Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

Printr-o conjunctură norocoasă, am avut şansa să fiu în Spania, în seara finalei Campionatului Mondial. Am văzut meciul la o terasă animată şi de spanioli, şi de olandezi. Într-un semn de remarcabilă curtoazie, transmisia era preluată de pe ITV, în limba engleză.

Finalul meciului a dezlănţuit fiesta „la cote paroxistice“, cum ar spune veşnic neinspiraţii comentatori ai TVR de la acest campionat. Fiecare dintre spaniolii care cântau şi dansau pe stradă se simţea campion al lumii. Urmărind meciul şi prestaţia excelentă a spaniolilor, nu m-am putut abţine să nu îmi pară din nou rău că noi nu reuşim să excelăm în nimic, ca naţiune.

Ştiu că acum sunt inundaţii şi priorităţile pare că sunt cu totul altele, însă inundaţii au fost şi vor fi în fiecare an, dar priorităţi valide, sustenabile, nu. Aş vota orice politician care ar propune un program menit să facă din România cea mai bună ţară din lume la ceva, la orice. La fotbal, la scrimă, la matematică, la dans, la film, la software, nu mai am nicio pretenţie. Numai să vină cineva care să vrea şi să poată aduna enormele resurse pe care le irosim înspre un scop clar şi concis. Read the rest of this entry →

Recenta decizie a Curţii Constituţionale a arătat din nou limitele sistemului politic în care ne încăpăţânăm să băltim. Pe de o parte, e anormal ca judecătorii să decidă politica economică a ţării, iar pe de altă parte, e anormal ca un guvern să nu poată propune legi în deplin acord cu Constituţia.

Am ajuns acum, ca societate, într-un punct mort. Partidele s-au închistat în structuri de oameni slab pregătiţi, a căror principală veleitate e datul cu părerea. După acest criteriu sunt selectaţi şi promovaţi. Nu doar de către şefii partidelor, dar şi de către mass-media. În materie de competenţă economică, legislativă sau managerială, în orice partid din România nu găseşti mai mulţi reprezentanţi decât degetele de la o mână.

Clasa politică românească nu mai are de unde să ofere o soluţie de administrare decentă a treburilor curente ale ţării. Asta se vede din lipsa de strategie, de obiective şi de adecvare la realitate. Fiind atacat din toate părţile, guvernul s-a baricadat într-o realitate internă, iluzorie, în care toţi ceilalţi îi par duşmani şi rău intenţionaţi. Nu pare să înţeleagă că toţi avem interesul să trecem cât mai repede de criză şi nu pare să înţeleagă nici că solidaritatea e un lucru pe care trebuie să îl oferi înainte să îl ceri. Read the rest of this entry →

să arate România, am văzut-o descrisă în discursul preşedintelui Băsescu către conducerea PD-L-ului la întâlnirea de ieri. De la alegerea lui Emil Constantinescu încoace nu am mai auzit un discurs politic care să simt că îmi reprezintă interesele în această măsură. Nu am afinităţi politice pentru vreun partid sau personale pentru vreun politician. Am însă afinităţi pentru un tip de Românie exact aşa cum o descrie Traian Băsescu aici. Îmi doresc un stat care să încurajeze întâi munca, nu pomana, performanţa, nu pilele, responsabilitatea, nu bătaia de joc şi preocuparea pentru viitor, nu doar pentru prezent.

Traian Băsescu nu e întruchiparea acestor idealuri. Din discursul lui de ieri, pare însă cel mai aproape de ele. Iar faptul că, din postura de şef al statului, are curajul şi demnitatea să le impună partidului de guvernământ, mi se pare un pas crucial înainte.

Dacă PD-L-ul ar reuşi în acest mandat măcar jumătate dintre cerinţele preşedintelui, ar fi un moment istoric cel puţin la fel de important ca revoluţia din 1989. Atunci s-a schimbat forma de guvernare. Acum s-ar schimba felul de guvernare. Iar asta ar putea să facă din România, în următorii 20 de ani, un loc în care să merite să trăieşti. Read the rest of this entry →

În numărul de luni al Revistei Forbes a apărut un material în care am fost inclus şi care se referă la o durere mai veche a mea, despre care am mai scris: lipsa de strategie, de orice strategie, a României. Articolul lui Andrei Năstase, din care puteţi găsi un fragment aici, se numeşte “România doar pe termen scurt” şi descrie foarte bine capcana din care nu putem ieşi de 20 de ani.

Nu e prima dată când suntem într-un ciclu electoral în care un partid sau o alianţă deţine puterea prin toate pârghiile ei: preşedinţie, parlament şi guvern. Că nici în astfel de condiţii nimeni nu poate propune o strategie coerentă pe termen mediu şi lung mi se pare foarte dezamăgitor. Faptul că toţi îşi concentrează energiile exclusiv pe presiunile şi crizele fiecărei zile, fără să dea semne că înţeleg sau coordonează şi viitorul apropiat, nu ne lasă nici o şansă. Read the rest of this entry →

Aud des, în ultima vreme, că sfârşitul crizei economice e o chestiune care nu ţine atât de realitatea economică, cât de încrederea oamenilor în viitor. Un fel de autoprofeţie împlinită. Dacă suntem suficient de mulţi care să credem că va fi bine, atunci va fi bine.

De curând am vorbit la o conferinţă, la Sinaia, în faţa a peste 400 de participanţi, majoritatea oameni cu putere de decizie în companiile pentru care lucrau. I-am întrebat câţi dintre ei cred că în 2020 vom putea ajunge de la Bucureşti la Sinaia pe autostradă. Cu descumpănire, am numărat până în zece mâini ridicate. Cazul autostrăzii m-a mirat, pentru că el diferă semnificativ de precedentele abordări ale statului român în această privinţă. Tronsonul Comarnic-Braşov e primul proiect în care statul nu mai participă direct. Realizarea lui e în responsabilitatea unui grup privat, care are tot interesul să-l termine cât mai bine şi mai repede, pentru că de asta depinde să-şi încaseze banii pe care îi investeşte. Şi totuşi, într-o majoritate dezarmantă, oamenii nu mai au încredere că rezultatul unui parteneriat public-privat va fi cel promis de către statul-partener.

Apare o întrebare dificilă: dacă viitorul nostru depinde de câtă încredere avem în el, cum poţi conduce o ţară care nu are niciun pic de încredere în tine? Cum poţi, ca administraţie, motiva un mediu economic să-şi proiecteze succesul, într-o ţară în care el nu te vede ca un partener de încredere? Read the rest of this entry →

În cadrul unei emisiuni TV la care am participat ieri seară, Dan Apostol, de la The Money Channel, mi-a semnalat apariţia unui articol în Money Express în care tema unei Românii de nota 10 e dezvoltată cu noi propuneri. Păcat că subiectul nu e de interes şi pentru cei ce ar putea decide măsuri concrete care să ridice nota României. 2010 ar fi un bun an de început. Puteţi citi articolul lui Dan aici . Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 5 ianuarie al Revistei 22)
Sunt cu familia în Bad Gastein, o staţiune de munte austriacă, la vreo 100 de kilometri de Salzburg. Stăm într-un hotel de familie. Asta înseamnă printre altele că, în prima seară, după cină, patronul ne-a invitat la un pahar de şampanie şi, la gura focului din şemineul din salon, ne-a povestit pe îndelete ce e cu hotelul lui. Înainte însă de dotări, altminteri remarcabile, ne-a impresionat cu căldura şi disponibilitatea lui. Ne vorbea un om nu doar cu o mare grijă faţă de agoniseala lui, ci mai ales cu o mare grijă pentru cum ne vom bucura noi de agoniseala lui.

E momentul să spun aici că nu există nicio plasmă sau LCD în tot hotelul. Nici minibar în cameră, nici zeci de canale TV în toate limbile pământului. Nici Internet wireless. Şi, totuşi, ne simţim excelent. Reţeta pare relativ simplă: dormim bine, mâncăm bine, avem o mulţime de opţiuni pentru timpul liber şi toată lumea e foarte amabilă cu noi. Read the rest of this entry →

(Articol apărut în numărul din 22 decembrie al Revistei 22)
Statul român, în accepţiunea lui de aparat administrativ, a demonstrat în ultimele două decenii că materia în care a dovedit cea mai consecventă performanţă este aceea de a ne complica vieţile. Mai întotdeauna în regim de urgenţă, în regimul ordonanţelor de urgenţă. Din ce în ce mai multe legi, norme de aplicare ce se bat cap în cap, instituţii care se suprapun şi se contrazic, structuri parazitare, reglementări stufoase şi ambigue. Un întreg hăţiş pe care statul l-a creat într-un fel în care un cetăţean sau o firmă să nu se poată descurca decât apelând mereu la stat. Un sistem în care statul nu consumă resurse în primul rând pentru subiecţii lui, ci mai ales pentru funcţionarii lui, pentru propria perpetuare şi extindere. E un cerc vicios care trebuie rupt.

Ce-ar fi dacă, la 20 de ani de la revoluţie, ne-am propune să facem din România o ţară de nota 10? Nu doar la figurat, ci şi la propriu. O ţară împărţită în 10 regiuni administrative, condusă cu 10 ministere şi colectând doar 10 taxe. O ţară în care orice text de lege să nu aibă mai mult de 10 pagini iar orice contract cu o autoritate publică să fie publicat pe internet în maximum 10 zile. Read the rest of this entry →

Ieri am participat în Aula Magna a Academiei Române la o dezbatere a Alianţei Profesioniştilor pentru Progres unde singurul politician român care a fost prezent şi a vorbit a fost senatorul UDMR Laszlo Gyerko. Asta spune cam tot despre preocuparea politicienilor români neaoşi pentru profesionalism şi progres. Şi motivează indirect şi brusca lor admiraţie faţă de Klaus Johannis.

Probabil că un nume mai potrivit al organizaţiei ar fi Alianţa Profesioniştilor pentru Progres fără Politicieni. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, ori cu ei ori fără ei…

Tema dezbaterii a fost una mai mult decât necesară: “După criză – încotro?”. Perspectivele creionate de mai toţi vorbitorii au fost mai degrabă pesimiste, justificat aş spune. Dincolo de cei din sală, preocupaţi de subiect, politicienii din afara sălii par a avea cu totul alte priorităţi. Read the rest of this entry →

La invitaţia Ziarului Financiar, săptămâna trecută am participat la o întâlnire a Clubului Business Magazin, având ca temă căutarea unor soluţii pentru ieşirea României din criză. Subiectul fiind foarte ambiţios, am intervenit destul de puţin în discuţie. Ceilalţi participanţi au fost: Andreea Voinea (Director Executiv HR, BCR), Aliz Kosza (CEO Fabryo), Teo Păduraru (Director Kingwich), Marius Stăncescu (Partener RIFF Holding) si Radu Furnică (CEO LDS/Korn Ferry).

Esenţa conversaţiei a apărut în suplimentul ZF de săptămâna aceasta. Redau în continuare fragmentul în care mi-am exprimat opinia: Read the rest of this entry →