Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

“Geoană l-a depăşit pe Bulă la numărul de bancuri. Supărat, Bulă a cerut renumărarea.” Finalul alegerilor prezidenţiale a adus doi învingători: unul pentru preşedinţia României şi altul pentru băşcălia României. PSD-ul mai deţinuse anterior acest portofoliu însă, odată cu diluarea prezenţei publice a celebrului Vodcăroiu, locul rămăsese liber. O perioadă a concurat destul de singur Marean, însă n-a fost să fie pentru cel ce nu ştie cum e a fi.

Dacă Marean n-a avut anvergură, Mircea are. Dacă Vanghelie are limite, Geoană n-are. “Cred cu tărie” a spulberat “Părerea mea”, deşi tăria părea a fi definitiv rezervată întâiului Bulă politic. Rezultatul e un fel de “Cred cu tărie în părerea mea”. Ca şi predecesorul său, Mircea Geoana pare a trăi într-o lume a lui, cu candori şi copilării dezarmante. Adică care îl dezarmează. Sunt atât de înduioşătoare încât nu ştiu dacă posesorul lor va mai putea fi vreodată luat în serios. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 8 decembrie al Revistei 22)
La ora la care scriu, luni dimineaţă, ambii candidaţi şi-au proclamat victoria. Nu ştiu cine va câştiga alegerile dar ştiu că oricine ar fi acela, va câştiga în primul rând pentru el. Noi o să rămânem, ca întotdeauna, cu greaua moştenire.

L-am votat pe Băsescu fără încredere şi fără bucurie. Fără să-i fiu măcar simpatizant. Am votat, conform a ceea ce e pe cale să devină un nou prost obicei românesc, răul mai mic. În acest caz, răul cel mai mare mi s-a părut capacitatea “malefică” a câtorva lideri PSD de a-şi subjuga mass-media. Nu pot uita cum arăta cea mai mare parte a mass-media sub guvernarea Năstase. M-am îngrozit de servilismul ei cumpărat sau şantajat, ca preşedinte al URR. N-am putut trece, acum, peste deja vu-ul cu care Realitatea TV a abdicat de la onestitatea jurnalistică, aşternându-şi deontologia pe post de preş pentru un preşedinte de partid. În cazul meu, efectul campaniei anti-Băsescu a fost unul anti-manipulare. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 24 noiembrie al Revistei 22)
Se întâmplă tot mai des în ultima vreme să fiu întrebat dacă nu mă reîntorc în politică. În pofida răspunsului negativ pe care îl dau de fiecare dată, aproape nu e eveniment public la care să particip unde să nu fiu abordat de oameni care vor să iniţieze o mişcare politică nouă. Pe undeva, energia pe care o simt acum în jur e aceeaşi cu cea pe care am simţit-o în mine în 2000 când, după ce am avut de ales între Iliescu şi Vadim, am pornit înfiinţarea URR.

Atunci mi se părea profund anormal ca, după 10 ani de democraţie, aceste opţiuni să fi fost rezultatul ei. Am muncit în URR, împreună cu alte câteva sute de entuziaşti ai schimbării, vreme de 5 ani, însă a trebuit să admitem, în 2005, că n-am reuşit să obţinem succesul de care aveam nevoie pentru a împrospăta şi moderniza politica românească.

Acum, după încă 10 ani de democraţie, oamenii pe care îi întâlnesc sunt la fel de nemulţumiţi de opţiunile dintre care trebuie să-şi aleagă preşedintele. Politica românească s-a modernizat doar în materie de resurse financiare şi tehnici de manipulare, nu în valori şi comportamente. Read the rest of this entry →

Înainte de dezbaterea de aseară eram înclinat să-l votez pe Crin Antonescu. Acum nu mai sunt. Bunul-simţ ca obrăznicie nu mă atrage deloc. Mi-a părut rău să-l văd impertinent şi nepregătit. Sper ca până la următoarele alegeri să poată deveni un candidat redutabil, cu şanse. Şi mai sper că, între timp, cineva îl va ajuta să se îmbrace mai bine. Nu e esenţial dar ajută. În timpul emisiunii povesteam cu copiii despre faptul că are mânecile sacoului prea lungi iar Mihai, băiatul cel mic, mi-a zis împăciuitor: “Las’ că-i vine şi la anul…”. Poate peste 5 ani creşte şi nu-i mai vine.

Geoană a fost mai bine decât mă asteptam dar mă tem că, în postura de preşedinte, va concura cu George W. Bush la capitolul gafe. Pare un gafeur înnăscut. Nonşalanţa cu care îl ia gura pe dinainte citându-l pe Ioan Gură de Aur sau se mândreşte cu soacra vecină de apartament pe post de vârf al puterii lui de a face bine i-au scăzut mult din momentele reuşite ale multor intervenţii de aseară.

Băsescu mi-a părut cel mai consecvent cu sine însuşi, sigur pe punctele lui forte şi pe slăbiciunile celorlaţi. Va fi greu de învins. Ieri am regretat din nou că nu poate face din calităţile lui o punte de legătură cu calităţile altora.

Una peste alta, dezbaterea de aseară a fost cea mai bună confruntare între candidaţi din toate câte am văzut în ultimii 20 de ani. Iar asta în primul rând datorită lui Robert Turcescu care, în ciuda unor momente de incoerenţă şi lipsă de măsură ale candidaţilor, a ţinut emisiunea în frâu imprimându-i consistenţa şi dinamismul de care o dezbatere adevărată are nevoie. Dintre toţi, pe el l-aş vota mâine. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 27 octombrie al Revistei 22)
Am lucrat mai bine de 12 ani în cercetare de piaţă, adică în studierea atitudinilor, obiceiurilor şi preferinţelor românilor. Pe baza acestei experienţe aş risca o predicţie. Dacă am propune unui eşantion reprezentativ pentru populaţia României să asocieze sintagma „politician român“ cu 50 de calităţi ale unui om, bunul simţ nu s-ar situa în primele 49. Şi totuşi, doi dintre candidaţii la preşedinţie s-au gândit că bunul simţ este ceea ce-i reprezintă cel mai mult pe ei, ca oameni politici, pentru a ne conduce.

Am putea considera că e doar o eroare de poziţionare. Am mai putea gândi că, de fapt, e doar un exerciţiu mimetic: candidaţii au intuit sau au aflat că asta e ce îşi doresc cel mai mult românii de la un politician şi atunci au riscat o ofertă. Dincolo însă de motivele lor, eu m-aş apleca puţin asupra consecinţelor. Read the rest of this entry →

Ieri am participat în Aula Magna a Academiei Române la o dezbatere a Alianţei Profesioniştilor pentru Progres unde singurul politician român care a fost prezent şi a vorbit a fost senatorul UDMR Laszlo Gyerko. Asta spune cam tot despre preocuparea politicienilor români neaoşi pentru profesionalism şi progres. Şi motivează indirect şi brusca lor admiraţie faţă de Klaus Johannis.

Probabil că un nume mai potrivit al organizaţiei ar fi Alianţa Profesioniştilor pentru Progres fără Politicieni. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, ori cu ei ori fără ei…

Tema dezbaterii a fost una mai mult decât necesară: “După criză – încotro?”. Perspectivele creionate de mai toţi vorbitorii au fost mai degrabă pesimiste, justificat aş spune. Dincolo de cei din sală, preocupaţi de subiect, politicienii din afara sălii par a avea cu totul alte priorităţi. Read the rest of this entry →

În chestiunea comisarului european, România e ori cel mai bun negociator ori cel mai prost. Cale de mijloc nu e. Nu ştim cum va arăta rezultatul dar începutul procesului sună destul de cunoscut. Am mai scris pe acest blog despre lipsa de măsură, ca sindrom al clasei noastre politice.

Pretenţia de a ocupa poziţia de comisar european pe agricultură îmi pare că se înscrie în aceeaşi linie. A lipsei de măsură. Cum să pretinzi să conduci agricultura europeană (o treime din bugetul Uniunii Europene), când tu nu eşti în stare să ridici de la pământ propria agricultură, nici măcar cu bani de pomană? Read the rest of this entry →

Unul dintre lucrurile foarte importante care lipseşte din comportamentul multor personaje publice din România e măsura. Toţi oamenii de afaceri străini care mi s-au plâns de-a lungul timpului că oficialii români le cer şpagă, nu se plângeau atât de faptul în sine, care e răspândit şi dincolo de graniţele vestice ale României. Ei erau uimiţi în primul rând de pretenţiile complet exagerate ale celor corupţi. Nu prezenţa corupţiei deranja cel mai mult, ci lipsa ei de măsură.

Când oameni publici vorbesc (în parlament, la televizor sau aiurea) nu faptul că vorbesc e neapărat deranjant, ci că sunt în stare să vorbească mult mai mult decât e oricine în stare să asculte. Nu au nici măsura lor, nici a celorlalţi. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 4 august al Revistei 22)
Ca locuitor al Bucureştiului, am şi eu un of. M-am săturat de primari care, imediat ce sunt aleşi, nu mai vor să fie primari, vor să fie altceva. Mi-aş dori şi eu un primar care să vrea să fie primar. Atât. Primar bun. De la cap la coadă. Toată ziua. Patru ani, măcar.

Pare o boală naţională de neoprit. Primarul Oprescu a anunţat recent că ia în considerare o posibilă candidatură la preşedinţie. Nu importă dacă, până la urmă, va candida sau nu. Am tot votat primari care vroiau să fie miniştri, prim-miniştri, preşedinţi sau mai ştiu eu ce. Toţi sunt la promoţie: doi într-unu’! Votezi unul şi al doilea răsare după prima ploaie. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 7 iulie al Revistei 22)
M-am tot gândit cum s-ar putea crea un sistem în care administraţia centrală să poată beneficia de expertiza mediului privat corporatist în chestiuni de management, eficienţă şi organizare, fără a fi obligată la depolitizare. Şi am imaginat o soluţie în care toată lumea să aibă de câştigat, fiecare parte contribuind cu ceva. Prin părţi înţeleg pe de o parte managerii privaţi competenţi, pe de cealaltă miniştrii şi alţi lideri politici. Nu în ultimul rând, mă aştept să avem de câştigat şi noi, cei care ar trebui să ne bucurăm de rezultatele cooperării eficiente între cele două, azi, tabere. Read the rest of this entry →