Am o propunere
(Articol apărut în numărul din 7 iulie al Revistei 22)
M-am tot gândit cum s-ar putea crea un sistem în care administraţia centrală să poată beneficia de expertiza mediului privat corporatist în chestiuni de management, eficienţă şi organizare, fără a fi obligată la depolitizare. Şi am imaginat o soluţie în care toată lumea să aibă de câştigat, fiecare parte contribuind cu ceva. Prin părţi înţeleg pe de o parte managerii privaţi competenţi, pe de cealaltă miniştrii şi alţi lideri politici. Nu în ultimul rând, mă aştept să avem de câştigat şi noi, cei care ar trebui să ne bucurăm de rezultatele cooperării eficiente între cele două, azi, tabere.
Contextul managerial şi politic românesc seamănă foarte puţin cu cel european. Întotdeauna i-am invidiat pe partenerii mei de afaceri europeni care îmi povesteau cu relaxare şi optimism despre bunele lor relaţii de colaborare cu lideri politici din ţările lor, despre succesul multor iniţiative private preluate şi puse în practică de structurile politice şi administrative. Aveau canale de comunicare deschise, disponibile şi eficace. Iar aceste canale nu erau mijlocite sistematic de comisioane, şpăgi sau alte atenţii. Nu înseamna că ele nu existau, dar erau mai degrabă excepţia decât regula. Cheia era interesul public comun.
La noi lucrurile stau diferit. Managerii au, în genere, o părere proastă despre capabilităţile de performanţă ale sistemului public iar funcţionarii şi oamenii politici – cel puţin cei cu care eu am stat de vorbă – sunt de părere că mecanismele care generează eficienţă şi performanţă în mediul privat nu pot fi puse în aplicare în structurile statului din cauza ingerinţelor politice şi a lipsei de motivaţie a oamenilor din sistem.
Propunerea mea e următoarea: cele 4 partide importante din România (PD-L, PSD, PNL şi UDMR) să facă o înţelegere pe 4 ani în care să cedeze un minister, oricare, unei echipe de management apolitice, cu dovedite performanţe financiare şi organizatorice în mediul privat corporatist. Această echipă să elaboreze şi să propună conducerilor celor 4 partide un plan de eficientizare a activităţii ministerului, cu etape, resurse, obiective şi criterii de măsurare pentru cei 4 ani. Odată strategia agreată, echipa să poată primi garanţia conducerii operaţionale pentru întreaga perioadă, cu respectarea criteriilor de performanţă, indiferent de schimbările politice sau administrative.
Acest minister ar trebui să asigure, pe lângă funcţionarea lui normală, şi o resursă de bune practici pe care fiecare dintre ministerele politice să le poată prelua şi adapta activităţii specifice. Cel mai frecvent răspuns pe care, în România, îl primeşte cineva care încercă să propuna o soluţie nouă e că nu se poate. Motivele abundă. Părem mult mai imaginativi în a găsi motive pentru care ceva nu se poate decât în a găsi mijloace să se poată.
Un aranjament de genul celui propus ar permite miniştrilor şi establishment-ului politic să preia în propriile structuri politice si administrative doar acele mecanisme, proceduri si instrumente de organizare care au trecut testul punerii în practică, care deja au dat rezultate. Iar procesul poate fi progresiv; nu trebuie să aşteptăm 4 ani, bunele practici pot fi preluate pe măsură ce devin viabile, de către oricare dintre partide.
Problema recompensei financiare pentru echipa de management a ministerului-pilot mi se pare secundară. Există acum în România un număr suficient de manageri foarte buni, fie încă activi, fie retraşi în postura de acţionari şi investitori, al căror venit nu mai depinde de un job anume. Sunt convins că mulţi dintre ei – pe câţiva chiar îi cunosc – ar fi dispuşi să se înhame la un astfel de proiect pentru motivaţii mai înalte decât cele financiare.
Dacă am putea trece cumva de suspiciunile reciproce care ne viciază atât comunicarea cât şi relaţiile, poate am putea să învăţăm să ne bucurăm împreuna de ce ştie fiecare să facă cel mai bine. Am putea să ne acordam o minimă încredere şi să ne ajutăm să construim pe ea o societate în care elita managerială şi cea politică aleg cooperarea în locul conflictului sau al ignorării şi dau un exemplu pozitiv, de apreciat şi de urmat.
Nu as vrea sa par nicidecum rau ( pentru ca va apreciez foarte mult ideile , gandirea si modul in care le expuneti) dar aceasta propune a dvs este (sper sa nu fie un cuvant prea dur) naiva. Clasa politica romaneasca , in majoritatea ei este preocupata doar de propriile afaceri si interese, lupta pentru scaun, si tot ce implica propriul buzunar sau al colegilor de partid/afaceri . Deci o colaborare de acest gen oricat de benefica ar fi pentru societate si generatiile care urmeaza nu este in nicu un caz posibila. O alternativa la aceasta stare a Romaniei este ajungerea la putere a acelor oameni propusi de dvs. Un partid care sa fie alcatuit doar din oameni pregatiti , capabili cu vointa si putere de lupta, care sa ajunga la guvernare. Acest lucru implica fondarea unui partid sau afilierea la unul care are niste principii si mai presus de toate niste membrii ca si dvs. Apoi o campanie prin care sa aratati romanilor cine sunteti si ce doriti sa realizati, oferindu-le alternativa. Stiu ca e mult mai complicat decat ceea ce propuneti dar asa vad eu singura sansa. Apoi prin obtinerea unei majoritati in parlament, sa se porneasca la o reconstrucite a Romaniei. Toti cei care au un cuvant de spus sa fie ascultati si sa se ia masuri in consecinta dupa necetitati. Stiu ca ati avut o experinta politica si ca lucrurile nu au mers deloc in sensul in care doreati, si ca romanii nu au apreciat ideile si planurile pe care le aveati. Totusi acum ca aveti mult mai multa experienta decat atunci, stiti mai bine cum sa ajungeti la “sufletul” romanului. Ar fi multe de adaugat pe aceste teme, dar inca ma tem ca tara asta inca nu are ochi sa vada dupa cortina intinsa de politicienii nostrii “dragi”. Sper doar ca cineva la lua aceasta initiativa si va arata ca Romania inca mai are o sansa sa devina cine merita, adica una din natiunile de top ale Europei
faina propunere.
politicului, in cautare permanenta de imagine, e posibil sa ii convina un exercitiu-pilot in schimbul celor returnate prin controlul unui minister.
treaba grea revine celor veniti din mediul privat pentru ca real vor avea de facut schimbarea culturii organizationale in respectivul minister. 4 ani ca popa.
Domnule Cosmin Alexandru,
Practic ati avut sansa dumneavoastra cu URR sa schimbati ceva. Si nu ati facut mai nimic. Doar vorbe multe, fapte putine. La fel ca si politicienii de astazi.
Bine, va puteti inscrie intr-un partid. Dar de acolo, doar cu idei bune, tot nu ati reusi sa faceti mai nimic.
Parerea mea e ca trebuie sa va analizati mai intai pe dumneavoastra inainte sa ii analizati pe altii.
Si daca mai e o sansa pentru dumneavoastra in viitorul politic al tarii va rog sa actionati acum.
Toate bune,
I.
Moncher, partial genial, ramine de discutat chestiunea financiara:
- ce minister vor fi de acord sa dea si ce bani va avea alocati in buget?
- cum platesti echipa asta?
Daca vor da vreodata, vor da un minister fara bani. Cit despre plata…
Salut Cosmin,
Super propunere ! Cum o punem in practica ?
Cu cine sa incepem sa discutam ? Cand ?
Salut si eu ideea asta si ca atitudine subscriu la ce spunea Mihaela!
Numai bine!
Excelenta ideea. “Externalizarea” temporara a executivului catre non-politic a folosit Cehoslovaciei lui Masaryk (strategia petka) sa depaseasca momente grele in perioada interbelica.
Cat de constitutional poate fi un asemenea aranjament e printre primele puncte care ar trebui clarificate.
@ Mihaela. As formula o propunere cat mai completa si as incepe discutii cu Boc, Geoana, Antonescu si Bella.
@ Mihaela
Nu stiu cum o punem in practica. Eu am apucat sa i-o expun pe scurt lui Geoana. N-a zis nici da, nici nu. Pe masura ce ma mai intalnesc cu politicieni am sa le mentionez subiectul. Nu-mi pun insa mari sperante.
@Florin
Ce minister nu mi se pare esential. Orice minister poate fi condus mai bine. Cat despre bani, nu cred ca ei vor fi detaliul de care sa ne impiedicam, daca restul detaliilor sunt lamurite. Cum ziceam si in articol, stiu oameni brici a caror bunastare nu mai depinde de salariu.
@Ionut M
Cu URR-ul am facut ce m-am priceput si ce s-a putut face la vremea respectiva. Pentru mine, cariera politica e un subiect inchis, cel putin pe termen scurt si mediu. Asadar nu ma voi inscrie in nici un partid. Asta nu ma impiedica insa sa ajut partide sau politicieni in ale caror idei cred. Nu mai am optiuni politice insa am optiuni de politici. Daca pot ajuta la punerea in practica a unei politici sectoriale sau a unei initiative politice sau administrative in care cred, o voi face, cu ce stiu, din afara politicii.
@ Ionut M
URR-ul dupa declaratiile liderilor sai a parut a fi un proiect foarte ambitios, eufemistic vorbind, din multe puncte de vedere, sau cel putin asa s-a vazut din afara. Fara sponsori, fara experienta “politica”, fara bazin electoral cert, insa cu multe idealuri, ceea ce nu e deloc rau in lumea manelisto-mercantila de azi.
In Ungaria a fost un proiect asemanator, FIDESZ, care a mers. In Cehia a fost un Havel pentru ca a avut cu ce popor sa se potriveasca, In Polonia, Walesa samd.
Ma tot gandesc de vreo zece-cinspe ani ce anume benefic s-ar potrivi cu Romania fiindca inca nu a rasarit si nici nu se vad semne, ba dimpotriva, Basescu pare o pedeapsa pentru alegeri nefericite perpetue?
Il invidiez (constructiv) pe Cosmin ca a avut ce-i trebuie ca sa faca URR-ul si speranta mea e ca n-o sa se opreasca aici.
Băieţi, nu vreau să vă dezamăgesc, dar totul începe de jos. Daţi o mînă de ajutor Lumii lui Hâncu (vezi happyfish), iar peste vreo 10-15ani veţi culege şi roadele. Pînă una, alta, ideea lui Cosmin e bună, dar, din nenorocire, cultura organizaţională a birocraţiei de stat va perverti inevitabil orice altoi de echipă managerială pe un trunchi funcţionăresc nărăvit la risipă. În cîteva luni, un ipotetic obiectiv, de 20% alocat cheltuielilor administrative (cam cît e într-o corporaţie) va fi ajustat la valoarea prezentă, de 40% (şi peste).
Apropo de risipă, eu însumi sunt într-un război “asimetric” cu statul. Iar finalul va fi, din ce în ce mai probabil, renunţarea la cetăţenia română. Dacă aveţi curiozitatea, şi vă încumetaţi să vă solidarizaţi cu mine într-un fel sau altul, puteţi intra aici, pe fir în jos: http://forum.liberalism.ro/viewtopic.php?p=38841#38841
Povestea începe cu stenograma de aici:
http://forum.liberalism.ro/viewtopic.php?p=38813#38813
O rugăminte am. De consideraţi legitim ca dreptul de vot să fie negat numai pentru că paşaportul titularului a expirat, sfatul meu e să vă declaraţi de la bun început “vechi”, şi să nici nu mai intraţi în locurile indicate.
Aş fi gata să accept reforma de care zici, în momentul în care nu va mai fi nevoie ca un client să meargă la bancă pentru a-şi înoi cardul, ci noul card îi va parveni prin poştă, cu 21 de zile înainte ca cel vechi să-i expire. Fără hîrţogăraie, fără nimic. Asta ar fi măsura calităţii managerilor din sectorul privat. Pînă atunci, dă-mi voie să-mi exprim rezervele.