Un titlu care ar putea stârni iritare. Cum adică, există unii între noi care sunt mai buni decât noi înşine? Eu cred că da şi mai cred că doar prin ei vom scoate capul la lumină.
Experienţele mele de zi cu zi îmi spun că suntem într-un proces accelerat de deprofesionalizare. Serviciile publice se bazează pe un personal din ce în ce mai slab pregătit şi mai prost plătit.
De regres nu e scutit nici mediul privat. Reducerea drastică a costurilor a însemnat, pentru multe companii, eliminarea cheltuielilor cu trainingurile şi instruirea angajaţilor, care mai reuşeau să suplinească lipsa de pregătire a proaspeţilor angajaţi.
Sursa problemei, sistemul românesc de educaţie, e într-o stază generalizată, pentru care nu se vede la orizont nicio soluţie viabilă. Şi totuşi, de undeva, trebuie începută reprofesionalizarea. Cea mai rapidă şi eficientă cale e să ne folosim de cei mai buni dintre noi: absolvenţii români ai universităţilor străine. Sunt cele mai valoroase creiere pe care le avem (odată ce au trecut de teste foarte drastice la admiterea acolo) şi sunt, totodată, şi cele mai bine pregătite minţi pe care le avem (din moment ce au finalizat un parcurs educaţional foarte exigent şi competitiv). Read the rest of this entry →
În vâltoarea unei noi reforme româneşti a educaţiei, care se strecoară printre examene, greve şi proteste, poate ar fi util să ne oprim şi să refelectăm câteva minute la îndemnurile lui Sir Ken Robinson, făcute la conferinţa TED din februarie 2010 şi apărute de curând pe site-ul organizaţiei.
Deşi înţeleg subiectul din ce în ce mai bine, nu contenesc să mă intrige, periodic, dificultăţile pe care le avem să privim în ochi oamenii cărora le vorbim. Ţin cursuri de vorbire în public şi aproape în fiecare grupă de cursanţi, oricât de ridicat ar fi nivelul ierarhic pe care îl ocupă în companiile lor, cel puţin jumătate au dificultăţi majore de a privi în ochii oamenilor cu care vorbesc.
Când îi intreb de ce, mulţi pun reţinerea pe seama emoţiei. Emoţia asta îmbracă însă o frică şi în spatele ei stă ceva de care foarte puţini au avut norocul să scape. Nu e o părere, ci o constatare. Pentru că atunci când îi întreb, nouăzeci la sută răspund afirmativ la întrebarea câtor dintre ei le-a fost adresată, în copilărie, adolescenţă sau chiar mai târziu, fraza: uită-te la mine, când vorbesc cu tine!. Pentru câţi deci, privitului în ochi i-a fost asociată, de foarte timpuriu, provocarea unei suferinţe. Şi în mare măsură, lucrurile sunt păstrate la acest nivel. Pentru că la întrebarea câtor dintre ei le-a fost adresată vreodată fraza: uită-te la mine, ca sa vezi cât te iubesc! răspunsurile afirmative sunt foarte, foarte rare. Read the rest of this entry →
Prezentul nostru nu prea se desfăşoară înspre un viitor clar, motivant, dătător de speranţă şi energie. Ne consumăm în prezentul imediat. Mâine e infinit mai important decât poimâine. Răspoimâine încă nici nu se zăreşte. El e adesea bine descris în agendă, dar nu are sens decât pe măsură ce ni-l apropie lucrurile urgente. Săptămâna viitoare nu va fi cu nimic diferită de săptămâna asta, iar luna viitoare va fi asemenea celei ce-i va urma.
La lansarea celei mai recente cărţi a Ioanei Pârvulescu, “Viaţa începe vineri”, Gabriel Liiceanu a vorbit despre oamenii sfârşitului de secol XIX, în care se petrece acţiunea romanului, despre ce îi deosebea pe ei de oamenii vremurilor noastre. Şi m-a frapat în discursul lui un lucru: felul în care ei îşi construiau prezentul înspre un viitor în care credeau foarte mult. Un viitor care avea sens şi pentru ei, şi pentru comunităţile din care făceau parte. M-a frapat pentru că nu m-am recunoscut şi nici nu am recunoscut într-o astfel de atitudine vreo comunitate din care să simt că fac parte. Read the rest of this entry →
(Articol apărut în numărul din 10 noiembrie al Revistei 22)
Spuneam, de curând, că s-ar putea să rămânem fără cuvinte. Între timp, am căpătat temerea că s-ar putea să rămân şi fără opinii. Un foarte bun prieten, emigrat de curând în Franţa, mi-a spus în preajma plecării: „Nu de România fug, ci de ceea ce începuse să scoată din mine…“. Remarca lui mi-a venit în minte acum câteva zile, când am răspuns întrebărilor unor studenţi economişti la un eveniment organizat de ei pe teme de leadership.
Prima întrebare care m-a pus pe gânduri a fost dacă eu aş recomanda studenţilor să intre în politică. Le-am mărturisit că în mine se luptă două răspunsuri potrivnice. Unul spune că e foarte periculos pentru un student, aflat în perioada formativă, să intre într-o organizaţie de partid, pentru că, ţinând cont de partidele de la noi, sistemul de valori şi comportamente al studentului va fi pervertit iremediabil. N-ar putea decât să îngroaşe rândurile celor împotriva cărora ar intra acum în politică. Read the rest of this entry →
Nivelul de nesimţire sau prostie al unor profesori creşte invers proporţional cu nivelul de educaţie şi cultură generală al elevilor lor. Ultimul răcnet în materie de educaţie şcolară îl reprezintă excursiile de shopping. Şi nu oriunde, ci chiar la Milano.
Oferta e simplă şi clară: 550 de euro, o jumătate de pagină despre mall-uri, un rând despre obiective turistice şi o notă importantă – în cele 5 zile ale excursiei “obiectivele turistice se vor vizita în limita timpului disponibil”.
Să zicem că aveţi un copil de clasa a şasea la o şcoală din Bucureşti şi el vine acasă cu această propunere de excursie, organizată de o profesoară cu elevi din toată şcoala lui.
Ce-i răspundeţi? Dar profesoarei i-aţi spune ceva?
Ce a rămas după două ore de dialog despre elite între Horia Roman-Patapievici şi vizitatori ai site-ului wall-street.ro puteţi găsi aici. Pentru mine, el a reuşit să aducă un plus de necesară claritate într-o chestiune destul de confuză a societăţii româneşti. Read the rest of this entry →
Marţi, 6 octombrie, între 2 şi 4 după-amiaza, îl voi avea ca invitat pe Horia Roman-Patapievici pentru un dialog despre elite şi publicurile lor în România de azi. Dialogul va îmbrăca forma unui live-chat şi e un nou episod al parteneriatului între Asociaţia Erudio şi site-ul wall-street.ro.
Ca punct de plecare al discuţiei am scris un articol pe care îl puteţi citi aici. La finalul lui găsiţi şi link-ul către secţiunea în care puteţi scrie întrebările. Horia şi cu mine vom fi bucuroşi să răspundem marţi la cât mai multe dintre ele. Read the rest of this entry →
Aseară am fost invitat pentru o scurtă intervenţie la The Money Channel şi am spus un lucru la care mă gândesc mai de mult. Mediul economic românesc suferă, în principal, de două boli: dependenţa de politic şi slaba rezistenţă în competiţia cu corporaţiile străine.
Ne trebuie un spirit antreprenorial sănătos, divers şi eficace. Dar cine să ne înveţe din timp un antreprenoriat autentic, un antreprenoriat care a dat rezultate certe? Iar singurul răspuns pe care l-am considerat rezonabil a fost acela al unor consultanţi străini.
Ce-ar fi dacă România ar încheia înţelegeri cu mai multe state dezvoltate (SUA, Olanda, Germania, Anglia, Franţa si altele), în care spiritul antreprenorial a dat roade de multe decenii sau secole, ca să putem beneficia de expertiza unor organizaţii ce ne-ar putea trimite consultanţi care, pe bază de voluntariat, să vină şi să predea în mod intensiv antreprenoriatul în liceele româneşti?
Câteva mii de consultanţi (profesori, oameni de afaceri, activişti în ngo-uri, voluntari Peace Corps etc.) care, vreme de o săptămână sau două, în câteva mii de licee din toată ţara, să deschidă şi să educe gustul elevilor de clasele XI-XII pentru iniţiativa privată. Read the rest of this entry →
Sper la ziua în care România va avea un sistem de educaţie care să poată oferi şi împlinire profesională unor români muncitori şi talentaţi precum Raluca. Până atunci mă bucur de recunoaşterea şi recompensarea ei în Olanda.
HotNews relatează subiectul mai pe larg:
O româncă a câştigat premiul Christiaan Huygens 2009 pentru cea mai bună teză de doctorat din Olanda
Raluca Marin-Perianu este câştigătoarea premiului Christiaan Huygens 2009, decernat în fiecare an pentru cea mai bună teză de doctorat din Olanda în domeniul ştiinţific. Teza sa de doctorat, intitulată “Wireless Sensor Networks in Motion”, aduce o contribuţie semnificativă în dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor”.
Raluca Marin-Perianu va primi premiul în valoare de 10.000 € de la ministrul olandez al educaţiei, Ronald Plasterk, în cadrul unei ceremonii oficiale ce va avea loc pe 7 octombrie 2009 în Voorburg, Olanda.
