Prima concluzie, pe care am tras-o instantaneu, a fost că şefu’ ei nu vrea banii mei, aşa că n-o să-i mai dau. Apoi, însă, m-am gândit că biata fată nu prea avea opţiuni. Ţara lui „cum vrea şefu’“ n-are graniţă comună cu ţara lui „cum ar prefera clientul“. Cel puţin nu pentru şefii predestinaţi.

La noi, şefu’ e raţiunea de a exista a multor firme, instituţii sau partide. Din postura de clienţi, de telespectatori, de plătitori de taxe sau de alegători, simţim asta în fiecare zi. Interacţionăm cu organizaţii pentru care noi nu suntem destinatarii unui serviciu, ci o sursă de venit pentru şefu’. Punct.

Şefu’ există peste tot în lume, dar, din cauză că prin alte părţi şefu’ nu e la prima generaţie de concurenţă şi piaţă liberă, a învăţat din familie că nu poţi supravieţui ca şef decât dacă poţi împleti opinia ta cu cea a celor de care depinde organizaţia ta. Noi suntem încă într-o cultură contrară. Toată lumea, clienţi şi angajaţi, trebuie să-şi acomodeze opiniile cu ale şefului.

Modelul public valorizat este cel al şefului care taie şi spânzură. Care ştie. Care n-are dubii şi ezitări. Dictează şi pedepseşte. Dă sentinţe. Când Brucan s-a înşelat, aici cred că a făcut-o. El s-o fi gândit că în 20 de ani scăpăm de nevoia asta, a şefului-stăpân. Că în 20 de ani ne acomodăm cu aerul libertăţii de a coopera şi de a ne înţelege înainte de a ne constrânge.

Mi-aduc aminte de un client care, acum câteva luni, m-a rugat să-l consiliez pentru un discurs pe care îl avea de ţinut în faţa managementului la nivel naţional. Situaţia în care se afla organizaţia era că, la un moment dat, unii manageri din judeţe făcuseră nişte greşeli, nu se aliniaseră cum trebuia la orientarea organizaţiei, însă, între timp, lucrurile se rezolvaseră şi şeful lor ar fi dorit să dea acum un semnal de reconciliere şi de sudare a echipei. Am explorat împreună posibilitatea ca, dacă vrea să-şi facă aliaţi, să nu se concentreze pe pedepsirea vinovaţilor, ci să ofere, în primul rând, o viziune pentru un drum comun înainte. I-am sugerat că aşa ar putea câştiga aprecierea oamenilor lui. Mi-a răspuns: „Voi câştiga apreciere, dar nu putere!“. I-am dat partea lui de dreptate, cu tristeţe. Ăsta e un concept care ne plasează încă în afara Europei – puterea care nu e dată de apreciere, ci de frică.

Iar conceptul ăsta are rădăcini adânci. Părintele se simte puternic, respectat, dacă copilul îi ştie de frică. Profesorul se simte puternic, respectat, dacă elevul sau studentul îi ştie de frică. Aprecierea e secundară, pentru că ea nu are beneficii imediate. E mai complicată, pentru că omul care te apreciază nu e dispus să-ţi execute ordinele orbeşte. E doar dispus să-ţi asculte argumentele, cu deschidere. E dornic să te ajute, dacă îi dai bune motive. E dispus să se lase convins, nu învins.

Deşi pare a avea atuul învingătorului, o naţiune cu şefi puternici, prin faptul că inspiră teamă, e o naţiune de învinşi. Oricare al treilea, fie el client, alegător, jurnalist, membru de partid sau simplu cetăţean, nu mai are loc în relaţia dintre şef şi executant.
(Articol apărut în numărul din 2 februarie al Revistei 22)

Apoi însă mi-am îngăduit luxul unei perioade lipsite de grijile expansiunii şi ale luptei pentru cote de piaţă. Am ales calea unei consultanţe individuale pe parcursul căreia m-am putut ocupa felurite proiecte şi experienţe interesante, pentru clienţii mei sau pentru propria mea curiozitate. Mi-am completat înţelegerea felului în care brandurile şi oamenii comunică şi relaţionează. M-am împărţit între Brandivia şi Asociaţia Erudio. Asta mi-a îmbogăţit perspectiva, însă mi-a grăbit şi nerăbdarea de a o fructifica la o scară mai mare.

Planetele s-au aliniat şi, spre sfârşitul anului trecut, m-am întâlnit cu Robert Braun, fondatorul companiei B&P Braun & Partners din Ungaria, cu care am încheiat un parteneriat, asociindu-ne în compania B&P Brandivia. Pe 1 februarie am lansat public acest parteneriat şi ne-am poziţionat în piaţa de comunicare din România. Puteţi găsi detalii pe site-ul B&P Brandivia sau, mai pe larg, in emisiunea Reţete anticriză, cu Dan Apostol, din 01.02.2010 de la The Money Channel:

A fost o zi cu multe bucurii şi multe emoţii. Am comunicat în media şi am evaluat reacţiile ei. Ce-a fost mai uşor a trecut . Acum începe munca: întâlniri, contracte, sediu, angajări, proiecte, împliniri, greşeli, învăţăminte, toată partitura businessului alert.

Sper să găsesc rapid şi echilibrul pe care mi-l doresc între noul business şi scris. Pentru că voi aţi devenit foarte importanţi pentru mine. Pentru mine, indiferent de business-urile mele. E o relaţie la care ţin mult şi pe care vreau să o păstrez.

În semn de mulţumesc, vă invit la o lectură savuroasă aici. De talentul şi charisma autorului textului, domnul Andrei Pleşu, vă veţi putea bucura şi pe 11 februarie, la Întâlnirile Erudio, unde va avea o expunere cu tema “La ce (mai) e bună cultura?”. Eu abia aştept să mai aflu nişte răspunsuri în plus.

În felul ăsta, succesul profesional ţine mai degrabă de loterie decât de metodă. E preferabil să înlocuim hazardul cu măsurarea, să introducem un pic de precizie, o şansă pentru o alegere educată într-o privinţă care are mare nevoie de aşa ceva. 

Acestei nevoi îi răspunde domeniul consilierii de viaţă şi carieră. Împreună cu o bună prietenă şi colegă de Erisma, Mihaela Feodorof (Feo), am înfiinţat Yourway – Life & Career Counseling. Ne propunem să oferim un sprijin celor care vor să-şi găsească un drum în viaţă (elevi, studenţi) şi celor care vor să-şi găsească un drum mai bun în viaţă (angajaţi, antreprenori). 

Feo are o experienţă de peste 12 ani în sistemul bancar, timp în care a angajat, evaluat şi consiliat pentru progresul în carieră câteva mii de persoane, în perioade de toate felurile; şi de expansiune, şi de stabilitate, şi de restructurare. I-au trecut prin mână oameni pentru poziţii de juniorat precum şi de middle sau top management. Are experienţa necesară, talentul potrivit şi certificarea internaţională pentru instrumentele pe care le folosim.

Ne ocupăm atât de evaluarea persoanelor în momentul în care se află, cât şi de o consiliere ulterioară pentru ca persoana evaluată să-şi poată atinge obiectivele pe care şi le propune. Lucrăm pentru persoane care vor mai mult de la viaţă şi pentru organizaţii care vor să înţeleagă mai bine ce oameni se potrivesc cel mai bine, unde şi de ce. Un bun management al talentelor este foarte util în orice punct de dezvoltare al unei companii.

Avem instrumente de măsurare şi evaluare şi pentru un segment care e în afara interesului firmelor, însă e de maxim interes pentru familiile angajaţilor: copiii şi adolescenţii. Colaborăm cu psihologi atestaţi şi aplicăm instrumente specializate pe două categorii de vârstă: 8 – 14 ani şi 15 – 18 ani. Sperăm să putem ajuta în acest fel copiii şi tinerii să-şi aleagă o carieră care să se potrivească în primul rând cu ei, cu personalitatea şi înclinaţiile lor, mai degrabă decât cu proiecţiile părinţilor, presiunea grupului sau meseriile la modă.

Am început de curând şi o muncă de consiliere gratuită cu asociaţii studenţeşti (CROS, AIESEC, ASER) din dorinţa de a-i ajuta pe câţiva dintre liderii lor să-şi găsească şi să-şi pună la treabă, cât mai rapid, punctele forte. Să poată împărtăşi altora din puterea lor şi să poată învăţa de la alţii cum să-şi întărească ariile deficitare.

Mă bucur mult să fac echipă cu Feo în acest proiect. Am plecat amândoi la drum din convingerea că oamenii merită să se bucure cât mai mult de viaţa lor şi că nivelul de împlinire al fiecăruia depinde consistent şi de calitatea alegerilor profesionale pe care îşi clădeşte viitorul.