Cosmin Alexandru » Fără categorie

Super Ozzy

Cosmin Alexandru — Wed, 09 Feb 2011 08:43:59 +0000

În fiecare an, finala Super Bowl din SUA e aşteptată cu interes maxim de pasionaţii de publicitate din toată lumea. Cum o difuzare în pauzele publicitare a unui spot de 30 de secunde costă peste 2,5 milioane $, companiile plătitoare şi firmele de publicitate dau tot ce au mai bun. Mie cel mai mult mi-a plăcut reclama de mai jos. Am revăzut-o de multe ori, şi de fiecare dată râd cu aceeaşi poftă:

Şi Volkswagen cred că a făcut o treabă excelentă:

Puteţi viziona un top al reclamelor de la ultima ediţie Super Bowl aici.

Niciun minut

Cosmin Alexandru — Wed, 22 Dec 2010 11:20:37 +0000

Pentru că văd adesea mult prea multe de minute de indolenţă de la mulţi nepăsători:

Fuck you Guns&Roses!

Cosmin Alexandru — Tue, 21 Sep 2010 20:51:37 +0000

& D&D East Entertaiment & Eventim.
Atât.

Mulţumesc

Cosmin Alexandru — Tue, 13 Oct 2009 10:48:20 +0000

De câtva timp am întâmpinat dificultăţi tehnice legate de trimiterea articolelor către cei care s-au abonat pe email la acest blog. Plug-in-ul care se ocupa de subiect s-a gripat când numărul abonaţilor a trecut de 100 şi a durat ceva până să-i aflăm rezolvarea. Le mulţumesc mult prietenilor care m-au ajutat, Dragoş, Cicu, Dorin şi vouă tuturor pentru răbdare şi înţelegere.

Deocamdată în Olanda

Cosmin Alexandru — Fri, 28 Aug 2009 07:21:19 +0000

Sper la ziua în care România va avea un sistem de educaţie care să poată oferi şi împlinire profesională unor români muncitori şi talentaţi precum Raluca. Până atunci mă bucur de recunoaşterea şi recompensarea ei în Olanda.
HotNews relatează subiectul mai pe larg:

O româncă a câştigat premiul Christiaan Huygens 2009 pentru cea mai bună teză de doctorat din Olanda
Raluca Marin-Perianu este câştigătoarea premiului Christiaan Huygens 2009, decernat în fiecare an pentru cea mai bună teză de doctorat din Olanda în domeniul ştiinţific. Teza sa de doctorat, intitulată “Wireless Sensor Networks in Motion”, aduce o contribuţie semnificativă în dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor”.
Raluca Marin-Perianu va primi premiul în valoare de 10.000 € de la ministrul olandez al educaţiei, Ronald Plasterk, în cadrul unei ceremonii oficiale ce va avea loc pe 7 octombrie 2009 în Voorburg, Olanda.

Restul articolului îl puteţi citi aici .

Dezmărginitor de suflete

Cosmin Alexandru — Sun, 14 Jun 2009 11:58:37 +0000

Am terminat Jurnalul. N-am mai citit de mult o carte atât de sinceră şi de intimă. Mi-a creat emoţii puternice, uneori prea puternice. Mi-a dezvăluit profunzimile Oanei într-un fel în faţa căruia mă plec. Rar găsim în jurul nostru un loc în care să învăţăm cum se poate transforma suferinţa în bucurie, lipsa în prezenţă, mărginitul în infinit. Universul Oanei e un astfel de loc. E o carte care cred că va schimba ceva în viaţa celor care o citesc şi în viaţa celei care a scris-o. Cu toţii vom fi mai deschişi şi vom trăi mai frumos.

Citesc şi risc

Cosmin Alexandru — Sat, 13 Jun 2009 11:31:14 +0000

Citesc Jurnalul Oanei Pellea, pe malul lacului. Un bou cu un copil în braţe intră cu skijetul în ponton, încercând să impresioneze două piţipoance care sprijineau balustrada. Mă uit în carte, mă uit la bou. Mă uit în carte, mă uit la bou. Stau perplex, nu pot parcurge distanţa. Eu în care lume trăiesc?

Dacă Oana ar fi fost lângă mine, am fi râs cu gura până la urechi, tare, foarte tare, în lacrimi. De multe ori râdem aşa. Memoria nu e punctul meu forte dar nu voi uita niciodată o scenă:

Hotel Novotel, pauza de prânz a unei conferinţe Erudio. Stăm la masă, serioşi, suntem acolo cu treabă. Lângă mine, Oana, în faţa mea Horia (Roman-Patapievici), lângă el, Dan C. (Mihăilescu). La un moment dat conversaţia se animă şi ne dăm seama că ne simţim bine şi că putem mai mult. Încep glumele. Începem să râdem. Şi brusc, se crapă cerul. Horia începe să-l imite pe Cristoiu criticând expoziţia cu poneiul roz. De uimire încremenesc cu gura deschisă, încă nu pot să râd. Oana explodează mai repede şi o urmez în extaz. Horia continuă nestingherit. Oana râde urlând în hohote şi bate cu palma în masă, de undeva de sub ea. N-o mai văd dar o aud. Cu ultimele puteri îmi dau scaunul la o parte ca să nu mă prăvălesc de râs cu tot cu masă. Plângem şiroaie. Horia nu dă semne de îndurare. Începe să-l imite şi pe Valentin Stan. E prea mult. Nu-i mai văd nici pe el, nici pe Oana, nici pe Dan C. Îmi pun problema dacă o să mai pot să respir. Nu ştiu ce să-l rog pe Horia, să se oprească sau să continue.
Într-un final, epuizat, îmi dau seama că restul se uită la noi cam ciudat şi ne oprim, treptat.

Am multe amintiri din astea cu Oana, de izbucniri, de descătuşări, de eliberări. Nu ştiu cum se va termina Jurnalul (sper să nu se excite pe lângă ponton şi vreunul cu şalupa), însă eu la Oana aşa mă gândesc cel mai des, râzând cu poftă de viaţă nebună, autentică, trăită fără rest. Sper să ţină şi ea un jurnal.