Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

Săptămâna de dinaintea Paştilor a scos la iveală una dintre patimile cele mai periculoase ale drumului nostru înspre Europa. Deşi iniţial o apucase pe calea tuturor demnitarilor acuzaţi înaintea lui de incompatibilităţi similare, aceea de a ignora reperele morale pentru a abuza de clauzele juridice, după numai o zi de gândire, ministrul Botiş a făcut unul dintre puţinele gesturi de onoare din spaţiul public românesc al ultimilor douăzeci de ani.

Demisia ministrului a fost provocată de o dezvăluire la Realitatea TV. O cruntă ironie a sorţii a făcut ca, în aceeaşi săptămână în care postul a câştigat o importantă bătălie în războiul pe care îl duce de o bună bucată de vreme împotriva guvernului, acelaşi post TV să fie, probabil, într-o postură jurnalistică cu titlul de premieră mondială: să facă „breaking news“ cu arestarea patronului staţiei, pentru că acesta l-a şantajat şi ameninţat cu moartea pe managerul staţiei.

Read the rest of this entry →

Zilele astea e în toi o nouă bătălie. Cea care vizează Realitatea TV. E, sper, ultimul act al unui război care durează de ceva vreme şi în care, treptat, realitatea noastră a fost înlocuită cu realitatea intereselor SOV-ului. Televiziunea care a deschis drumul posturilor TV de ştiri în România a ajuns, după numai un deceniu, să îngroape conceptul de jurnalism onest, independent şi obiectiv.
Sora ei geamănă şi vitregă în acelaşi timp, Antena 3, o concurează cu succes în efortul de a nu mai lăsa nicio urmă de speranţă celor care caută în televiziunile de ştiri surse corecte de informare. Antena 3 mai are un singur lucru în plus – bani. Dar bani a avut şi Realitatea, ceea ce nu i-a garantat succesul sau supravieţuirea.

Distorsionarea crasă a realităţii pe care cele două televiziuni o practică se sprijină pe două picioare: subiectele şi invitaţii. Între ele atârnă, precum sabia lui Damocles, interesele patronilor. Read the rest of this entry →

Îmi pun întrebarea doar pentru România, pentru că aici mi-aş dori un răspuns cât mai clar. Lovitura pe care mass-media româneşti şi-au aplicat-o consecvent în ultima vreme, de erodare accelerată a credibilităţii, va avea urmări. Ca public, mi-aş dori anumite urmări. Nu ştiu cât mai contează pentru mass-media din România ce-şi doreşte publicul, dar fac o încercare timidă, aşa, cu un public de unul.

Falimentul stilului mogulistic de a face jurnalism e un fapt. Unii moguli şi jurnalişti l-au înţeles mai devreme, alţii îl vor înţelege mai târziu. Publicul l-a înţeles la timpul potrivit.

Jurnalismul făcut pentru patron, oricât de bine ar fi plătit, are picioare scurte (cel mult câţiva ani). Jurnalismul făcut pentru public e cel care va câştiga. Întotdeauna. Indiferent dacă e jurnalism bun sau prost. Pentru că jurnalismul prost are succes la un public incapabil să discearnă, iar jurnalismul bun câştigă un public dornic de aşa ceva. Cheia e însă orientarea. Succesul depinde de orientarea către cine citeşte sau priveşte, nu către cine comandă. Read the rest of this entry →

Comerţul cu moartea a devenit cea mai profitabilă afacere a mass-media româneşti. Deschizător de drum a fost OTV, cu inepuizabilul caz Elodia, iar apoi, mai toate mijloacele media, care condamnau vehement televiziunea de garsonieră ca fiind o pată pe obrazul jurnalistic al României, i-au călcat docil pe urme.

Ultimele două exemple, cuplul Ceauşescu şi Mădălina Manole, au ridiculizat din plin noţiunile de măsură şi respect, atât faţă de cei morţi, cât şi faţă de cei care încă joacă rolul de public. Cred că e un moment bun să ne întrebăm de ce a ajuns moartea să fie mult mai interesantă decât viaţa, pe ecranele româneşti. Nu avem aici de-a face, ca în cazul Michael Jackson, spre exemplu, cu o operaţiune de marketing a unei firme comerciale, menită să multiplice maximal vânzările artistului dispărut.

Avem de-a face cu ceea ce mass-media presupun a fi o irepresibilă atracţie a publicului românesc către morbid, scandalos şi indecent. Aşa să fie? Sau avem de-a face cu o incapacitate cronică a mass-media de a produce subiecte documentate şi interesante despre ceea ce se întâmplă viu şi relevant în jurul nostru? Dacă e vorba doar de o lipsă acută de discernământ şi profesionalism? Read the rest of this entry →

Sâmbătă seară, de la ora 22.00, am participat la emisiunea lui Robert Turcescu împreună cu Mihai Ghyka. Vreau aici să semnalez mai degrabă apariţia lui decât a mea. Mihai e unul dintre puţinii mei prieteni care, în pofida tuturor evidenţelor, crede că se mai poate face ceva cu ţara asta. Moşteneşte aceasta credinţă din familie, de multe sute de ani. Are un spirit de sacrificiu şi dedicare pentru România demn de urmărit şi de urmat. Emisiunea poate fi văzută aici.

Recomand cu căldură şi un foarte grăitor interviu cu Mihai Ghyka pe blogul lui Dragoş Bucurenci, în 4 secţiuni, aici, aici, aici şi aici. Read the rest of this entry →

De curând, ziarul Adevărul s-a repoziţionat ca o publicaţie care nu va mai trata deloc subiecte politice. Curajoasă şi interesantă mişcare. Prin succesul sau insuccesul acestei inţiative vom afla cât de mare e masa celor care s-au săturat/scârbit cu adevărat de interminabilele şi sterilele conflicte politice de la noi. Deci câţi pot trăi fără ele.

Eu sper să fie cât mai mulţi. Pentru ca, pe baza lor, Adevărul să dea tonul unei noi mişcări în spaţiul public românesc, aceea a recuperării vieţii oamenilor obişnuiţi din marasmul insalubru al flecărelilor politice cotidiene. Cred că mulţi am putea avea o viaţă mult mai frumoasă dacă ne-am regăsi preocupări şi interese desprinse de politică.

Nu va fi usor, după atâţia ani în care supradozele zilnice au creat o dependenţă generalizată. Dar cred că merită încercat. Am deveni o naţiune mai sănătoasă la cap, mai zâmbitoare şi mai civilizată. Şi poate că din ea ar putea apărea o generaţie nouă de politicieni, mai cu simţul măsurii şi al realităţii. Adică mai adevărată.

Lăudabilă campania “Noi vrem respect” iniţiată de Realitatea TV. Din păcate îi lipseşte un lucru important ca ea să fie pe deplin demnă de respect. Cade exact în păcatul pe care îl reproşează politicienilor: evitarea responsabilităţii. Dacă şi-ar fi respectat până la capăt publicul telespectator, şi-ar fi asumat partea de responsabilitate în crearea situaţiei pe care acum o deplânge.

Realitatea e că aceşti politicieni atât de condamnabili astăzi nu au apărut din neant. Ei, cu toată lipsa lor de respect, au fost promovaţi asiduu, ani de-a rândul, zi de zi, de o mass-media în care Realitatea TV s-a încolonat riguros. Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu şi mulţi alţii asemenea, pe care din respect pentru publicul respectabil ar fi trebuit să nu-i vedem niciodată la un post de televiziune care se, şi ne respectă, şi-au luat porţia de prime-time, audienţă şi putere, inclusiv de la Realitatea TV. Read the rest of this entry →

(articol apărut în numărul din 1 septembrie al Revistei 22)
Cu copiii mei sunt în etapa în care încerc să-i ajut să-şi reprezinte cât mai bine, cât mai relevant lumea care-i înconjoară, cu particularităţile şi generalităţile sale. Ei îşi culeg unele informaţii de la ştiri, însă lumea pe care ştirile de la noi le-o creează e mai degrabă confuză.

Ştiariştii sunt pentru băiatul meu cel mare, Andrei, de 12 ani, ziariştii de ştiri. O meserie pusă la grea încercare în România de azi. Melanjul lexical folosit de el m-a dus cu gândul la ambiguitatea obiectului muncii celor care caută şi difuzează astăzi ştiri. Deşi ştirile ar trebui să vorbească despre lumea în care trăiesc, senzaţia pe care mi-o creează adesea e că ştirile de la noi îşi creează o lume proprie, care există doar pentru a fi un continuu spaţiu de manevră.

Conceptul aparent hazliu de ştiaristică m-a trimis, prin contradicţie, cu gândul la un slogan pe care l-am văzut de curând la televiziunea Bloomberg: „The news you can use“ (Ştiri pe care le poţi folosi) – asta e ceva ce mie îmi lipseşte în România, şi pentru mine, şi pentru copiii mei. Îmi lipsesc ştiri care să îmi folosească realmente la ceva. Read the rest of this entry →