There is always a way to be better.

Cosmin Alexandru | There is always a way to be better.


Facilitare

În general, am avut rol de facilitator pentru întâlniri la nivelul managementului companiei sau al unei funcţiuni specifice. Avantajul cooptării unui facilitator extern rezidă, pe de o parte, în echidistanţa cu care acesta poate coordona desfăşurarea activităţilor, iar pe de alta parte, în suflul proaspăt, exterior mediului pe care îl facilitează, pe care îl poate aduce în abordarea subiectelor.
De multe ori tocmai de asta e nevoie, de o perspectivă diferită şi echilibrată, pentru ca probleme care trenează de mult să-şi găsească o rezolvare rapidă şi durabilă.

Facilitarea include organizarea de exerciţii şi jocuri relevante, sesiuni de creativitate, de brainstorming, lucrul în echipe aflate în competiţie sau în cooperare, propuneri de abordări inedite etc., toate subsumate scopului final al întâlnirii.
Acest scop poate fi de mai multe naturi, cele mai frecvente fiind stabilirea unei strategii de viitor, rezolvarea unei probleme operaţionale sau motivarea şi apropierea oamenilor din echipa respectivă.

În mod uzual, întâlnirile care pot beneficia de facilitare durează între o jumătate de zi şi două zile.

Comments are closed.



↑ Top