Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

PDL a fost trezit la viaţă, la viaţa noastră vreau să zic, prin ultima metodă posibilă: aplicarea de şocuri electrice. Primul şoc i-a fost aplicat de un profesionist, doctorul Raed Arafat, care n-a cedat presiunilor şi şi-a menţinut punctul de vedere corect şi echilibrat, chiar cu preţul funcţiei ministeriale. Clasa politică s-a uitat la el ca la un animal dintr-o specie necunoscută. Chiar dacă el se bucura de o largă recunoaştere şi recunoştinţă din partea celor mai mulţi votanţi. Al doilea şoc l-a aplicat populaţia ieşită în stradă, cu mic, cu mare, cu tânăr, cu bătrân, cu golani şi cu intelectuali. Frustrări mocnite în toate ungherele societăţii s-au inflamat la propriu şi la figurat pe străzile marilor oraşe. Al treilea şoc, probabil nu şi ultimul, a fost aplicat prompt de reprezentanţii societăţii civile. Ignoraţi sau aruncaţi în derizoriu de o guvernare adesea arogantă şi autistă, au răspuns acum invitaţiei la dialog cu un refuz nu doar justificat, ci şi foarte previzibil.

După 3 ani în care organismul PDL n-a răspuns la niciun fel de stimuli în afară de propriile umori şi propriii paraziţi, ianuarie 2012 marchează trezirea la viaţă. Asta ar putea fi o veste bună, dacă partidul de guvernământ vrea să mai trăiască împreună cu noi sau o veste proastă, dacă starea de izolare prelungită i-a afectat definitiv PDL-ului capacitatea de supravieţuire. Read the rest of this entry →

Pasajul Basarab se apropie de inaugurare. Pasajul Pipera va fi gata până la sfârşitul anului, înainte de termen. Luna viitoare încep lucrările la parcările subterane din Piaţa Charles de Gaulle şi din Piaţa Dorobanţi. La şcoala copiilor mei, construcţia sălii de sport trenează de cel puţin doi ani. În urma vizitei primarului de sector, ea va fi gata în câteva luni.

Toate aceste veşti bune au în comun un singur lucru: în primăvara viitoare sunt alegeri locale. Elanul ăsta gospodăresc e prezent şi în alte localităţi. Discutând subiectul cu un bun prieten, am ajuns la concluzia că poate ar fi util să creăm o relaţie mai strânsă între cauză şi efect. Dacă apropierea alegerilor generează la aleşii locali determinarea de a finaliza proiecte pentru comunităţi, atunci alegerile o dată la patru ani sunt prea rare. Ar trebui să le punem o dată la doi ani. În felul ăsta, ritmul demarării şi finalizării lucrărilor s-ar înteţi considerabil. Read the rest of this entry →

Am avut parte săptămâna trecută de una dintre cele mai interesante întâlniri din viaţa mea. Cu un om despre care nu ştiam nimic, venit dintr-un loc despre care ştiam foarte puţine, şi nu de bine. E vorba de Antanas Mockus, fostul primar al Bogotei, capitala Columbiei. Un academician de origine lituaniană ajuns primarul uneia dintre cele mai periculoase, sărace şi corupte capitale ale Americii Latine. La prima vedere, o perfectă contradicţie în termeni între un matematician subjugat ideilor din sălile de lectură şi o metropolă subjugată violenţei de stradă a cartelurilor de droguri. Read the rest of this entry →

Azi a apărut pe contributors.ro şi pe impactnews.ro un interviu pe care l-am dat lui Cristian Ghinea şi lui Mihnea Măruţă despre experienţa URR şi despre relevanţa ei pentru discuţia recentă legată de oportunitatea apariţiei unui nou partid în România. Mi-aş dori ca un astfel de partid să apară şi mi-aş dori să fie mult mai bun decât a fost URR-ul. Sper ca atât acest interviu cât şi următorul meu articol din Revista 22 să ajute cumva.
Puteţi citi dialogul cu cei doi jurnalişti aici sau aici.

Acum un an am votat la alegerile prezidenţiale. În ce mă priveşte, probabil pentru ultima dată. Aş mai vota un singur candidat. Cel care mi-ar promite că, odată ajuns la putere, va scoate politica din viaţa mea de zi cu zi. Ca să poată supravieţui, România are nevoie de o amplă depolitizare: a agendei publice, a instituţiilor, a companiilor de stat, a sportului, a serviciilor publice, adică a tot ceea ce constituie structura cotidiană a societăţii. În acest moment mergem complet împotriva curentului european.

Am petrecut de curând câteva zile în Belgia. O ţară a cărei scenă politică e complet blocată de peste 7 luni. Nu reuşesc să formeze un guvern, alegerile din iunie n-au rezolvat nimic, se vorbeşte din ce în ce mai des de o divizare a ţării etc. Aşadar, ceva ce pe standarde româneşti aduce a haos politic în toată regula. Şi, cu toate astea, la nivelul cetăţeanului, cel puţin atât cât am interacţionat eu cu nevoile sociale cotidiene, totul se desfăşoară fără impedimente vizibile. Politica, chiar dacă e în încurcătură, nu încurcă societatea. Şi aceeaşi stare de lucruri am întâlnit-o în mai toate ţările europene în care am călătorit. Read the rest of this entry →

Dacă-aş prinde peştişorul de aur, asta i-aş cere: să mă facă FMI. Apoi aş face o vizită oficială în România, în ziua semnării unui nou acord, şi i-aş spune României aşa: schimbăm strategia – nu mă mai interesează nici deficitul, nici Ordonanţa 50, nici arieratele, nici altceva din tot ce nu merge. Pentru că am înţeles în sfârşit că, de fapt, ce nu merge e modelul de stat pe care România se căzneşte de 20 de ani să-l încropească. Modelul etatist francez, pe care s-a construit România ante şi interbelică, îmbinat cu sărăcia şi nesimţirea administrativă românească contemporană reprezintă cea mai nefericită combinaţie cu putinţă. Şi cea mai perdantă.

„Statul“ român a demonstrat cu prisosinţă de două decenii încoace că nu merge. Că pe orice pune mâna ruinează: companii, infrastructură, servicii de educaţie, sănătate, control sau siguranţă. Greşeala e în model, nu în aplicarea lui. Nu suntem în situaţia capitalismului, care e o idee bună aplicată prost. Ci doar a unei idei bune aplicate de proşti. De lacomi şi de nepricepuţi.

Modelul capitalist european presupune, intrinsec, prin natura lui, că cei care îl aplică îl înţeleg, îl doresc şi îl acceptă, cu toate avantajele şi constrângerile lui. Modelul greşeşte când încearcă să se plieze pe culturile estice. Aici guvernanţii îl înţeleg parţial, îl doresc doar când e bine şi îl acceptă doar când e în avantajul lor. În rest, haiducie inversă pe toată linia: luăm de la cât mai mulţi, ai lor, ca să dam la cât mai puţini, ai noştri. Read the rest of this entry →

Într-un moment în care am avea nevoie mai mult decât oricând de dezbateri concrete, la obiect, profesioniste despre cum ieşim din criză mai bine decât am intrat, spaţiul public e acaparat de nonştiri despre nonsubiecte. În loc de soluţii, argumente şi exemple, politicienii se ţin de bancuri, glumiţe şi epitete, de parcă au fost aleşi pentru performanţă în stand-up comedy, nu în administrarea economiei.

Acum aproape un an, scriam într-un articol că România e încremenită. Şi pentru că nu avea unul, spuneam că România nu e încremenită într-un proiect, ci încremenită pur şi simplu. Acum, sunt mai lămurit. În ultimii 20 de ani, cu chiu cu vai, Româ­nia a înaintat pe panta dezvoltării capitaliste. De cele mai multe ori, împinsă de capitalul străin sau trasă de rigorile organismelor europene.

Acum, România a luat-o înapoi, la vale. Cu viteză. Şi se vede, destul de clar, că România nu şi-a construit, la vremea potrivită, şi o frână de mână. Iar în loc să caute o soluţie, pasagerii preferă să se certe continuu între ei. Read the rest of this entry →

E un termen care ar trebui introdus în manualele politice internaţionale. Înseamnă că vrei să repari un guvern făcându-l mai prost ca înainte. Ceea ce era din capul locului un obiectiv foarte dificil. Studiul de caz pe România anului de graţie 2010 este „groundbreaking“. „Romanierea“ a fost atât de surprinzător executată, încât am putea jura că, de fapt, scopul ei a fost să-i regretăm pe Videanu, Berceanu & Co. A fost suprema dovadă a influenţei lor în partidul de guvernământ.

Pesemne că puterea nu doar corupe, ci şi tâmpeşte. În partea asta de lume. N-am altă explicaţie pentru degradarea calităţii deciziilor pe care guvernele României le iau, pe parcursul fiecărui mandat, de 20 de ani încoace. Încep cu lucruri bune sau măcar rezonabile şi sfârşesc cu enormităţi şi stupizenii înmărmuritoare.

Aşa cum îmi aduc eu aminte de începuturile guvernării PDL, ele erau, într-o oarecare măsură, de bun augur. Deschişi la dialog, întâlniri cu Guvernul Privat, declaraţii şi intenţii promiţătoare. Apoi, practica i-a şi ne-a omorât, ca de obicei. Finalul de săptămâna trecută e apoteotic. Read the rest of this entry →

Aproape la fiecare ieşire în străinatate, aflu de la români stabiliţi în locurile în care ajung câte un exemplu de bună practică în relaţia statului respectiv cu cetăţeanul. Lucruri şi proceduri simple, şi rapide, la mintea cocoşului, îţi vine să zici, când le auzi.

Am ajuns la concluzia că sistemul public românesc (administraţie, sănătate, educaţie etc.) nu e subfinanţat, ci masiv suprafinanţat. El consumă enorm fără să producă aproape nimic din ce i-ar trebui clientului său, cetăţeanul. Ba mai mult, foarte frecvent, el produce şi costuri în plus pentru cetăţeni, aproape la orice interacţiune. Ai zice că e gândit special aşa, la mintea cocoşului hoţ.

În numele şi în spiritul dorinţei de a ieşi cât mai repede din criză, Guvernul României ar putea face un exerciţiu simplu şi inteligent de participare cetăţenească. Sunt convins că foarte mulţi români ar fi foarte bucuroşi să ajute gratuit. Ar fi, la urma urmei, mai ales în interesul lor. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 19 ianuarie al Revistei 22)
Nimeni nu poate spune că viaţa politică românească e lipsită de culoare. Dar, deşi până acum între portocaliu, verde, galben şi roşu predominau tonuri de maro, iată că, de câteva săptămâni, politica românească s-a îmbogăţit şi cu violet – culoarea acestui sezon vestimentar.

Prezente în iarna asta pe rafturile magazinelor din toată lumea, hainele violet sunt şic. Purtate de politicienii români, ele devin kitsch. Pentru că bunul gust al designerilor internaţionali păleşte în faţa ezotericilor autohtoni de prost gust, cărora le arde de elucubraţii paranormale. În ton cu moda, tricolorul României e cusut, zilele astea, cu aţă violetă. Politicieni importanţi au revelaţii paracromatice.

Pe de o parte, e firesc, pentru că lucrurile normale nu prea au trecere în politica româ nească. Pare că nici oamenii normali nu trec prea uşor printr-ale politicii româneşti. Aşa că rămânem cu oameni, opinii şi subiecte deoparte de normal. Read the rest of this entry →