De când am început, lucrez în mediul privat. Aproape 10 ani în mediul corporatist și încă pe-atât având clienți corporatiști. Acum e prima oară când văd oameni din toate colțurile lumii plângând dispariția unui CEO de corporație. Oameni de toate vârstele și condițiile scriind sau spunând, din America până în Asia, din Europa până în Australia: “We will miss you!”. De ce nu s-a mai întâmplat asta niciodată până acum, deși mulți alți fondatori sau directori celebri de companii au plecat din funcții ori dintre noi? De ce ei nu ne lipsesc iar Jobs ne va lipsi? Enorm.
Cum se face că, deși atât el cât și compania lui au făcut averi uriașe de pe urma vânzărilor de produse Apple, a fost și e perceput în continuare ca un om care a dat mult mai mult decât a primit?
I-au fost alăturate cuvinte precum geniu, vizionar, creativitate, îndrăzneală și altele asemenea. Dar n-au mai fost până la el genii, și vizionari, și creativi îndrăzneți? N-au mai fost oameni care au creat companii uriașe din nimic? Ce îl face pe el atât de special, atât de unic?
Cred că răspunsul la această întrebare e miezul răspunsului la o alta, care frământă mediul corporatist de câțiva ani. Steve Jobs și reacția oamenilor la dispariția lui sunt răspunsul la cum va arăta modelul de business de succes al secolului 21. Read the rest of this entry →
Zilele trecute am avut un workshop cu o echipă la Hotelul Orizont din Predeal. Primii patru care am ajuns acolo la 10 dimineața, deși umblați prin ceva hoteluri din lume, am intrat, ne-am uitat de jur împrejur, ne-am uitat unii la alții și ne-am oprit in loc. Nici urmă de recepție. Ne-a sărit în ajutor un angajat care ne-a indicat direcția în care trebuia să căutăm – un fel de gaură-hol pavoazată în negru de sus până jos. Ne uitasem într-acolo, dar nu reușiserăm să distingem decăt o pată de întuneric. Cum altele erau însă preocupările noastre, să ne cazăm și să trecem la treabă, n-am dat atenție.
Am coborât apoi să vedem sala în care trebuia să ne strângem toți 10 pentru două zile. Intrarea în ea, la demisol, ne-a coborât instantaneu temperatura. Pardoseală neagră, tavan, negru, doi pereți din patru, negri. Al treilea, ați ghicit, era portocaliu, iar al patrulea de sticlă. De prisos să spun, mesele și scaunele, negre. O sală foarte bună pentru o întâlnire, dar doar dacă ar fi fost ultima. Priveghi de lux nu era conceptul pe care mi-l imaginasem pentru echipa cu care lucram. Read the rest of this entry →
Anul 2011 începe greu. Noi reduceri de venituri pentru unele categorii de consumatori, noi insolvenţe, noi măsuri de austeritate la orizont. Şi totuşi, pentru unii apar noi oportunităţi. Este o perioadă bună pentru cei care decid să inoveze. Să-şi adune puţinele resurse de energie nu pentru a se târî prin criză, ci pentru a alerga prin ea.
Într-o piaţă blocată în tăieri de costuri şi de personal, orice inovaţie, oricât de mică, în produs, în ambalaj, în distribuţie sau în comunicare, se vede. Cea mai mare piedică în calea inovaţiei e orgoliul. Nu doar în sensul că ne împiedică să admitem că ceea ce facem poate fi făcut mai bine decât o facem, dar mai ales prin faptul că ne împiedică să cerem ajutor.
E foarte greu să inovezi în propria ogradă. E infinit mai uşor pentru cineva să reformeze ceva făcut de altul decât ceva făcut de el. Şi pentru că nu e prea răspandită cultura apelului la consultanţă, mulţi se zbat până la epuizare în propriul labirint. Deşi, din afară, drumul s-ar vedea suficient de clar. Read the rest of this entry →
Săptămâna trecută, m-am întâlnit cu un prieten la o cafenea din zona Piaţa Romană. Cafenea cu brand, parte dintr-un lanţ de cafenele bucureştene cu nume intelectual. M-am aşezat la o masă, am comandat şi apoi, pentru că se însera şi lumina din încăpere era obositor de scăzută, am umblat la variatorul de lumină, aducând-o la un nivel rezonabil. Puţin după aceea, chelneriţa a intrat în cameră şi a redus lumina la nivelul „aproape întuneric“. Urmând rumoarea celorlaţi clienţi, am rugat-o să o lase aşa cum era, pentru că aş vrea să-mi văd prietenul în timp ce vorbesc cu el. Mi-a răspuns că nu poate, că aşa vrea şefu’, să fie lumina scăzută, „de cafenea“. Apoi, uitându-se în jur şi văzând feţele celorlaţi (la o masă, un client chiar încerca să citească o carte), a avut un reflex conciliant: „Dar aş putea să o las un pic mai mare, pentru că şefu’ nu e acum aici!“. Deşi soluţia părea mulţumitoare, nu mi-am putut reţine o întrebare: „dar credeţi că lumina în încăpere ar trebui să fie cum vrea şefu’ de acasă sau cum vor clienţii din încăpere?“. Întrebarea a lăsat-o perplexă, însă şi-a revenit în câteva secunde şi mi-a răspuns pe un ton mai scăzut şi resemnat: „Cum vrea şefu’“. Era clar că, înainte de mine, şi ea pierduse lupta. Read the rest of this entry →
Pentru mine, ziua de luni a fost una foarte importantă. A însemnat întoarcerea în postura de antreprenor de dezvoltare. Am mai urmat calea asta între 1992 şi 2005 creând şi aducând pe prima poziţie în piaţa de cercetare de marketing compania GfK România.
Apoi însă mi-am îngăduit luxul unei perioade lipsite de grijile expansiunii şi ale luptei pentru cote de piaţă. Am ales calea unei consultanţe individuale pe parcursul căreia m-am putut ocupa felurite proiecte şi experienţe interesante, pentru clienţii mei sau pentru propria mea curiozitate. Mi-am completat înţelegerea felului în care brandurile şi oamenii comunică şi relaţionează. M-am împărţit între Brandivia şi Asociaţia Erudio. Asta mi-a îmbogăţit perspectiva, însă mi-a grăbit şi nerăbdarea de a o fructifica la o scară mai mare. Read the rest of this entry →
Sistemul de educaţie şi formare din România suferă de o lipsă majoră din perspectiva relevanţei sale. Nicăieri pe parcursul lui nu oferă instrumente de orientare, de testare şi de validare a aptitudinilor, preferinţelor şi competenţelor personale. Multe cariere se aleg şi se construiesc la întâmplare tocmai din acest motiv. Oamenii ajung să practice profesii despre care nu ştiu în prealabil mare lucru şi despre care nu ştiu cum li se potrivesc de fapt. Când ajung să constate incompatibilităţi, unii persistă înspre o acomodare forţată, alţii aleg un alt drum, un alt domeniu, dar tot fără o investigare profesionistă a posibilităţii de reuşită.
În felul ăsta, succesul profesional ţine mai degrabă de loterie decât de metodă. E preferabil să înlocuim hazardul cu măsurarea, să introducem un pic de precizie, o şansă pentru o alegere educată într-o privinţă care are mare nevoie de aşa ceva. Read the rest of this entry →
