Sunt din nou optimist

Am avut un weekend special. Foarte special. Cu Erudio și AIESEC. Ambele ocupă un loc aparte în ceea ce sunt. În AIESEC am învățat să primesc și să ofer, în Erudio am aflat că lucrul ăsta e posibil la orice vârstă și la orice nivel.

Vineri am sărbătorit 5 ani de Erudio. În vara lui 2005 am plecat la drum o mână de oameni așezați în jurul unei mese, vorbind și visând cu ochii deschiși la o lume mai frumoasă. Acum avem peste 200 de absolvenți care fac lumea mai frumoasă. De fiecare dată când ne adunăm, cum s-a întâmplat la balul de vineri seară, simt un fel de energie cum nu găsesc nicăieri altundeva. E ceva în oamenii ăștia care îmi dă încredere că mai binele nu e doar o posibilitate, ci o certitudine. Sper că se observă și din poza de mai jos.

Bucuria a continuat sâmbătă, când am sărbătorit 20 de ani de AIESEC în România. Faptul că un lucru pe care câțiva studenți l-am început acum 20 de ani creează, de atunci, un viitor mai bun pentru sute de studenți în fiecare an, m-a copleșit în prezența lor. În fața a peste 500 de studenți la sesiunea dedicată leadership-ului și a peste 800 de studenși și alumni, mulți dintre ei prieteni, la gala de ceremonie, m-am regăsit. Ce vedeți mai jos nu e de la niciun meci. E felul în care membrii AIESEC încep un workshop. Imaginea e pe alocuri tremurată pentru că mie, de emoție, îmi tremura mâna.

AIESEC RO20

Intrasem în ultima vreme într-un soi de fundătură din care nu mai vedeam pe unde ar putea merge lucrurile înainte în țara asta. Am avut nevoie de câteva luni în care să nu mă mai uit la televizor și de câteva zile în care să mă uit la oamenii din jurul meu, care nu apar la televizor, ca să înțeleg.

Soluția pare a fi, probabil că nici nu se putea altfel, foarte originală. O Românie merge înapoi, trasă de guvern, parlament, sindicate și pseudo-patronate la televizor și în presă, iar altă Românie merge înainte, împinsă de oameni, companii private și organizații non-guvernamentale pe facebook, pe twitter, pe youtube sau pe bloguri. Ambele tabere încearcă să-și pună amprenta pe România din jurul lor.

Nu știu când se vor întâlni, căci deocamdată se feresc una de alta. Dar știu sigur căreia îi aparține viitorul. Mi-am petrecut acest weekend cu oameni în preajma cărora e imposibil să nu fii optimist.