Pentru cei care vor ceva mai mult de la spaţiul public, asta va fi o provocare redutabilă. Pentru cei care vor să îşi vadă numai de afacerile lor, va fi doar un inconvenient secundar.

Topul are la bază o cercetare calitativă şi cantitativă pe un eşantion de 200 de persoane, reprezentativ la nivelul populaţiei Bucureştiului pentru segmentul cu vârsta cuprinsă între 25-40 ani, venituri mari, educaţie superioară, “gulere albe”, care lucrează în companii mulţinationale sau în firme active în mediul de business.

Conceptul de brand personal e, încă, unul foarte nebulos în spaţiul public românesc, inclusiv în cel de business. Sper ca acest top şi metodologia lui să mai arunce puţină lumină. Până atunci însă, cum afară e destul de mult soare, vă propun două scurte exerciţii: unul de reprezentativitate şi unul de predicţie:

Prima întrebare către voi e care sunt brandurile personale de antreprenori români pe care le apreciaţi cel mai mult (Q1 – Top 5)?

A doua întrebare e care credeţi că au fost brandurile personale de antreprenori români pe care eşantionul descris mai sus le-a apreciat cel mai mult (Q2 – Top 5)?

Vă mulţumesc anticipat tuturor pentru răspunsuri.

Pentru că brandul României nu stă într-o frunză mai asemănătoare sau mai diferită de altele, ci într-un efort de câţiva ani buni de a pune în valoare ceea ce propune poziţionarea actuală a brandului: natura montană a ţării.

Am văzut şi auzit multe reacţii de dezamăgire dar n-ar trebui să uităm un lucru: orice brand este despre materialul clientului. Or, România nu are în acest moment nimic excepţional de oferit. Ar putea transforma elementul natural montan şi perimontan într-o experienţă dezirabilă pentru turiştii străini, însă numai după câţiva ani de muncă asiduă şi câteva miliarde de euro investite cu cap în acest scop.

Vestea bună, cea mai bună veste, după părerea mea, e că avem, în sfârşit, o direcţie. Ea nu e, din fericire, nici litoralul, nici delta, nici Dracula. “Explore the Carpathian garden” e ceva pe care se poate construi sustenabil şi de care pot beneficia foarte multe regiuni ale ţării. Nu însă fără unele sacrificii.

Un prieten îmi povestea că a fost weekendul trecut pe Transfăgărăşan şi, în loc de aerul curat la care spera, a avut parte, pe zeci de kilometri, până la Bâlea Lac, de fum şi miros de mici şi de “turişti” care-şi făceau nevoile liniştiţi pe marginea drumului. Nu prea e genul de grădină în care să vrei să ajungi sau să te intorci. Aşadar noul slogan de promovare turistică a României va impune printre altele, din fericire aş zice, şi sacrificarea unui anumit tip de turism autohton, generator de poluare, mizerie şi neam-prostie.

Lucrurile şi locurile vor trebui mai bine organizate şi delimitate, aşa încât fiecare să poată practica turismul pe care şi-l doreşte fără să lase urme de neşters.

Majoritatea presei are acum o vădită agendă politică, anti-Udrea, dar asta mi se pare secundar. Chestiunea lipsei de unicitate a frunzei e clară. Sursa confuziei nu e la fel de clară. Nu cred în varianta copierii sau preluării neautorizate. THS e o firmă cu o reputaţie mult prea bună şi mult prea îndelung construită ca să o rişte pentru un simbol grafic. Cred mai degrabă într-o coincidenţă cum numai noi, cei mai cârcotaşi dintre cârcotaşii lumii meritam.

Dincolo însa de o reprezentare grafică, oricare ar fi ea, aştept cu interes un plan de măsuri, nişte direcţii de acţiune concretă pentru substanţierea noului brand şi a noii poziţionări. Dacă şi ele vor fi, la rândul lor, politizate, atunci milionul de euro dedicat construcţiei acestui brand a fost aruncat pe fereastra, în fundul unei curţi pe care n-o va vizita nimeni, niciodată.

Dar poate, totuşi, de data asta vom face în fine un lucru bun, pentru noi în primul rând, iar apoi şi pentru cei pe care viitoarea campanie de comunicare îi va fi convins să ne intre în grădină. Avem lucruri mult mai importante de facut decât tăiatul frunzei la… televizor.

P.S.: Ieri, în timpul unui interviu pentru jurnalul de ştiri al unei televiziuni, am constatat că principala lor sursă de informare despre controversa legată de logo era un blog, piticu.ro. M-am bucurat şi îl felicit pe Cristi Dorombach pentru viteza şi calitatea documentării. Dacă aş fi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, i-aş oferi un loc în Consiliul de brand.

Suntem educaţi de mici într-un fel în care se aşteaptă de la noi să fim buni la toate şi să fim apreciaţi de toată lumea. Trebuie să iei note bune la toate materiile, în timp ce excelezi la pian, la balet, la karate şi la înot. Bineînţeles, concomitent cu un premiu la olimpiada de matematică.

În materie de brand turistic, precedenta poziţionare a României venea şi de aici. „Land of choice“ însemna că noi putem fi pentru oricine orice. Şi nimic în acelaşi timp, pentru că orice alegere liberă implică şi alegerea nulă. Iar pentru că am vrut tot timpul să fim de toate, am sfârşit prin a nu fi nimic. Nu ştim să spunem altora clar de ce să vină în România. Unii scot din pălărie delta şi litoralul, alţii pe Dracula, alţii Casa Poporului, mănăstirile sau sarmalele şi mititeii. Dacă interlocutorul pare mai eco, ne vin în minte peisajele; dacă omul e mai citadin, atracţiile de prin cluburi şi discoteci. Acum avem, în sfârşit, o şansă să ne hotărâm ce construim, ce promovăm şi ce lăsăm deoparte.

În urma unui proces de cercetare şi construcţie de jumătate de an, a fost făcută publică strategia de poziţionare a brandului turistic al României. Firma spaniolă care a câştigat licitaţia are în portofoliu branduri de destinaţie renumite, inclusiv pe cel al Spaniei. Aşadar, premisele sunt cele mai bune pentru ca România să se bucure de şansa unei promovări solide. De la teorie la practică e însă un drum a cărui lungime sau dificultate depinde de la ţară la ţară.

Hai să vedem cum ne propun spaniolii să ne uităm la noi şi să îi convingem şi pe turiştii străini să se uite la noi. Brandul turistic al României e poziţionat pe 3 paliere: atribute, valori-cheie şi personalitate.

Atributele propuse sunt autenticitate, natură neatinsă, cultură unică şi siguranţă. Toate sunt elemente pe care le avem, dar pe care nu le consolidăm în mod programatic. Iar ca să poată fi aliniate aceluiaşi scop, ar trebui definite cât mai unitar. Ce vrem să însemne pentru noi autenticitate? Răspunsul va naşte dezbateri aprinse, dar un răspuns trebuie construit, promovat şi acceptat. Altminteri, cuvântul singur nu va avea nicio însemnătate.

Cu natura neatinsă, iarăşi ne aşteaptă nişte eforturi, care să oprească defrişările masive, construcţiile ilegale şi poluarea foarte vizibilă a lacurilor şi râurilor. Şi care să ne ajute să ferim natura de atingerea noastră, creând, în acelaşi timp, condiţii decente turiştilor români şi străini.

Unicitatea culturii vine probabil din îmbinarea foarte particulară între sorgintea latină, influenţele bizantine şi vecinătăţile slave.

Dar linia de demarcaţie e foarte fină între coabitare, împletire şi contaminare. Adică, o prea mare versatilitate poate afecta considerabil atributul de autenticitate. Şi aici e nevoie de o definire mai clară a tipului de unicitate culturală pe care îl putem propune credibil.

În privinţa siguranţei, cu siguranţă avem de îndreptat câteva puncte de contact ale turistului cu subiectul. De la taximetriştii de la Otopeni până la siguranţa drumurilor şi a spaţiilor publice.

Următorul palier este cel al valorile-cheie. Aici, spaniolii ne propun să operăm cu: descoperire, spiritualitate şi verde. În România poţi descoperi multe lucruri. Nu toate plăcute. Ce anume ar fi cel mai bine de descoperit şi care să fie în linie cu atributele? Şi ce anume ar fi de descoperit aici mai degrabă decât în alte ţări din jur? Dacă vom vrea ca aceste descoperiri să conţină şi celelalte două valori, spiritualitate şi verde, atunci întreaga industrie turistică e în faţa unei reorientări majore.

În fine, ultimul palier este cel al personalităţii. Spaniolii au propus: amabilitate, inocenţă, puritate. Când le-am văzut, am ridicat din sprâncene. Apoi mi-am dat seama că nu de lumea în care mă învârt eu vorbeau ei. E foarte posibil ca aceste trăsături să existe în suficientă măsură acolo unde sunt de descoperit elemente de cultură autentică, de spiritualitate şi natură neatinsă. Ar fi o primă şansă ca la ele să ajungă nu doar turiştii străini, ci şi noi, redescoperind locurile şi oamenii buni pe care îi avem, făcându-le loc în vieţile noastre, ca să ne simţim mai bine cu noi înşine şi cu cei care ne vin în vizită.
(Articol apărut în numărul din 1 iunie al Revistei 22)

Pre-lansarea de azi a fost moderată de Radu Moraru. La ea a fost invitată Elena Udrea, ministrul turismului. A ţinut un scurt discurs cuminte, cu generalităţi corecte politic. Nimic despre substanţa brandului turistic al României, cum era şi firesc. Nu era treaba ei. Sala înţesată de camere de luat vederi şi de microfoane.

Apoi am vorbit eu, la invitaţia IAA România, despre necesitatea unui astfel de brand şi bune practici din alte părţi. Apoi s-a luat pauză. După pauză, a început prezentarea propriu-zisă, a preşedintelui THR, în engleză. Doar că după pauză, odată cu plecarea Elenei Udrea, în sală mai rămăseseră o singură cameră de luat vederi şi doar 2-3 microfoane.

Adică exact la partea pentru care s-a creat evenimentul, nu mai era picior de media care să-l înţeleagă şi să-l promoveze corect.

O bună comunicare ar fi arătat aşa: introducere Elena Udrea, prezentare firma spaniolă dar în română sau cu traducere consecutivă (cu toată media de faţă, pentru ca oamenii să înţeleagă în detaliu subiectul), apoi pauză (când ministrul şi media puteau pleca liniştiţi), apoi sesiune de întrebări şi răspunsuri între profesionişti şi reprezentanţii turismului aflaţi în sală. Iar evenimentul n-ar fi trebuit moderat de un jurnalist vădit simpatizant PD-L. Asta va antagoniza din start o bună parte din media, indiferent de calitatea conţinutului produs de THR.

Mi-a părut foarte bine că ne apropiem de finalizarea unui proces profesionist de branding de destinaţie şi mi-a părut foarte rău că a plecat la drum cu stângul. Poate organizatorii comunicării de la Ministerul Turismului vor fi învăţat ceva iar lansarea propriu-zisă, din iunie, va fi făcută aşa cum merită un subiect atât de important.

În prezentarea THR de azi au fost descrise pe scurt toate elementele strategiei şi poziţionării brandului turistic România, mai puţin identitatea grafică. Am înţeles că procesul de selecţie a celei mai bune variante este încă în curs dar oricum subiectul mi se pare secundar. Principal mi se pare ce vom reuşi să facem pentru a umple simbolul grafic, oricare ar fi el, cu experienţe plăcute, diferite şi memorabile pentru turiştii străini. Munca grea abia acum ar începe, şi pe asta nu ne-o mai pot face străinii. Găsiţi în prezentarea de mai jos cum a fost construit şi despre ce va fi vorba în brandul turistic al României.

RUMANIA

Partea bună e că avem o ţară într-adevăr frumoasă. Partea proastă e că nu ştim ce să facem cu ea. Şi până nu ne dumirim, va fi foarte greu de promovat, oricât de bune ar fi şi astăzi mijloacele.

O rasă pe cale de dispariţie în mass-media de la noi. Documentat, inspirat, cu un plan al discuţiei care însă nu m-a strâns nici o secundă, menţinând parcursul la un nivel înalt şi divers. Am purtat un dialog degajat, dar constant la obiect.

Plecând de acolo, n-am putut să nu mă întreb ce şi cât public mai poate avea azi răbdarea şi plăcerea de a asculta o discuţie de felul ăsta. Fără agitaţii isterice, fără acuze, fără ridicări de ton, fără săgeţi otrăvite, adică o discuţie despre lămurirea subiectului ei, nu despre răfuielile personale ale celor care participă la ea.

Şi mi-am pus apoi întrebarea: oare de ce Radu nu are loc cu harul, talentul şi decenţa lui la un post de radio mai generalist, cu audienţă mai largă? Unde ar putea fi ascultat şi îmbrăţişat ca model de mai multă lume. Unde ar putea convinge mai mulţi oameni să vorbească mai frumos, mai cumpănit, mai “primenit”, cum spunea el în emisiune.

Ar fi un tip de model foarte rar: care nu îţi spune neapărat cum să faci, ci care face el într-un fel în care îţi vine şi ţie, în care ai vrea şi tu să ştii să faci. Te inspiră şi te motivează cu ceva dinăuntrul tău să devii mai bun.

Pe mine m-a consumat destul de mult în emisiune – i-am şi spus-o la plecare – pentru că a trebuit să depun un efort susţinut să mă ridic la nivelul ideilor şi formulărilor pe care mi le-a propus, dar acest efort m-a ajutat. Am simţit că am reuşit să fiu mai bun decât aş fi fost lăsat de capul meu.

M-aş bucura mult ca Radu să aibă unde practica aşa un exerciţiu cu cât mai mulţi ascultători, interlocutori şi colegi de breaslă. Am respira cu toţii un alt aer jurnalistic în România. Mai curat, mai proaspăt şi mai sănătos.