Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.

(articol apărut în numărul 145 al revistei Cariere)
De curând am văzut filmul “The Reader”. Dincolo de subiectul şi succesul lui, altceva mi-a atras atenţia în mod particular. E un profesor de drept în film care reprezintă un tip de educator pe care l-am căutat şi apreciat toată viaţa. Profesorul care pune întrebări mult mai des decât dă răspunsuri. Profesorul care pune întrebări nu doar despre materia pe care o predă, ci mai ales despre sistemul de gândire şi de valori al studentului. Read the rest of this entry →

În seara asta am fost la Cărtureşti, la conferinţa de presă premergătoare lansării Jurnalului Oanei Pellea din luna iunie. Au vorbit, alături de Oana, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu şi Radu Parachivescu. O combinaţie cu totul rarisimă de suflet, minte, spirit şi verb. În acelaşi timp profund românească şi totuşi dureros de nespecifică României de azi.

S-au citat din Jurnal “Parisul poezos” sau felul în care Amza Pellea şi Ştefan Iordache “stau acum pe un nor înroşit de zaibăr şi râd cu poftă”. Read the rest of this entry →

Oana Pellea a scris un jurnal. El va vedea lumina tiparului luna viitoare, la Humanitas. Când mi-a povestit de el, am rugat-o să îmi scrie pentru blog un text despre această experienţă. E o bucurie şi o onoare pentru mine să deschid secţiunea de invitaţi a blogului cu o prietenă de suflet.

“Domnul Cosmin ce scotoceşte prin creiere şi suflete de oameni mă întreabă “ce ai învăţat din faptul că ai scris o carte?” Răspunsul e simplu: nimic. Pentru că nu am scris o carte. A avea această pretenţie ar fi de-a dreptul, din partea-mi, nesimţire. A nu se crede că oricine (adică eu) care înşiruie cuvinte pe un fir mai mult sau mai puţin logic, este şi scriitor. NU! Nici vorbă. Definitv NU!

Read the rest of this entry →

Săptămâna trecută am fost invitat să ţin un discurs de 15 minute la evenimentul Top Talents. Tema era provocatoare: “Cea mai importantă lecţie din viaţa mea”. Cerinţa organizatorilor (Catalyst), era ca cei prezenţi în sală – cam 200 de tineri la început de carieră – să înveţe ceva din lecţiile de viaţă ale vorbitorilor (înaintea mea au mai susţinut discursuri Silviu Hotăran şi Radu Georgescu).

Când m-am gândit cum să abordez cerinţa organizatorilor, mi-a venit în minte un dicton celebru: “Nu poţi învăţa pe nimeni nimic. Poţi doar ajuta oamenii să se descopere.” Dacă e să-i dau crezare, şi deocamdată îi dau, e imposibil să înveţi pe cineva ceva cu lecţiile tale; dându-i lecţii despre tine. Cum s-ar putea descoperi cineva pe sine prin lecţiile altuia? Ar trebui să-i dai lectii despre el, ca să se descopere în ele. Şi cum să dai unui om lecţii despre el? E totală utopie. Din perspectiva asta, cea mai importantă lecţie ar fi să nu dau lecţii.

Dacă, aşadar, nu poate nimeni învăţa nimic din lecţiile mele, din ce anume, ce e al meu, poate învăţa totuşi altcineva? Read the rest of this entry →

Acum câteva săptămâni, la recomandarea lui Gabriel Liiceanu am cumpărat cartea de debut a lui Constantin Noica, “Mathesis sau bucuriile simple”, în ediţia princeps, din 1934, de la un anticariat de lângă Universitate. Nu mă pricep la filozofie, nu sunt un cunoscător al lui Noica, aşa că, deşi el denumeşte bucuriile pe care le descrie ca fiind simple, pentru mine nu a fost deloc o lectură simplu de parcurs, de înţeles sau de acceptat.

În aceeaşi perioadă în care citeam cartea, lucram la crearea blogului, în care plănuiam să includ o secţiune în care să postez fragmente – din ceea ce citesc – care lasă asupra mea o amprentă aparte. Mi se întâmplă destul de frecvent să dau peste pasaje care fie mă pun pe gânduri, fie mă luminează într-un loc în care căutam lumina de mult, fie îmi confirmă o credinţă, fie mi-o pun sub semnul întrebării, fie îmi plac pur şi simplu pentru că redau un gând frumos, bine articulat. Mi-am dorit să prelungesc viaţa şi efectul acestor pasaje propunându-le şi altora.

Într-una din serile trecute, în timp ce introduceam în laptop unul dintre pasajele care m-au marcat din cartea lui Noica, au venit lângă mine cei doi băieţi ai mei, Andrei de 12 ani şi Mihai de 11. M-au intrebat: “Scrii la blog?” Am zis “da, într-un fel. Scriu nu un text al meu, ci un paragraf care mi-a plăcut foarte mult, dintr-o carte pe care o citesc, şi pe care vreau să-l pun pe blog.”. “Cum adică?” m-a întrebat unul dintre ei. Şi, ca să lămurim lucrurile, le-am arătat primul fragment pe care îl introdusesem, de la pagina 25. El zicea aşa:

“Alături de noi, în lume, sunt lucruri multe, însufleţite şi neînsufleţite. Ele nu văd şi nu înţeleg. Dar dacă într’o zi ar înţelege, cu siguranţă ar râde puţin de noi. Iar dincolo de lume stă un zeu vesel, care înţelege cu adevărat lucrurile şi râde cu adevărat.”

Read the rest of this entry →

Recent am fost la un workshop de Creative Leadership susţinut la IAA de Michael Conrad, preşedinte al Berlin School of Ceative Leadership, una dintre cele mai bine cotate instituţii din lume în domeniu.

M-am dus cu o speranţă care nu mi-a fost satisfăcută. Cu speranţa că, în accepţiunea vorbitorului, creativitatea înseamnă mai mult decât branding şi advertising. Seminarul a fost interesant, am învăţat lucruri, însă în principal cu ajutorul câtorva zeci de spoturi cu reclame.

Read the rest of this entry →

De câteva luni, urmez cursuri de dicţie. Nu pentru că aş avea probleme majore, ci pentru că voiam să corectez nişte lucruri de care nu eram mulţumit în privinţa clarităţii emisiei vocale.

Cum mi s-a întâmplat adesea când am dat de profesori cu har, cum e şi cazul Vioricăi Vatamanu cu care lucrez acum, motivul pentru care am început cursurile diferă de motivele pentru care le continui. Pentru că alte lucruri au devenit mai importante, pe măsură ce am înţeles nişte corelaţii.

Am înţeles că felul în care pot să construiesc forma vocală a cuvintelor îmi modifică felul în care le aleg. Că dacă mă interesează să se audă bine cuvintele atunci mă ajută să le aleg bine. Să aleg cuvinte cu anumite sonorităţi şi înlănţuiri de cuvinte cu o anumită armonie.

Read the rest of this entry →