Comments on: Sacul fără fund al statului fără cap

By: Adrian Stanciu

Adrian Stanciu — Thu, 24 Sep 2009 14:22:06 +0000

Reductio ad absurdum cu adevărat. Era o afirmație de principii, nu o demonstrație bijectivă.

Serios vorbind, e o mare diferență între a-ți asuma un anume rol și a-l vedea dus ad absurdum. Spre exemplu. Rolul unui bun manager este să nu facă nimic. Munca de a nu face nimic ocupă tot timpul disponibil, pentru că ținta e în permanentă mișcare. Dar e o mare diferență de comportament și strategie între un manager care urmărește să-și atingă obiectivele fără să facă el nimic și unul care vrea să le atingă implicându-se cât mai mult în proces. La fel și cu statul.

By: Observator

Observator — Thu, 24 Sep 2009 12:25:17 +0000

Phii, da’ bine le mai ziceti, domnu’ Alexandru!… Mi-au dat si lacrimile (de placere). Auzi colo: ” Rolul statului e (…) să ajute din ce în ce mai mulţi oameni să nu mai aibă de-a face cu el.” Pai – prin reductio ad absurdum – cind o sa ajute si ultimul cetatean sa nu mai aiba de a face cu el, atunci s-a ispravit si statul!
…sau nu?…

By: Cosmin Alexandru

Cosmin Alexandru — Thu, 24 Sep 2009 06:43:25 +0000

@Andrei Sava
Pentru că îmi place să văd rezultatele muncii mele. Iar în actualul context politic, cu clasa noastră politică şi electoratul ei, nu văd cum aş putea să obţin vreun rezultat. Când zic rezultat, mă refer la idealul meu de politică, democraţie şi societate. Că aş putea să am rezultate în buzunar sau în notorietate, dar nu astea mă mână în viaţă.

By: Andrei Sava

Andrei Sava — Wed, 23 Sep 2009 21:31:54 +0000

De ce nu va implicati din nou in politica?

By: Roman

Roman — Fri, 18 Sep 2009 21:13:18 +0000

@ lunetistu: Daca statul suntem noi atunci suntem decerebrați.

By: lunetistu

lunetistu — Fri, 18 Sep 2009 10:54:53 +0000

Statul suntem noi. Cat o sa ne tot plangem ca statul e asa si pe dincolo si n-o sa ne dam seama ca statul e asa cum suntem noi? Nu, cei care au plecat din tara nu au plecat din cauza statului. Au plecat din cauza iubitilor concetateni. Statul e asa fiindca majoritatea e asa.

Cat despre ideea de a astepta prea mult de la stat, uite-te un pic la Franta si vei vedea chestia asta dusa la extrem. Nu, nu e numai la noi.

By: Sacul fără fund al statului fără cap - Emi Gal

Sacul fără fund al statului fără cap - Emi Gal — Fri, 18 Sep 2009 10:44:16 +0000

[...] întreg îl găsiţi aici. Tags: cosmin alexandru You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. [...]

By: Adrian Stanciu

Adrian Stanciu — Fri, 18 Sep 2009 06:26:22 +0000

Mișto articol, bravo! O întrebare la care el nu răspunde e “cine e statul?” În articol ca și în conștiința publică statul e o entitate separată de noi, mai degrabă prădalnică și ostilă. Raporturile cetățenilor cu statul sunt mai degrabă ostile și antagonice, de la reprezentanții autorității (poliție) până la cei ai serviciului public (primării, etc.). Tipul ăsta de poziționare e tipic pentru statele totalitare, așa cum am fost și noi. Din nefericire aș zice, acum avem unul democratic, adică statul suntem tot noi. Puterea de stat, la care de fapt se referă oamenii când denumesc statul, e aleasă prin vot. Ea își dorește puterea pentru a se îmbogăți, nu are culoare și ideologie și ca atare e ahtiată după orice vot, mai ales acum, când ultimele alegeri au fost așa de strânse. De aici rezultă un stat slab impotent și incompetent dar foarte șmecher.

E un non-sens absolut să ai o țară de asistați. Orice protecție socială care se extinde asupra unei majorități a populației e o idioțenie. Fiecare dintre noi plătim o taxă care apoi e trecută prin mecansimele statului care iau cam 25% din ea doar pentru a se susține pe sine, apoi restul e prăduit în licitații dubioase în care cineva mai umflă 10-20%, jumătatea care rămâne fiindu-ne dată înapoi sub forma unor servicii de calitate dubioasă, prestate în general în silă de funcționar care se consideră nedreptățiți și marginalizați pentru că au salarii mici.

Cu toate acestea fenomenul persistă, pentru că el satisface, în mod pervers, pe mai toți participanții la jocul democratic. Boborul primește ceva gratis, puterea se alege din nou, bugetul țării crește și sporesc licitațiile din care cea din urmă se îmbogățește. Nimeni nu are interesul să strice morișca asta.

Cu adevărat, ce ne poate salva e educația și buna creștere. Cine ne educă?