toată lumea e foarte amabilă cu noi. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 8 decembrie al Revistei 22)
La ora la care scriu, luni dimineaţă, ambii candidaţi şi-au proclamat victoria. Nu ştiu cine va câştiga alegerile dar ştiu că oricine ar fi acela, va câştiga în primul rând pentru el. Noi o să rămânem, ca întotdeauna, cu greaua moştenire.

L-am votat pe Băsescu fără încredere şi fără bucurie. Fără să-i fiu măcar simpatizant. Am votat, conform a ceea ce e pe cale să devină un nou prost obicei românesc, răul mai mic. În acest caz, răul cel mai mare mi s-a părut capacitatea “malefică” a câtorva lideri PSD de a-şi subjuga mass-media. Nu pot uita cum arăta cea mai mare parte a mass-media sub guvernarea Năstase. M-am îngrozit de servilismul ei cumpărat sau şantajat, ca preşedinte al URR. N-am putut trece, acum, peste deja vu-ul cu care Realitatea TV a abdicat de la onestitatea jurnalistică, aşternându-şi deontologia pe post de preş pentru un preşedinte de partid. În cazul meu, efectul campaniei anti-Băsescu a fost unul anti-manipulare. Read the rest of this entry →

E 1 decembrie şi muncesc. Câţiva cunoscuţi îmi urează La Multi Ani. Apoi adaugă: “vorbesc serios, azi chiar e ziua noastră!”. Într-un fel mă bucur că mai sunt români care simt ziua naţională ca o zi specială, a lor. Eu nu prea mă pot alinia nici festivismului, nici semnificaţiilor acestei zile. Am un respect imuabil pentru ce au făcut înaintaşii nostri pentru România, dar nu prea găsesc resurse de respect pentru ce facem noi cu moştenirea lor. Nu-mi place deloc că simt asta, dar nu prea am ce face. Poate e din cauza exceselor campaniei electorale, poate din cauza blocajului general în care suntem prinşi, ca naţiune, poate din cauza lipsei de perspective pe care o resimt.
La 4 sunt invitat la Realitatea FM într-o emisiune despre 1 Decembrie şi mă duc îndoit. Mi-am propus să găsesc până atunci suficiente motive de mândrie şi bucurie dar nu fac progrese prea mari. Mi-ar prinde tare bine o mână de ajutor. Ce motive de mândrie şi bucurie am putea împărtăşi de ziua noastră naţională? Read the rest of this entry →

(Articol apărut în publicaţia “Decât o revistă”)
Eram cu familia la ţară, la conacul unui foarte bun prieten. Are şi el un băiat, bun prieten cu băieţii mei. Spre imensa bucurie a celor trei copii, el le-a construit un fel de căsuţă într-un copac, un cub de lemn ca un cuib pentru visele lor. Le-a cumpărat pensule, vopsea de diferite culori şi le dă liber la vopsit.

Primii vopsiţi sunt chiar copiii. Apoi, încet, încet, casa şi scara până la ea capătă culoare, sau mai bine zis culori. La un moment dat, copiii declară operaţiunea terminată. Prietenul meu, fost director general de mulţinatională, om cu simţul responsabilităţii şi al lucrului bine făcut, le atrage atenţia că rezultatul nu e chiar perfect. Aproape simultan, băiatul meu cel mic îi răspunde: “Lasă, că nici noi nu suntem perfecţi” iar cel mare zice: “Aşa e, dacă tot facem o treabă să o facem ca lumea.”

Copiii mei sunt speranţa mea pentru poporul român. Acum, poporul român e perfect, dar nu poate face nici o treabă ca lumea. Speranţa mea e că vom putea deveni, la un moment dat, înainte de dispariţia soarelui şi a planetei Pământ, un popor imperfect care face treburile ca lumea. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 10 noiembrie al Revistei 22)
Spuneam, de curând, că s-ar putea să rămânem fără cuvinte. Între timp, am căpătat temerea că s-ar putea să rămân şi fără opinii. Un foarte bun prieten, emigrat de curând în Franţa, mi-a spus în preajma plecării: „Nu de România fug, ci de ceea ce începuse să scoată din mine…“. Remarca lui mi-a venit în minte acum câteva zile, când am răspuns întrebărilor unor studenţi economişti la un eveniment organizat de ei pe teme de leadership.

Prima întrebare care m-a pus pe gânduri a fost dacă eu aş recomanda studenţilor să intre în politică. Le-am mărturisit că în mine se luptă două răspunsuri potrivnice. Unul spune că e foarte periculos pentru un student, aflat în perioada formativă, să intre într-o organizaţie de partid, pentru că, ţinând cont de partidele de la noi, sistemul de valori şi comportamente al studentului va fi pervertit iremediabil. N-ar putea decât să îngroaşe rândurile celor împotriva cărora ar intra acum în politică. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 27 octombrie al Revistei 22)
Am lucrat mai bine de 12 ani în cercetare de piaţă, adică în studierea atitudinilor, obiceiurilor şi preferinţelor românilor. Pe baza acestei experienţe aş risca o predicţie. Dacă am propune unui eşantion reprezentativ pentru populaţia României să asocieze sintagma „politician român“ cu 50 de calităţi ale unui om, bunul simţ nu s-ar situa în primele 49. Şi totuşi, doi dintre candidaţii la preşedinţie s-au gândit că bunul simţ este ceea ce-i reprezintă cel mai mult pe ei, ca oameni politici, pentru a ne conduce.

Am putea considera că e doar o eroare de poziţionare. Am mai putea gândi că, de fapt, e doar un exerciţiu mimetic: candidaţii au intuit sau au aflat că asta e ce îşi doresc cel mai mult românii de la un politician şi atunci au riscat o ofertă. Dincolo însă de motivele lor, eu m-aş apleca puţin asupra consecinţelor. Read the rest of this entry →

Ieri am participat în Aula Magna a Academiei Române la o dezbatere a Alianţei Profesioniştilor pentru Progres unde singurul politician român care a fost prezent şi a vorbit a fost senatorul UDMR Laszlo Gyerko. Asta spune cam tot despre preocuparea politicienilor români neaoşi pentru profesionalism şi progres. Şi motivează indirect şi brusca lor admiraţie faţă de Klaus Johannis.

Probabil că un nume mai potrivit al organizaţiei ar fi Alianţa Profesioniştilor pentru Progres fără Politicieni. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, ori cu ei ori fără ei…

Tema dezbaterii a fost una mai mult decât necesară: “După criză – încotro?”. Perspectivele creionate de mai toţi vorbitorii au fost mai degrabă pesimiste, justificat aş spune. Dincolo de cei din sală, preocupaţi de subiect, politicienii din afara sălii par a avea cu totul alte priorităţi. Read the rest of this entry →

Nu înţeleg deloc de ce a trebuit Kanal D să investească în emisiunea “Rătăciţi în Panama”. De ce să trimita câţiva români tocmai în Panama pentru a-i rătăci? O groază de bani aruncaţi pe fereastră, direct în junglă. Da’ ce, noi dacă n-avem junglă, n-avem rătăciţi? De când până când trebuie să zburăm cu avionul ca să ne rătăcim?

Şi ca să nu pară că distribui adjective înspre alţii, mă ofer voluntar pentru demonstraţie.

Eu mă rătăcesc de fiecare dată când merg la Sala Mare a Teatrului Naţional. Din holul de la parter pleacă 4 sau 5 scări care se continuă la primul etaj cu încă şi mai multe. Toate în spirală şi în zig-zag, pe nici una nu scrie unde duce. Toată lumea (mă rog, ăştia mai neştiutori, ca mine) urcă la plesneală, în speranţa că, la un moment dat, vor întâlni o plasatoare care să-i îndrume, plină de o importanţă justificată, tocmai în capătul celălalt al sălii faţă de locul în care au nimerit. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 29 septembrie al Revistei 22)
România ar fi mai mult decât e astăzi cu mai puţini. Mai puţini parlamentari, mai puţini miniştri, mai puţini prefecţi, mai puţini în consilii, comitete şi comisii. Sunt prea mulţi şi tendinţa lor naturală e să vrea să fie din ce în ce mai mulţi. Fiecare îşi formează un aparat care inventează rosturi cu o ingeniozitate demnă de o cauză mai bună. E probabil cea mai grea luptă pe care România o are de dat – cea cu cohortele bugetofage.

Iau un exemplu de care m-am lovit recent, ca om de afaceri: trezoreria. Echivalentul ofiţerilor de cont de la bănci, ofiţeresele de cont de la trezorerie ţin evidenţa firmelor de care răspund, doar pe hârtie. Read the rest of this entry →